In viata mea, am avut de mai multe ori nefericirea de a insoti pe ultimul drum, prieteni dragi. Saraci, bogati, titrati sau cu 7 clase, dar cu cei 7 ani de acasa, barbati, femei, copii si bunici.
Am regretat plecarea lor, am deplans luni in sir disparitia lor din lumea mea, ori de cate ori imi aminteam chipul lor.
Cu multi ani in urma ne-a plecat la lumina, un prieten drag. Jalea dupa acel om nu s-a stins nici astazi din inimile prietenilor lui. A fost mereu un exemplu de daruire pentru prieteni si in folosul lor, uneori in detrimentul propriilor interese. A trait modest, razand de neplacerile financiare, dar asociindu-se intotdeauna cu oameni cu o inalta tinuta morala.
Ne-a uluit, la cateva luni dupa moartea lui, surpriza pe care o pregatise sotiei. Cu o luna inainte de marea plecare, ii cumparase o masina pe care compania unde o achitase, i-a predat-o de ziua ei. A fost una din surprizele lui de dincolo de mormant, dar nu unica.
La o luna dupa moartea lui, mormantul lui era imbracat in marmura. Nu se stie cine a a facut acest gest.
Problemele financiare ale sotiei sale s-au stins brusc cand cineva (nu se stie cine) a achitat datoriile la banca.
Prietenii au strans din nou randurile la nunta copilului sau. Poate ca al sau copil nu va stii niciodata cine, cu ce si cu cat a contribuit pentru a avea o nunta asa cum probabil tatal sau visa pentru el. Si cred ca nici nu ar avea nici o relevanta pentru ca a inteles ca tot binele pe care tatal sau l-a facut cat a fost in viata, s-a intors spre el.
In ceea ce ne priveste, noi, prietenii lui (si suntem peste 300 cu totii), am vrut sa omagiem atunci tot binele pe care prietenul nostru l-a lasat in urma lui.

Acela a fost si momentul cand pe usa firmei noastre a aparut ca un motto Nu luam cu noi decat binele pe care l-am facut.

Ai dreptate Monica. Luam cu noi doar binele facut de-a lungul vietii. Dar mai este adevarat ca oamenii isi aduc aminte de noi pentru ca am facut bine si nu rau.

Monica, desi ne-ai spus povestea motto-ului firmei, vorbele tale mi-au ajuns la inima si pe obrazul meu a aparut o lacrima, dar de data aceasta este o lacrima de fericire si multumire.

Inca o data iti multumesc.

Ieri am primit, intr-un colet, o scrisoare:
Dorinta de a face ceva pentru voi, pentru toata echipa voastra, a incoltit in mintea mea cu mult timp in urma. Dupa o duminica intreaga de rasfoit forumul pentru a cauta fraza exacta (stiam ca exista o fotografie in care se vede citatul pe usa), am reusit sa o gasesc si m-am gandit ca poate v-ar face placere sa fie cusut si sa aiba alaturi si gargarita de companie.

Ralu, ieri, dupa ce am citit scrisoarea si am despaturit panza, timpul s-a oprit in loc.



Iti multumim pentru mintea, sufletul, inima si mainile tale ce au croit pentru noi aceste cuvinte alaturi de gargarita, foarte reusita, - recunosc in cor creatoarele noastre.
Noi credem ca tu te-ai imortalizat acolo, pe acea frunza si ca vrei sa ne binecuvantezi fiecare zi in care deschidem usa de la Rogoblen.
Oricum, vei ramane alaturi de noi mereu, dar si de generatiile ce vor veni dupa noi pentru ca dupa inramare, scrisoarea ta, dar si ceea ce este scris aici, in acest topic, vor fi prinse in spatele tabloului. Astfel, istoria lucrului tau se va perpetua. Cu alte cuvinte, binele tau va dainui mereu, aici, la mii de kilometri departare de tine. Noi, insa, vom fi mereu aproape de tine si iti vom zambi in fiecare dimineata cand vom intra in firma.

Mie, personal, nu imi vine sa cred ca sunt binecuvantata de Domnul sa intalnesc oameni atat de frumosi ca tine. Ma simt rasfatata si multumesc Cerului ca existi.

Domnul sa-ti intoarca tot binele din lume si sa-l presare in familia ta pentru gestul tau.

P.S. Nu am inramat bijuteria ta pentru ca ni se pare ca nimic nu este suficient de frumos pentru a o incadra.
Saptamana viitoare ne sosesc modele noi de rame si culori noi de passepartout si atunci vom reincepe sa cautam un ceva special, pe cat de speciala este bucuria noastra iesita din mainile tale.

Multumesc, Monica pentru tot ce ai scris. Eu sunt in al noualea cer de bucurie. Cu lacrimi in ochi iti scriu ca sa iti spun cu cata emotie am stat astazi toata ziua pentru ca, dupa calculele mele, astazi trebuia sa ajunga coletul.
Eu ma simt saraca in cuvinte fata de tot ceea ce ai scris si toata familia mea se bucura ca am reusit sa va facem o bucurie mica care v-a adus zambetul pe buze.

Multumesc TTT pentru ca existati.

Va imbratiseaza, de departe, cu multa dragoste,

Raluca, felicitari! In fata gestului tau timpul s-a oprit pentru o clipa in loc. Felicitari!

Alina, asa este. Desi esti foarte tanara, sunt convinsa ca intelegi gestul firesc al crestinului ce dupa ce primeneste mormintele celor dragi in cimitir, se opreste si la mormintele celor pe care i-a cunoscut si le aprinde o lumanare. Este modul in care Dumnezeu ne aduce aminte de semnul lasat in inima noastra de cei plecati la lumina.

Cristina, semnele pe care le lasam in urma noastra sunt markerii inimii noastre. Seamana cu hartia de turnesol despre care am invatat la chimie. Cu cat semnele sunt mai multe, cu atat markerii arata iubire mai multa.
Bunica imi spunea ca atata timp cat suntem aici, oamenii ne vorbesc mai mult de rau, dar ca odata plecati la cele vesnice, oamenii ne vor vorbi de bine pentru ca disparitia noastra va lasa loc numai faptelor frumoase facute de noi. Am intrebat-o cu mintea mea de copil de ce se intampla asa si mi-a raspuns ca Dumnezeu vrea ca oamenii sa nu uite sa fie buni. Si cum ar putea sa fie altfel, daca nu prin exemplul celor plecati?!

Ralu, Noi, insa, vom fi mereu aproape de tine si iti vom zambi in fiecare dimineata.

Iar voi, veti fi mereu in sufletul meu mereu.

Ralu, ai facut un gest extraordinar. Felicitari din inima!
Ma bucur mult ca te-am cunoscut.