Era baiat frumos la chip si bland, El a venit acasa azi oftand; Si mama-sa, vazandu-l suparat, L-a strans la piept, pe ochi l-a sarutat Si-a zis, privind cu drag in ochii lui: - "Tu ai ceva pe suflet si nu-mi spui! Parca te temi ca-ti mustru gandul tau, De ce nu-mi spui ? Nu vezi cat esti de rau?!" Si ea plangea, cum plange fiul mic, Si-a plans si el, si n-a raspuns nimic.
Sa-i spuie mamei! Da, cand a plecat De la iubita lui, el revoltat Venea nebun si dus d-un singur gand S-ajunga langa ma-sa mai curand, Sa-i spuie tot! Dar cand a fost in prag, A stat pierdut in loc o, lasul ce-i! Azi il ardea privirea cald-a ei, Si bratele-i, care-l strangeau cu dor, Azi il durea imbratisarea lor, Si toata vorba mamei il durea Si silnic el s-a smuls de langa ea.
El a fugit de ma-sa. Abatut, O-ntreaga zi pe lunci el s-a pierdut Si la iubita lui el se gandea, Si la cuvintele ce le-a zis ea: - "Eu voi iubi pe unul dintre toti; Din pieptul mamei tale, daca poti Sa-mi dai tu inima al meu vei fi! Voiesc un talisman! De voi iubi, Sa fiu iubita! Vreau sa stiu cum esti, Eu cer un singur semn, ca ma iubesti!" Si el s-a ingrozit de-acest cuvant! Ea-si bate joc de ce-avea el mai sfant, Si, ca d-un demon, el s-a rupt de ea, Dar o iubea nebun, el o iubea Mai mult acum fara-nteles Vorbea cu sine, si gemea mai des; Si se-ngrozea de gandul ca-ntr-o zi Aceasta fata-l poate birui. Sa-si piarda mama-n chip atat de las, De doua ori sa fie ucigas !
Si-a doua zi s-a dus si-a intrebat Pe draga lui, dar ea si-acum i-a dat Raspunsul vechi. Si el gemea plangand Si nu putea sa fuga d-acest gand Si noua nopti cu gandul s-a zbatut Si-n urma-a dus iubitei ce-a cerut. El n-a putut sa planga si-ar fi plans, In mana tremurat tinea, dar strans Odorul drag, o inima si-a cui? Aceasta este rasplatirea lui! Ea l-a iubit, ca ochii ei, si bland Plangea si ea, cand il vedea plangand, Si si-ar fi dat si capul pentru el: Si-acum o rasplateste-asa misel! El nu mai are mama! El a pus Iubirea unei fete mai presus D-a mamei lui - ce mult a dat Si-n schimb el nu stia ce-a cumparat! Fiori simtea cum il ineaca reci; Ii rasunau blestemele de veci A mamei, numai soapte fara glas, El o simtea venind cu pas de pas Pe urma lui, el o vedea plangand Cu degetul spre dansul aratand -
Si-atunci, d-atatea ganduri abatut, Impleticindu-se, el a cazut In drum, tinandu-si talismanul strans La piept. Si-un glas amestecat cu plans A rasarit atunci induiosat Si plin d-o mila dulce l-a-ntrebat: - "Tu te-ai lovit, iubitul meu? Sa-mi spui!"
Era inima moart-a mamei lui.
_________________ Gargarita Gratia-Fanteziilor
|