Povestea spune ca un rege african avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul, ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa), sa reactioneze la fel: "Este foarte bine!"
Intr-o zi, regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: Este foarte bine!

La asta regele a replicat: Nu, nu este bine deloc! Si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare".
Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg. In concluzie, l-au eliberat pe rege. La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si, cuprins de remuscari, a ordonat ca prietenul lui sa fie eliberat.
- Ai avut drepate, i-a spus prietenului proaspat eliberat. A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului. Si a inceput sa-i povesteasca patania cu canibalii.
- Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru.
- Nu, a replicat prietenul! Este foarte bine!
- Ce vrei sa spui cu asta? Este foarte bine?! Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?
- Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine.

Da, Adela, si eu cred ca tot ceea ce ni se intampla are un de ce, adica, "Este foarte bine!"

Valoarea (autor anonim)

Un tânăr s-a dus la un bătrân înţelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Înţeleptule, am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi bani pe mine şi simt că nu mai am forţă să fac ceva bun. Ajută-mă, învaţă-mă cum să fac să fiu mai bun? Cum să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea.
Apoi, după o mică pauză, adăugă:
- Dacă m-ai putea ajuta tu pe mine, poate că aş rezolva problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
- Aş fi încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam cu jumătate de gura, simţind că iarăşi este neluat în seamă şi amânat.
- Bine, încuviinţă bătrânul înţelept.
Îşi scoase din degetul mic un inel şi-l întinse băietanului, adăugând:
- Ia calul pe care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta, pentru că am de plătit o datorie. Este nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani, dar ai grija ca nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puţin de un bănuţ de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede.
Tânărul luă inelul, încălecă şi plecă. Odată ajuns în târg începu să arate inelul în stânga şi-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toţii manifestau interes pentru mica bijuterie, până când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca să le zică de bănuţul de aur, unii râdeau, alţii se încruntau sau îi întorceau imediat spatele. Un moşneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur şi că nu poate să obţină un asemenea preţ pe inel. Altcineva s-a oferit să-i dea doi bani, unul de argint şi unul de cupru, dar tânărul ştia că nu poate vinde inelul pe mai puţin de un bănuţ de aur, aşa că refuză oferta.
După ce bătu târgul în lung şi-n lat, răpus nu atât de oboseală, cât mai ales de nereuşită, luă calul şi se întoarse la bâtranul înţelept.
Flăcăul şi-ar fi dorit să aibă el o monedă de aur pe care s-o poată da în schimbul inelului, ca să-l poatã scăpa pe învăţat de griji şi, astfel, acesta să se poată ocupa şi de el.
Intră cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!
Flacaul incaleca si pleca in goana. Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni, care nu se pricep, sa ne evalueze.

Este adevarat ceea ce spui, din pacate noi punem mare pret pentru cum ne evalueaza oamenii, nu ca nu ar fi important, caci tuturora ne place "sa dam bine", dar nu intotdeauna, adica de cele mai multe ori ei ne cunosc cu adevarat, mai mult decat atat uneori nici noi nu aratam ceea ce suntem, dar in ochii lui Dumnezeu suntem fiecare dintre noi fiinte speciale si bine ar fi chiar daca alergam necontenit si frenetic pe scena vietii sa ne oprim din cand in cand si sa meditam la dragoste, bunatate, la noi si semenii nostri. Si pentru ca inca Sarbatoarea Sfanta inca este vie in inimile tuturora scriu aceste randuri care cred ca se potrivesc:

1 Corinteni 13

Dragostea.

1 Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti, si n-as avea dragoste, sint o arama sunatoare sau un chimval zinganitor.
2 si chiar daca as avea darul proorociei si as cunoaste toate tainele si toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta asa incit sa mut si muntii, si n-as avea dragoste, nu sint nimic.
3 si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da trupul sa fie ars si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.
4 Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se lauda, nu se umfla de mindrie,
5 nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se minie, nu se gindeste la rau,
6 nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar,
7 acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul.
8 Dragostea nu va pieri niciodata. Proorociile se vor sfirsi, limbile vor inceta, cunostinta va avea sfirsit.
9 Caci cunoastem in parte si proorocim in parte;
10 dar cind va veni ce este desavirsit, acest in parte” se va sfirsi.
11 Cind eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gindeam ca un copil; cind m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.
12 Acum, vedem ca intr-o oglinda, in chip intunecos; dar atunci, vom vedea fata in fata. Acum, cunosc in parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.
13 Acum dar ramin aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.
1 Corinteni 12 - Intaia Epistola a lui Pavel catre Corinteni - 1 Corinteni 14

“Adevarul este pretutindeni, dar nu-l cunoaste decat acela care-l cauta. Nu este greu sa gasesti adevarul. Este greu sa ai dorinta de a-l gasi. (N.Iorga)”

O poveste cu talc (sursa Revista crestina)

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:
Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.
Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasa i-a vorbit din nou:
“ Ai doar 8 minute!”
Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.
Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.
Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna. La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:
” Nu uita ce este cel mai important!”
Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.
In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce este mai important. Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: Bogatia sufletului.
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.
Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: Bogatia sufletului!

Fetelor aveti dreptate toate.
Fiecare lucru se intampla cu un anumit scop si la un anumit moment.
De multe ori simtim ca lucrurile nu se intampla cum vrem noi si nici macar atunci cand vrem noi. Suntem adeseori nerabdatoare/nerabdatori sa finalizam ceva cat mai repede si in modul dorit de noi, insa intotdeauna lucrurile se intampla diferit. Dupa ce totul trece, constatam ca a iesit cel mai bine posibil pentru situatia data si constatam de multe ori ca varianta la care ne gandeam noi nu era totusi cea mai buna.
Am invatat de-a lungul timpului ca daca ai rabdare totul se rezolva in cel mai favorabil mod posibil. Avand rabdare elimini tensiunea care de cele mai multe ori te face sa treci fara sa observi adevaratele lucruri importante, te face sa pierzi bucuria si frumusetea fiecarui moment in parte.

Era odata un taran chinez, foarte sarac, dar destept. Care isi lucra din greu pamantul impreuna cu fiul sau. Intr-o zi fiul ii spuse: “Tata, ce ghinion, calul nu a venit la munca astazi.“
“Pentru ce numesti asta ghinion? “ raspunse tatal. “Sa vedem ce ne aduce ziua de maine.“
Dupa cateva zile calul reveni insotit de o minunata iapa salbatica. “Tata, ce noroc pe noi!“ exclama fiul. “Calul nostru ne-a mai adus un ajutor.“
“De ce numesti tu asta noroc?“ raspunse tatal. “Sa asteptam sa vedem ce ne aduce ziua de maine.“
Cateva zile mai tarziu, fiul vru sa incalece calul cel nou dar, acesta, neobisnuit cu asta, se impotrivi si-l tranti la pamant.
Fiul isi rupse un picior. “Tata, ce ghinion! Mi-am rupt piciorul!“
"De ce numesti asta ghinion? Sa vedem ce ne aduce ziua de maine!“
Baiatul nu era convins de filozofia tatalui si plangea in patul sau. Cateva zile mai tarziu, trecura prin sat trimisi ai regelui in cautare de tineri pe care sa-i duca la razboi. In casa batranului taran, vazura doar un tanar cu piciorul rupt si il lasara in pace.
Tanarul intelese atunci ca nu trebuie sa consideri ca absolute nici ghinionul, nici norocul, ci trebuie sa-i dai ragaz timpului, ca sa vezi daca un lucru este bun sau rau...

Ce frumoase sunt, povestioarele voastre fetelor! Si cate avem de invatat din ele.

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.Vocea misterioasa i-a vorbit din nou:

“ Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna. La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:

” Nu uita ce e cel mai important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”

Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important:

“Bogatia sufletului!” (preluat de pe internet)

Vanda, aceeasi povestire ai postat-o si mai sus.