Pupici

Pupici

Doruletz, pot spune ca este un subiect sensibil pentru mine.
Papusile copilariei mele ma asteapta acasa, vreo 12 la numar. Cand ma pregateam de nunta mea, cu o zi inainte, a venit in vizita cea mai buna prietena a mea. Printre pregatiri si agitatie am chemat-o sa i le arat. Reactia ei m-a surprins total. A zis Vai, uite-o pe Gina, uite-o si pe Crina si ochii i s-au umplut de lacrimi. Erau papusile care ne-au insotit in toate jocurile noastre, in cele mai frumoase amintri. Desi nu era momentul cel mai potrivit (casa era plina de musafiri) am inceput amandoua sa plangem.
Cred ca a fost momentul in care ne-am dat seama cu adevarat ca acei ani s-au dus si intram intr-o noua etapa a vietii noastre.

Mona, din punctul meu de vedere, esti o norocoasa. Eu imi aduc aminte ca aveam doar o papusa, pe care o chema Patricia, si avea un costum cu patratele. Intr-un final mi-a dezmembrat-o fratele. Acum le cumpar la copilasi mei tot ce nu am avut eu in copilarie si sunt momente, rare cei drept, cand ne asezam pe jos (eu, sotul si fata) si ne jucam.

Eu nu am avut papusi. Eram mai baietoasa. Suntem trei surori, mama si tata nu aveau timp sa se joace cu noi.
Ca si Ana faceam tot felul de colectii - vederi, afise de perete cu echipe de fotbal. Urmaream toate meciurile de fotbal din campionat, stiam jucatorii, datele de nastere etc.
Acum incerc cat mai mult sa intru in jocul fetelor si sa le sustin in ceea ce vor sa faca.

Pupici