Noi n-am avut nevoie Să luam adeverinţe Că vieţuim acasă, În patrie la noi, Am fost şi vom rămâne De-a pururi dacii liberi Şi iubitori de pace, Şi vrednici de război.
La Sarmisegetuza, La focuri, cu Zamolxe, Şi stelele din ceruri Din sânge ni se rup. Nu ne-au învins romanii Şi-am râs de toţi barbarii Strigând la ei cu steagul Făcut din cap de lup.
Această dăm de ştire, De sub pământul nostru, Urmaşilor în care Reinviem acum. Femeile iubindu-şi Să nască dacii liberi Spre răzbunarea noastră Pe cel din urmă drum.
Numiţi şi ţara noastră Cu numele ei dacic Iubiţi pe nou veniţii După atâţia ani, Dar veşnic ţineţi minte Că peste dacii liberi Au tot călcat invazii Şi altfel de romani.
Noi am rămas în glie Şi devenim pădure, Şi devenim recolte, Să vă hrănim pe voi,
Şi temelia ţării S-o întărim cu oase Şi iubitori de pace, Şi vrednici de război.
Cu tot ce năzăreşte Din firea noastră veche, Dăm Romelor de ştire, Prin ierburi murmurind, Că numai oboseală Ne-a aşezat sub scoarţă, Dar dacă e nevoie Ne vom scula orïcând.
_________________ Nic - Eu si Gargarita mea
|