Acum este 17 Noi 2018, 22:36

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Limba română - Corneliu Vadim Tudor
MesajScris: 20 Iul 2018, 18:32 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 15 Noi 2004, 03:53
Mesaje: 513
Nume forum: Nic
Nu-mi place să vorbesc în limbi străine
Eu sunt un vultur, nu sunt papagal
Privighetoarea cântă pentru sine
Un singur cântec, dar e magistral.

De ce-aş vorbi engleză sau germană
Sau graiul rus, francez sau spaniol?
Când limba mea-i balsam de pus pe rană
Izvor de apă vie, nu nămol.

În limba asta mă simt cel mai bine
Ea varsă raze de argint în jur.
Mai dulce e ca mierea de albine
Limba română, templu de azur.

Ea s-a născut şi a-nflorit sub mâna
Lui Dumnezeu în 2.000 de ani.
Regină între graiuri e româna
N-o poate nimeni cumpăra cu bani.

Ce n-ar da alţii, Doamne, să vorbească
Atât de dulce, simplu şi bogat!
Ei ştiu să latre, să maimuţărească
Să dea comenzi scrâşnit şi cadenţat.

Fireşte, ştiu că toate au valoare
Exprimă stări de spirit, raţiuni
Dar nici o limbă nu cunosc sub soare
Precum e graiul nostru din străbuni.

Pentru această limbă a curs sânge
Pentru această limbă s-a murit.
E limba-n care creştinismul plânge
În fiece biserică sau schit.

Eroică e limba cea română
A rezistat prin anii cei mai grei.
Cuvinte din retorica păgână
Ea a topit în creuzetul ei.

Nu-mi place să vorbesc în limbi străine
Deşi le ştiu şi chiar le preţuiesc.
Fiţi demni, urmaşi de legiuni latine,
De acest vechi veşmânt împărătesc.

_________________
Eu si Gargarita mea


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania