Acum este 28 Mar 2024, 10:15

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 292 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28 ... 30  Urmatorul
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 08 Dec 2017, 15:07 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 29 Iul 2005, 01:47
Mesaje: 7951
Locatie: Tecuci
Nume forum:1
A sunat aseară, mama...

M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine,
Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine...
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă,
Dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă...

Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine...
Dar în rest, la ce să vin? cine mă așteaptă, cine?
Așa e... a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat,
Ce frumos astăzi zăpada peste case s-a-nșirat...

Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor,
Dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
- Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă,
Iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.

Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,
Altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate...
Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,
Dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor, și de nepoți...

- Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,
Când o fi iarbă pe luncă, când bujorul v-a-nflori...
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun,
Ți-am trimis bani și mâncare... e cadoul de Crăciun.

- Hai, la revedere, mamă...a zis mama și-a închis,
Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan,
Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an...

O fi poate-o săptămână de când mama nu-a sunat,
Mi-e în grijă, ce e oare? Și-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu,
După-atâta stres și lacrimi am ajuns... în satul meu.

Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu,
Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar a-și vrea să fiu...
Am strigat de pe la poartă: Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: Telefonul s-a stricat...

Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine....

Versuri Emilia Plugaru

_________________
Lenuta - Gargarita-Simfonia-Culorilor


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 09 Dec 2017, 10:29 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 13 Mar 2011, 15:46
Mesaje: 8120
Locatie: Cluj-Napoca
Nume forum:1

_________________
Irela - Gargarita-Fulg-de-Floare-Mov
Gargarita anului 2014
Gargarita anului 2015
Gargarita anului 2016
Gargarita anului 2017
Gargarita anului 2018
Gargarita anului 2020


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 26 Dec 2017, 14:54 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 29 Dec 2007, 23:48
Mesaje: 2651
Nume forum:1
Nasterea Mantuitorului, de Ion Creanga

In Betleem colo-n oras
Dormeau visand locuitorii
Iar langa turma, pe imas
Stateau de paza, treji, pastorii.
Si-n miez de noapte dulce cant
Din cer cu stele-a rasunat
Se rumenise cerul sfant
Pastorii s-au cutremurat.
Din slavi un inger cobori:
-Fiti veseli! - ingerul le-a spus,
Plecati si-n staul veti gasi
Pe Craiul stelelor de sus!
Pastorii veseli, in oras
Spre staul cu pasi iuti pornira
Si-un prunc atat de dragalas
Acolo-n paie ei gasira.
Nici leagan moale, nici vreun pat
Doar fan mirositor pe jos,
Pe fan, in iesle sta culcat
Micutul prunc: Iisus Christos.
El, Fiul domnului si Crai
Al stelelor de farmec pline
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarna vine!...

Craciun fericit, dragii mei!


_________________
Bica - Bunica-de-Gargarita


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 27 Dec 2017, 12:55 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 29 Iul 2008, 07:35
Mesaje: 128
Nume forum:1
La bunici

Aș fi vrut să merg la mama,
Pârtie, din nou să-i fac...
Însă, a plecat sărmana.
Satul e...tot mai sărac!
Pe rând au plecat vecinii,
Casele sunt părăsite,
Uneori, mai stau străinii.
Doar de ei, mai sunt păzite!

Peste tot, pe la ferestre...
Luminițe...se aprind;
Roșii, violet, albastre...
Care, nu mă mai surprind.

Numai la casuța noastră,
Geamuri reci...și ruginite,
Cu obloane ferecate...
Și de timp, parcă-s cernite.

Aș fi vrut să merg la mama,
Să îi pun ceva, sub brad!
Însă, astăzi îmi dau seama...
Fulgi de amintiri, mai cad.

Versuri: Angelica Grosu

_________________
Fanica - Cel mai bun serviciu pe care ti-l face un prieten este sa-ti fie alaturi atunci
cand gresesti.


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 15 Ian 2018, 19:26 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 15 Noi 2004, 03:53
Mesaje: 537
Nume forum:1

_________________
Nic - Eu si Gargarita mea


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 27 Ian 2018, 20:06 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 03 Ian 2008, 06:21
Mesaje: 621
Nume forum:1

_________________
Tender Rose - Gargarita-Iubire-de-Roza


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 05 Feb 2018, 14:45 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 14 Iun 2008, 23:14
Mesaje: 173
Nume forum:1
Marea umilinţă
de Corneliu Vadim Tudor.

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara,
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem,
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina,
Pe cine să înjur sau să blestem
Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri,
Pe urmă vom bea apă ruginie,
Trăim calvarul ăsta zi de zi.
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund,
Eşti prizonierul neamurilor proaste.
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă,
Nici nu exişti, tu, cetăţean de rînd,
Ţesutul societăţii se destramă,
Iar statul e doar un vampir flămînd.
Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent".
În beznă stai, te speli cu apă rece.
Mai cald e-afară ca-n apartament,
Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor,
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă.
Regret profund că sînt doar scriitor
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei,
Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd,
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război
Rănită era ţara, şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mîna unor mercenari străini.
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare,
Să nu mai ai nimic în ţara ta,
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină.
Acolo sînteţi, toţi, surori şi fraţi
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer,
Eu văd în asta, poate, o răsplată,
El v-a ferit de acest timp mizer,
Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani
Nici de mîncare, sau medicamente,
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general,
Mai jos de-atîta chiar că nu se poate.
Mai bine-n groapă decît la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate.

_________________
Constantin - Nimeni nu este inutil cat timp are un prieten.


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 05 Feb 2018, 15:04 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 15 Aug 2005, 22:09
Mesaje: 1237
Nume forum:1
În veci, ortodocși
--de Adrian Păunescu--

De mic, sunt ortodox, ca toţi ai mei
aceasta e credinţa mea creştină,
am învăţat cu tălpile să calc,
cum am aflat că mâna se închină.

Atunci am înţeles că sunt dator
să nu cedez cumva vreunei noxe,
ci să rămân, cu neamul meu cu tot,
fidel pe veci credinţei mele ortodoxe.

Ai mei puteau muri şi n-ar fi dat
credinţa lor pe niciun fel de bunuri,
nici dacă ar fi fost crucificaţi,
nici dacă s-ar fi tras în ei cu tunul.

În anii dogmei, mi-am păstrat şi eu
în fiece istorică furtună,
credinţa-n Dumnezeu, cum mi L-a dat,
prin toţi ai mei, Biserică străbună.

Şi m-am opus căderii în neant
şi celor care dărâmau altare
şi clopote-n Ardeal am construit
şi calendare pentru fiecare.

Şi "Noul Testament de la Bălgrad"
eu l-am crezut aducător de leacuri
şi m-am zbătut că să apară iar,
la Alba, dup-aproape patru veacuri.

Şi-am fost convins că niciun leninism
credinţa ortodoxă n-o ajută
ci, dimpotrivă, ateismul crunt
ar vrea să o transforme-n surdomută.

Dar dintr-o dată ce mi-e dat să simt?
A început la Bucureşti să crească
un demonism bogat şi indecent,
ce-ameninţă credinţa strămoşească.

Nevolnicii lovesc pe ortodocşi,
îi tot mânjesc şi culpabilizează,
îi fac răspunzători de bolşevism,
îi umplu de lehamite şi groază.

E clipa când mă simt dator să spun
că nu ne poate frânge vijelia,
că nu sunt bunuri pe acest pământ,
ca să ne cumpere Ortodoxia.

Noi nu putem să devenim mormoni
sau, altceva, conform unei reţete,
noi suntem ortodocşi definitiv
oricât ar vrea cu droguri să ne-mbete.

Eu n-am crezut că, într-o zi, s-aud,
această fărădelege epocală:
"Ortodoxia naşte comunism!"
Deci, să fugim de ea ca de o boală.

Dar nu există-n lume avantaj
cu care ar putea să ne îmbie
catolici, evanghelici, protestanţi,
să ne retragem din Ortodoxie.

Precum nici noi pe nimeni nu silim
să fie ortodox când nu o simte,
noi suntem pe vecie ortodocşi,
cu leagăne, cu vieţi şi cu morminte.

Că nu ne poate nimeni mitui
s-o părăsim pe mamă în etate
din tragicul motiv că pe pământ
există alte mame mai bogate.

Ci noi, cu toate-acestea, chiar acum,
când ni-i credinţa însăşi în pericol,
îi salutăm pe ceilalţi fraţi creştini,
că harul de-a iubi nu e ridicol.

Şi îi iubim pe toţi aceşti creştini
ce, dincolo de orice paradoxe,
la rândul lor, respectă şi iubesc,
pe credincioşii turlei ortodoxe.

Dar, vai, se-ntâmplă zilnic un complot,
o comedie pare tragedia,
e în pericol cultul ortodox,
se deromânizează România.

Fii, Doamne, lângă noi, măcar acum,
când sumbre acuzaţii se adună,
ia-n mână crucea de la Est,
ai grijă de biserica străbună.

Şi dă-ne dreptul de-a ne apăra
chiar dacă de la fraţi asediul vine,
permite-ne să fim în veci creştini,
ca ortodocşi urmându-Te pe Tine.

_________________
Geta - Gargarita-Alinare

Să fugi de fapta rea creştine,
Ascult-al Domnului cuvânt
Şi făptuieşte numai bine
Din leagăn până la mormânt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 06 Feb 2018, 10:07 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 08 Noi 2005, 03:07
Mesaje: 296
Locatie: USA
Nume forum:1
Smerenie.

Să nu îi zici trecutului „trecut”,
Ci să-l numești „frumoasă amintire”,
Șfârșit cu gust amar de început
Un val ce legăna a ta iubire.

Să nu le spui greșelilor „păcat”,
Ci le consideră o „lecție trăită”
Din care suspinând ai învățat
Să poți alege calea potrivită.

Să nu alungi singurătatea ca pe-un „chin”
Când ți-e privirea-n zare răstignită,
Ci crede, e „popasul cel divin”
Când poți vorbi cu inima-mpietrită!

Să nu te plângi de lacrimi, nu-s „poveri”
Ci gustă-le „aghiasma cea de leac”
Ce-ți spală sângerândele căderi
Lăsându-ți sufletul ca lacrima curat.

Să nu răspunzi dușmanului cu „rău”
Când te lovește-n inimă cu ură!
Compătimește-l ca pe-un „fariseu”,
Nefericit fără credință și măsură...

Să nu blestemi ispitele ce vin,
Numește-le „frumoasă încercare”
Prin care șlefuindu-te devii
O piatră rară și strălucitoare!

Să nu râvnești la ceea ce-i străin
Și nu cârti de ai, de n-ai, de dai!
Căci gol goluț pe lume ai venit
Și nu pe bani obții un loc în Rai!

Să nu te miri când te vor părăsi
Și ți-or călca iubirea în picioare!
E calea lor prin care vor pieri
Căci dragostea e unica scăpare!

Să nu ai frică când s-or năpusti
Cu limbi de foc și arme peste tine!
De-l ai pe Dumnezeu, vei birui
Cu-n singur pai vei fi la înălțime!

Să nu mai spui că crucea-ți este grea
Când te trezește-un soare dimineața!
Că trece până tu vei cugeta
Minunea cea mai mare - însăși viața...

Autor Diana Sava Daranuța

_________________
Amelia - Limbajul prieteniei nu opereaza cu vorbe, ci cu intelesuri.


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sa citim o poezie, pe zi
MesajScris: 06 Feb 2018, 10:07 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 08 Noi 2005, 03:07
Mesaje: 296
Locatie: USA
Nume forum:1
Smerenie.

Să nu îi zici trecutului „trecut”,
Ci să-l numești „frumoasă amintire”,
Șfârșit cu gust amar de început
Un val ce legăna a ta iubire.

Să nu le spui greșelilor „păcat”,
Ci le consideră o „lecție trăită”
Din care suspinând ai învățat
Să poți alege calea potrivită.

Să nu alungi singurătatea ca pe-un „chin”
Când ți-e privirea-n zare răstignită,
Ci crede, e „popasul cel divin”
Când poți vorbi cu inima-mpietrită!

Să nu te plângi de lacrimi, nu-s „poveri”
Ci gustă-le „aghiasma cea de leac”
Ce-ți spală sângerândele căderi
Lăsându-ți sufletul ca lacrima curat.

Să nu răspunzi dușmanului cu „rău”
Când te lovește-n inimă cu ură!
Compătimește-l ca pe-un „fariseu”,
Nefericit fără credință și măsură...

Să nu blestemi ispitele ce vin,
Numește-le „frumoasă încercare”
Prin care șlefuindu-te devii
O piatră rară și strălucitoare!

Să nu râvnești la ceea ce-i străin
Și nu cârti de ai, de n-ai, de dai!
Căci gol goluț pe lume ai venit
Și nu pe bani obții un loc în Rai!

Să nu te miri când te vor părăsi
Și ți-or călca iubirea în picioare!
E calea lor prin care vor pieri
Căci dragostea e unica scăpare!

Să nu ai frică când s-or năpusti
Cu limbi de foc și arme peste tine!
De-l ai pe Dumnezeu, vei birui
Cu-n singur pai vei fi la înălțime!

Să nu mai spui că crucea-ți este grea
Când te trezește-un soare dimineața!
Că trece până tu vei cugeta
Minunea cea mai mare - însăși viața...

Autor Diana Sava Daranuța

_________________
Amelia - Limbajul prieteniei nu opereaza cu vorbe, ci cu intelesuri.


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 292 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28 ... 30  Urmatorul

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania