Am hotarat sa deschid serialul aici si daca sunt cumva off-sectiune, te rog Admin sa mai ierti ca sunt o Gargarita nonconformista si-ti dau batai de cap.
L-am intitulat Florile campului pentru ca am visat sa creez un goblen cu acest nume.
La botezul Gargaritei Iulia, mi-am schimbat optiunea si am creeat un flecustet de goblen. Si chiar daca nu este o reusita, l-am indragit si va invit la botez.
Si, cum probabil acest gen de serial este inedit, invit in scena misterul si pun frau cuvintelor.

Ca sa nu ghiciti din prima, goblenul mama care sta la baza micutei mele opere, am taiat din imagine.

Modelul de baza este: albastrele?

Si ca sa va spulber orice indoiala si sa nu ma acuzati de acte premeditate, va aduc melodia care m-a inspirat si careia, de altfel, am dorit sa-i realizez un videoclip.
Cand o sa ascultati melodia, cele care ma stiu, vor realiza cu siguranta, cand a incoltit acest vis.

Nu, Lenuta.
Iti multumesc foarte mult pentru promtitudine.

Minerva, nu mai arati un episod?
Eu nu imi dau seama de la ce ai pornit.

Adriana, pentru astazi nu mi-am facut tema.
In mare parte, depind si de voi si sunt constienta de confruntarea cu cei mai ageri ochii.

Nasica, imi pare rau ca te-am facut sa plangi ieri. Este drept ca si eu am avut o zi mai proasta si poate "s-a transmis".
M-am hotarat sa-ti spun si de ce. Dar pentru a intelege, este nevoie de ceva explicatii, asa ca sper sa ai rabdare sa le citesti.
Pe vremea cand eram copil, aveam doar 9 ani, exact in ziua cand intram in clasa a IV-a, am pierdut un suflet drag, pe fratele mamei mele, care locuia la Targoviste. A fost prima mare pierdere pe care pot spune ca am suferit-o in viata mea. Si ii simt necontenit lipsa si astazi, la fel ca atunci.
Dupa ce a facut armata s-a casatorit cu o fata din Ramnicu Sarat, a intrat ca ofiter in armata romana si s-a mutat in Targoviste. Il vedeam foarte rar, dar il iubeam nespus de mult. Cea mai veche amintire a mea ca fiinta este legata de el - ne jucatm de-a v-ati ascunselea si se ascundea in dulap ca sa nu-l gasesc. Nu cred ca aveam mai mult de 3 anisori. Multa vreme am incercat, mi-am stors creierii sa-mi dau seama daca mai am alte amintiri dinainte, dar n-am reusit.
Ii pastrez amintirea vie si chipul sau a ramas perfect intiparit in mintea mea, cu fiecare zambet si cu fiecare incruntare a fruntii, cu fiecare gest si cu fiecare pas.
A murit in '86, in bratele tatalui meu (care, la fel, l-a considerat frate), la Ramnicu Sarat, in urma unui atac cerebral. Si tot la Ramnicu Sarat, in comuna Lanuri, de unde este matusa mea, a fost inmormantat.
Cu faptul ca l-am pierdut m-am obisnuit cu timpul. Ce ma doare inca insa este faptul ca, dupa ce l-am pierdut pe el, i-am "pierdut" si familia. Pe matusa mea si pe cei doi verisori, Cristi si Simona. Spun i-am pierdut, pentru ca dupa ce unchiul meu a murit, matusa mea a rupt orice legatura cu familia mea de la Suceava. Nu-i stiu motivele si nici n-am inteles de ce a facut-o, dar probabil ca ea stie mai bine. De atunci, am mai vazut-o o singura data pe Simona (a venit la Suceava – cand eu eram in liceu) si de vreo doua ori pe Cristi. El plecase in Italia la munca si banuiesc ca este si acum acolo, dar nu mai stiu. Pe el ultima oara l-am vazut cu vreo 10-12 ani in urma, cred. A venit sa o vada pe bunica si a stat si la noi vreo doua zile. De matusa mea auzisem la un moment dat, prin fosta sotie a verisorului meu, cu care eu am mai pastrat legatura pentru o perioada (era tot din Targoviste si tot plecata in Italia, dar nici de ea nu mai stiu nimic acum) ca a plecat si ea in Italia, la varul meu.
De ani buni, cum ziceam sa tot fie vreo 10-12, nu mai stiu nimic de nici unul. Si imi pare tare rau ca i-am pierdut. Nu stiu, nici unul, nici ca au murit bunicul si bunica, nici ca a murit sora mamei mele. Nici eu nu mai stiu daca ei mai traiesc sau sunt bine sanatosi. Si tare mi-as dori sa aflu.
Si mai am un of! Acela ca de vreo 13 ani nu am mai ajuns la mormantul unchiului meu. Am mai fost o singura data acolo, dupa ce m-am casatorit, cu bunica si cu sotul meu. Nici nu mai stiu daca imi amintesc unde ii este mormantul. Dar poate Dumnezeu este mare si o sa-mi dea ocazia sa mai ajung acolo.
Si acum, revenind la oile noastre, sa-ti spun de ce te consider nasa mea de suflet.
Pentru ca simt ca, prin tine, mi-am regasit partea de familie de la Targoviste, pe care am pierdut-o cu multi ani in urma.

P.S. Nasica, este cumva Flori de camp in vas rustic?

Parca seamana cu Anemone. Oricum, deabia astept continuarea.
Iulia, emotionanta povestea ta.

Nu este ca ti-a venit ideea de la Ingerul primaveri?