Odata, un cantaret a fost invitat sa sustina un concert special.
Trebuie sa fie ceva special, pentru ca spectatorii sunt speciali i s-a spus.
Cantaretul a acceptat si, asa se face ca, a ajuns pe un continent, intr-o tara, intr-un oras, pe o scena. Cand cortina a fost ridicata, a descoperit o sala grandioasa, plina ochi. Concertul a avut un succes nebun. Publicul a aplaudat in nestire, dupa fiecare cantec, iar la sfarsitul specatcolului aproape ca nu se mai oprea. Dupa ce cortina a cazut de vreo zece ori, lumea a inceput sa plece. Si cu toate acestea, in sala se mai auzea o persona care aplauda. Cantaretul a mai iesit pentru o ultima plecaciune.
De dincolo de scena s-a auzit:
- Bravo, domnule! N-am auzit mare lucru din ce-ati cantat, dar ati fost formidabil. Felicitari!
- Cum vine asta? se mira Cantaretul.
- Mesajul dvs. este plin de optimism. Am prins mesajul. Este al meu! Este in mine!
- Tocmai ati spus ca nu prea ati auzit.
- Corect! Am o deficienta la urechi, sunt fudul de urechi cum se mai spune, dar asta nu inseamna ca nu pot sa citesc de pe buze. Mi-ati umplut sufletul de bucurie.
- L-as fi umplut mult mai mult, daca m-ati si fi auzit.
- Dar, domnul meu, problema mea nu era surzenia, ci tristetea. Acum, ca am prins mesajul, pur si simplu nu mai sunt trist. Sunteti un artist bun. Foarte bun.
- Multumesc.
- Eu va multumesc. Si cand spun multumesc o fac in numele tuturor spectatorilor care au fost in sala. Toti au plecat de aici surzi, dar fericiti.
- Ce vreti sa spuneti!?
- Vreau sa spun ca spectacolul a fost magnific, terapeutic de-a dreptul. Stiti, in tara aceasta suntem vreo 20 de milioane de surzi tristi, dar unii dintre noi mai mergem pe la spectacole.

http://www.universulterapiilor.ro