Simt… nu mai am mult. Viața mea se termina, acum și aici.
Ziua de mâine le-o dăruiesc copiilor și nepoților mei. Să le aducă bucurie, așa cum mi-a adus și mie până acum.
Sunt bătrân, prea bătrân. Deja anii neputinței mi-au măcinat sufletul. Am inima încă tânără – dar ce folos, trupul nu o mai poate susține.
Îi văd pe toți cei care mă iubesc, le văd lacrimile și le spun că o să-i veghez dintr-un loc mai bun. Mă duc acolo unde nu există suferință, unde nu există bătrânețe… mă duc Acasă.
Ei plâng. Mie mi-e din ce în ce mai greu să-i urmăresc. Acum nu pot decât să mă bucur de amintiri. Mai am atât de puțin timp…
Am avut o viață lungă și bogată. Fericirea și necazul s-au ținut aproape de mine. Am iubit, am urât, am acceptat și am mers mai departe.
Nu am fost sfânt, dar nici păcătos. M-am străduit să fiu bun, pe cât am putut – și am învățat, atât cât m-a dus mintea să învăț.
Acum mă pregătesc să mă întâlnesc cu El.
Nu mi-e frică, niciodată nu mi-a fost.
Închid ochii pentru ultima dată.
Doamne cât de minunat ești!
El mă apucă de mână și mă conduce într-un loc cum nu am mai văzut. O plajă lungă, minunată, lumina mângâie oceanul, mii de păsări ciripesc vesele, în copacii înalți de la marginea nisipului. E visul meu cel mai frumos. El știe că mi-a plăcut mereu marea. Aici este paradisul meu.
- Nu te mai chinui să-ți aduci aminte, îmi spune zâmbind.
- Ce?
- Viața pe care ai avut-o. Uite-o este acum în fața ta, spune El, arătându-mi urma vieții mele pe nisip.
Mergem împreună alături de această urmă și mă văd copil, adolescent, tânăr matur și bătrân. Mă văd la bine și la greu, mă văd bucuros și trist. Am ochii în lacrimi. Mă șterg cu palmele, privind în jos, spre nisp.
Lângă urma vieții mele, zăresc o urmă de pași. E lungă… cât viața mea. Iat-o și pe a doua, când apare, când dispare. Observ că în momentele fericite sunt două urme, la necaz, una singură.
- Doamne, ce sunt urmele acestea?
- Sunt pașii noștri.
- De ce sunt două urme de pași când sunt fericit – și doar una când ajung la disperare. Mi-ai fost alături doar la bine?
- Da, ți-am fost alături doar la bine.
- De ce?
- În rest, te-am purtat în brațe.

Autor text: Răzvan
după o idee dintr-o pildă crestina

Sursa: http://filedelumina.ro

Iti merge la suflet!
Multumesc, Geta.

Cu ochi în lacrimi, îţi mulţumesc, scumpa mea Geta.
Cu mult dor şi drag de tine, îţi trimit mulţi pupici pe inimioară.
Pupici pe inimioară, scumpa mea.

Frumos, impresionant, de-a dreptul, draga mea. Multumesc ca mi-ai oferit prilejul de a incepe ziua cu asa o pilda frumoasa.
Pupici.