Sinaxar 4 Februarie

În această lună, ziua a patra, pomenirea cuviosului părintelui nostru Isidor Pelusiotul.

Sfântul Isidor era egiptean de neam, şi era cunoscut ca fecior de părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, fiind totodată rudenie cu Teofil şi cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Înaintând el mult în învăţătura de carte şi în înţelepciunea dumnezeiască şi în cea lumească, a lăsat iubitorilor de învăţătură multe scrieri minunate şi vrednice de pomenire. Şi lăsându-şi avuţia lui de tot felul şi strălucirea neamului ca şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah. Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune, şi dojenind pe cei neascultători cu ascuţişul cuvintelor dumnezeieşti, îi întorcea spre fapta cea bună; încă şi pe împăraţi către folosul lumii îi povăţuia şi îi sfătuia. Şi ca să spunem pe scurt, tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele dumnezeieştii Scripturi. Şi astfel bine trăind, şi dumnezeieşte purtându-se, şi-a sfârşit viaţa sa, la adânci bătrâneţi.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Nicolae Mărturisitorul, studitul.

Acest cuvios s-a născut în insula Creta, şi vrând ca să vadă pe o rudenie a lui cu numele Teofan, s-a dus la Constantinopol. Aflându-l pe acesta în Mănăstirea Studiţilor, unde trăia laolaltă cu ceilalţi fraţi, s-a îmbrăcat şi el în schimă. Şi dobândind toată duhovnicească învăţătură şi învăţând cu de-amănuntul care sunt semnele petrecerii călugăreşti şi ajungând prin viaţa lui la cele mai înalte fapte bune, a fost hirotonit după aceea preot. Nu a trecut însă prea multă vreme şi acest fericit Nicolae a fost condamnat la surghiun împreună cu sfântul Teodor, igumenul Mănăstirii Studiţilor. În urmă au fost chemaţi din surghiun amândoi, şi au fost bătuţi cu vine de bou, din porunca împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, deoarece se închinau sfintelor icoane; după aceea au fost aruncaţi în temniţă. Apoi fiind din nou întrebaţi şi mărturisind cu aceeaşi hotărâre închinarea la sfintele icoane, iarăşi au fost bătuţi, puşi în lanţuri şi aruncaţi în temniţă. Rămânând acolo trei ani, luptându-se cu foamea şi cu setea şi cu goliciunea, de acolo au fost trimişi la Smirna, unde iarăşi au fost bătuţi şi aruncaţi în temniţă, unde li s-au pus picioarele în butuci. După trecere de douăzeci de luni de la aceasta, a murit Leon Armeanul şi atunci fericiţii fiind sloboziţi din temniţă, s-au dus la Calcedon şi acolo întâlnindu-se cu fericitul Nichifor, patriarhul Constantinopolului, au petrecut împreună cu el. Dar când după Leon Armeanul a venit la împărăţie Mihail Travlul, luptător împotriva sfintelor icoane, atunci sfinţii au fost din nou izgoniţi la Prusa şi de acolo la Acrita, ce se află lângă Calcedon, unde mult pătimitorul Teodor s-a mutat către Domnul. Iar după ce a murit Mihail Travlul şi a ajuns la împărăţie Teofil, fiul său, iarăşi s-a pornit prigoana asupra dreptcredincioşilor închinători la sfintele icoane. După ce s-a stins din viaţă şi Teofil, a ajuns la împărăţie drept credincioasa împărăteasă Teodora, împreună cu fiul Mihail. Şi atunci s-a făcut pace statornică între dreptcredincioşi. Mai târziu, ajungând împărat Vasile Macedon, acesta, cu multe îndemnuri, a înduplecat pe cuviosul şi mult pătimitorul Nicolae şi l-a aşezat igumen la Mănăstirea Studiţilor. Deci într-acest fel şi cu atâtea lupte petrecându-şi viaţa timp de şaptezeci şi cinci de ani, acest sfinţit părinte, şi de multe rele pătimiri fiind chinuit, s-a odihnit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Avramie, episcopul Arvilului din Persia.

În anul al cincilea al prigoanei ce s-a făcut în Persia împotriva credincioşilor, a fost prins de mai marele magilor, şi sfântul Avramie, care era episcopul uneia din cetăţile Persiei, numită Arvil, şi a fost silit să se lepede de Hristos şi să se închine soarelui. Dar fericitul Avramie, zicea mai marelui magilor: nenorocitule şi ticălosule, cum nu te temi a mă îndemna să fac cele ce nu se cuvin? Este, oare, cu putinţă să las pe Făcătorul soarelui şi al tuturor făpturilor şi să mă închin soarelui, care este făcut de Dumnezeu? Aceste cuvinte au tulburat foarte pe tiran împotriva sfântului; şi îndată a poruncit să fie bătut cu toiege. Şi mai-marele magilor văzând că suferea vitejeşte şi că se şi ruga pentru cei ce-l băteau, zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac", a poruncit să i se taie capul cu sabia. Şi s-a săvârşit sfântul Avramie, în satul ce se zice Telman, tăindu-i-se capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ioan cel din Irinopole, unul din sfinţii părinţi de la Sinodul din Niceea.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoctist.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi făcătorul de minuni Iasim, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iosif de la Halep, care a mărturisit la anul 1686, când prin sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 5 Februarie

În această lună, ziua a cincea, pomenirea sfintei muceniţe Agata.

Sfânta Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia. Ea strălucea prin frumuseţe trupească, prin nevinovăţie şi prin podoabă sufletească, şi era foarte bogată.

În vremea împăratului Decius a fost adusă înaintea ighemonului Cvintian iar acesta a dat-o, mai întâi unei oarecare femei necredincioase, ce se chema Afrodisia, ca să o întoarcă de la credinţa în Hristos. Dar Agatia se ţinea tare în credinţă şi dorea mai degrabă să moară cu moarte mucenicească, decât să se lepede de Hristos. Pentru aceasta a fost rău chinuită, şi, fiind aruncată în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Se zice că pe mormântul ei îngerul a adus o lespede pe care erau scrise aceste cuvinte: "Cuget cuvios, lucrând în libertate, cinste de la Dumnezeu şi patriei mântuire".

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Teodula.

Pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, a fost trimis în cetatea Azarvei un oarecare bărbat cu numele Pelagiu, pentru ca să dezlănţuie prigoana împotriva creştinilor. Atunci sfânta, fiind prinsă, a stat înaintea judecăţii lui Pelagiu. Şi mărturisind înaintea tuturor pe Hristos Dumnezeu adevărat, a fost spânzurată de perii capului de un chiparos, şi cu nişte frigări de fier înroşite în foc i s-au străpuns sânii. Şi, zicând ea către ighemonul acela: unde sunt dumnezeii tăi?, arată-mi-i ca să-i cinstesc pe cât îmi va fi cu putinţă, a fost îndată coborâtă şi trimisă la templul lui Adrian, care era un templu însemnat şi vestit. Sfânta, intrând în templu, a fãcut rugăciune către Dumnezeu, şi suflând asupra statuii lui Adrian, aceasta a căzut jos şi s-a sfărâmat în trei. Apoi, ieşind din templu, a zis către ighemon: intră şi dă mână de ajutor dumnezeului tău, Adrian, căci căzând jos s-a sfărâmat. Iar el în grabă intrând şi văzând statuia sfărâmată în trei, zăcând jos, s-a văitat cu multă durere. Când a ajuns la urechile împăratului ceea ce se întâmplase, a fost trimis îndată cel mai dintâi din oamenii împăratului cu sarcina că de va fi adevărat că s-a sfărâmat statuia, să dea pe ighemon să fie sfâşiat de fiare. Şi aflând ighemonul aceasta a îngenunchiat înaintea fericitei Teodula, rugând-o cu lacrimi să se roage Dumnezeului ei, ca să refacă iarăşi statuia cea zdrobită, şi să fie aşezată la locul unde se găsea; căci dacă se va face aceasta, el însuşi va veni la credinţa lui Hristos şi se va face creştin. Atunci sfânta, rugându-se lui Dumnezeu, îndată statuia cea sfărâmată, din dumnezeiască poruncă, întreagă s-a aşezat la locul ei; şi aflând-o pe aceasta trimisul împărătesc întreagă, întorcându-se a dus vestea împăratului, care a poruncit ighemonului prin scrisori să chinuiască pe sfânta Teodula cu multe feluri de chinuri şi la amară moarte să o dea.

Deci, ighemonul a poruncit din nou ca sfânta să fie înţepată cu frigări de fier înroşite în foc şi se mânia blestematul, văzând-o că nu-i pasã de chinuri. Atunci un oarecare Komentarisie a zis ighemonului: dă-mi mie puterea asupra ei, şi de nu o voi pleca să jertfească idolului Adrian, să mi se taie capul. Şi i s-a îngăduit lui să facă împotriva sfintei tot ce va voi. Iar acesta a supus-o la grele chinuri, dar sfânta, ridicându-şi ochii minţii la cer, se ruga lui Dumnezeu ca să-i dea tărie şi răbdare pentru a putea suferi chinurile. Atunci Komentarisie, văzând vitejeasca ei răbdare şi dându-şi seama că el îşi poate pierde viaţa, precum spusese mai înainte, poftind pe sfântă la casa sa, o ruga să jertfească împreună cu el idolilor. Atunci sfânta făcând pentru el rugăciune şi întărindu-l cu cuvinte dumnezeieşti, l-a înduplecat să se facă el creştin. Şi dimineaţa, Komentarisie înfăţişându-se, împreună cu sfânta, înaintea ighemonului i-a zis: nu am putut îndupleca pe această slugă a adevăratului Dumnezeu, ci mai vârtos ea m-a mântuit din întunericul necunoştinţei, apropiindu-mă de Dumnezeu; şi luminându-mi ochii inimii mele, m-a adus Domnului meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu. Atunci ighemonul aprinzându-se de mânie, a poruncit să se taie acestuia capul cu sabia şi trupul să-i fie aruncat în mare. Şi aşa şi-a săvârşit mucenicia sa Komentarisie, în ziua a douăzeci şi patra a lunii ianuarie. Iar pe sfânta a poruncit să fie supusă la chinuri şi mai grele, pe care ea le-a răbdat, rugându-se şi preaslăvind pe Dumnezeu. Pentru aceasta ighemonul de nedumerire cuprins, a strigat cu mare glas: Ce voi face cu aceasta care trebuie sã moară de moarte silnică, nu ştiu. Şi unul din cei ce stăteau în fatã, cu numele Voitos, a zis: dă-mi-o mie, că eu nu sunt atât de nebun ca Komentarisie, ca să mă las înduplecat şi amăgit de ea. Şi ighemonul dându-i-o în primire, acesta a luat-o şi a dus-o la casa lui. Dar şi acesta primind în inima sa cuvintele fericitei, a luat dumnezeiasca prefacere ca şi Komentarisie. Şi a doua zi, mergând înaintea ighemonului împreună cu sfânta, a zis: o, ighemonule, află că mă înfăţişez ţie ca să-ţi mărturisesc şi eu că Hristos este Dumnezeu adevărat; nădejdile pe care tu le-ai pus în făgăduinţele mele sunt zadarnice, căci mai bine este să rămân de minciună, şi să mă fac împreună moştenitor cu Hristos, decât ţinând făgăduiala dată ţie, să câştig gheena focului. Iar ţie ţi se cade să dai mulţumită adevăratului Dumnezeu, Celui ce te-a mântuit pe tine şi să te apropii de El, precum ai făgăduit. Căci nu numai că nu ţi-ai ţinut făgăduinţa; ci şi nerecunoscător arătându-te, pe făcătoarea ta de bine la chinuri nesuferite ai dat-o. Aşa a vorbit acesta, iar ighemonul a poruncit, să i se taie capul cu sabia. Iar pe fericită a poruncit să fie din nou supusă la aspre chinuri. Şi Voitos săvârşindu-şi mucenicia prin sabie, s-a mutat către Domnul, iar fericita a fost aruncată într-un cuptor încins şi a primit împreună cu Evagrie şi cu Macarie şi cu alţi mulţi, fericitul sfârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodosie cel din Scopelon.

Acesta era din neam din Antiohia, trăgându-se din părinţi străluciţi şi de seamă. Găsind el în muntele cel de lângă Cilicia un luminiş de pădure, şi-a făcut acolo o mică locuinţă, în care petrecea cu post, cu priveghere şi cu îngenunchieri la pământ, având îmbrăcăminte aspră. Nevoindu-se în felul acesta multă vreme a dobândit har şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi scotea din piatră seacă apă. El a ajuns atât de vestit, încât cei care călătoreau pe mare în golful Ciliciei chemau numele lui, ca să se izbăvească de furtună. Când ţara Ciliciei a fost prădată de isauri, el a venit la Antiohia, unde, răbdând vitejeşte multe chinuri, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Polieuct, patriarhul Constantinopolului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Antonie Atenianul, care a suferit mucenicia în Constantinopol la anul 1674, când de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 6 Februarie

În această lună, ziua a şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei.

Acest sfânt, din tânăra sa vârstă păzindu-se pe sine curat, s-a făcut vas al Sfântului Duh. De aceea de Hristos iubitul şi dumnezeiescul Ioan, cel de Dumnezeu cuvântător, aflându-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonit episcop şi păstor ales al Bisericii din Smirna. Ca episcop, călăuzit fiind de lumina Duhului Sfânt, lumina pe cei ce se aflau în întunericul rătăcirii; iar prin sfântul botez, îi făceau fiii luminii, mântuindu-i de neîmblânzitele fiare, adică de sălbaticii şi întunecaţii demoni. Mai înainte de a se săvârşi din viaţă a hirotonit urmaş, în locul său, în această cetate, şi păstor şi dascăl al oilor celor cuvântătoare, pe fericitul Policarp. Şi aşa s-a mutat către Domnul. Cinstitul său trup a fost îngropat în pământ, iar Dumnezeu a făcut sã crească un copac la care îşi găsesc tămăduire până astăzi, cei ce se apropie de el, cu credinţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, cel din Emesa.

Acest mucenic era din cetatea Emesei. Pe când se găsea în floarea vârstei, vrând să-şi arate credinţa în Dumnezeu, a găsit cu cale să poarte grijă întocmai ca un doctor de trupurile oamenilor, îngrijindu-se în acelaşi timp şi mai mult de sufletele lor, încât era deopotrivă doctor şi al trupurilor şi al sufletelor. Când, pe vremea împărăţiei lui Numerian, au fost prinşi episcopul Silvan, Luca diaconul şi Mochie anagnostul şi au fost osândiţi de închinătorii la idoli a fi daţi pradă fiarelor, în timp ce aceştia erau duşi la locul de chin, sfântul Iulian, întâmpinându-i, s-a închinat lor. Dar fiind prins şi el, după moartea acelora, i s-au bătut piroane de fier în cap, în mâini şi în picioare, şi aşa precum se afla cu piroanele înfipte în el, a fost închis, într-o peşteră, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Fausta, Evilasiu şi Maxim.

Sfânta Fausta a trăit pe vremea împăratului Maximian şi era din cetatea Cizicului. Avea părinţi bogaţi şi pioşi, iar după moartea lor a rămas stăpână pe multă bogăţie. Dar nici tinereţea vârstei, nici înşelăciunea bogăţiei nu au despărţit-o de faptele cele bune; ci s-a păstrat în nestricăciune, în post şi în rugăciune, având pururea gândul la dumnezeieştile Scripturi. Vestea despre ea ajungând până la împărat, a fost trimis la ea un oarecare Evilasiu, care făcea parte dintre cei mai aleşi bărbaţi ai senatului, ca să o înduplece să jertfească idolilor, iar dacă nu se va lăsa înduplecată, să o arunce în mare. Acela întrebuinţând faţă de ea toată cercarea chinurilor, şi văzând-o că s-a izbăvit în chip minunat din ele, şi că făcea minuni, a crezut în Hristos. Apoi a fost trimis Maxim eparhul la Evilasiu si la sfânta Fausta. Acela i-a supus pe amândoi la chinuri cumplite, dar prin minuni şi prin rugăciuni muceniceşti, a crezut şi acesta în Hristos. Apoi intrând, împreună cu cei doi de bună voie în cazanul pe care-l pregătise pentru sfinţi, din porunca împăratului, şi-au săvârşit toţi lupta, luându-şi sfârşitul prin foc.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varsanufie, "Marele Bătrân", şi a cuviosului Ioan, cel numit "Proorocul", ucenicul sfântului Varsanufie.

Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza.

Sf. Ioan, discipol al Sf. Varsanufie, a locuit într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus timp de 18 ani până la moartea sa. Sf. Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit "profetul".

Există manuscrise cu date despre viaţa, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sf. Paisie Velicicovschi (prăznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă. Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos - Optina. O sută din "scrisorile" acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din Filocalia românească, în traducerea Părintelui Dumitru Staniloae .

Învăţăturile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan arată desluşit perfecţiunea lor duhovnicească şi dragostea pentru oameni, dar conţin prea puţine elemente despre viaţa lor.

După ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sf. Ioan Profetul şi după aceasta, Sf. Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sf. Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sf. Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.

În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, "din putere în putere".

Nu ştim când a ajuns Sf. Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sf. Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.

Sf. Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sf. Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu.

Sf. Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.

Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit "Marele Bătrân". A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.

Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită ÎNDREPTAR DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ: RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DISCIPOLILOR de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sf. Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060) său Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie).

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan, cel din cetatea Lico, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Fotie mărturisitorul, cel întocmai cu apostolii, patriarhul Constantinopolului.

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, "farul departe luminător al Bisericii", a trăit în secolul IX, într-o familie de creştini zeloşi. Tatăl său, Serghie, a murit ca martir apărând sfintele icoane. Sf. Fotie a primit o educaţie excelentă şi, datorită faptului că familia lui aparţinea casei imperiale, el a ocupat funcţia de prim secretar de stat în Senat.

Contemporanii săi spuneau despre el: "Avea cunoştinţe remarcabile în aproape toate ştiinţele vechi, încât, pe bună dreptate ai putea compara gloria vremurilor sale cu cea a anticilor."

Mihail, tânărul succesor la tron, împreună cu Sf. Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost instruiţi de el. Credinţa lui creştină puternic înrădăcinată l-a ferit pe Sf. Fotie de seducţia şarmului vieţii de la palat, tânjind cu tot sufletul său după viaţa de călugărie.

În 857 Bardas, care a condus împreună cu Împăratul Mihail, l-au deposedat pe Patriarhul Ignatie (la 23 octombrie) de Scaunul din Constantinopol. Episcopii, cunoscând credinţa şi vastele cunoştinţe ale lui Fotie, i-au spus împăratului că el ar fi vrednic să ocupe tronul arhipastoral. Sf. Fotie a acceptat propunerea cu smerenie şi a trecut prin toate rangurile clericale în 6 zile. În ziua Naşterii Domnului a fost sfinţit episcop şi ridicat la tronul patriarhal. În scurt timp însă au apărut tulburări în cadrul Bisericii datorita înlăturării Patriarhului Ignatie. Pentru a calma spiritele a fost convocat Sinodul din 861, în care s-a retras Ignatie şi a fost instalat Fotie ca Patriarh.

Papa Nicolae I, care-şi trimisese acoliţii la sinod, a crezut că prin recunoaşterea lui Fotie ca patriarh, îl va putea subordona lui. Dar când noul patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatemizat pe Fotie într-un sinod roman.

Sf. Fotie a fost un luptător ferm împotriva intrigilor papale şi ale schimbărilor din cadrul Bisericii de Răsărit, până la sfârşitul vieţii sale. În 864, Bulgaria s-a convertit de bună voie la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Sf. Fotie. Mai târziu, sfântul a trimis preoţi şi un arhiepiscop pentru a boteza poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.

Situaţia dezastruoasă din Bulgaria s-a agravat o dată cu invazia germanilor din cauza cărora au fost nevoiţi să ceară ajutor din vest, iar prinţul bulgar l-a rugat pe papă să-şi trimită episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, trimişii papali au început să înlocuiască credinţa şi practicile ortodoxe cu învăţătura şi obiceiurile latineşti. Sf. Fotie, ca ferm apărător al dreptăţii şi demascator al falsităţii, a scris o enciclică prin care i-a informat pe episcopii de răsărit despre acţiunile papei, explicând că diferenţele dintre biserica romană şi cea ortodoxă nu constau doar în ritual, ci şi în confesiunea credinţei. Astfel s-a convocat un sinod în care s-a cenzurat aroganţa celor din vest.
În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe tronul imperial, asasinându-l pe împăratul Mihail. Sf. Fotie a denunţat crima şi nu i-a permis acestuia să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine. Drept aceea, Sf. Fotie a fost înlăturat de la tronul patriarhal şi închis în mănăstire sub pază, iar Ignatie a fost readus ca patriarh în locul său.

Sfântul Sinod din 869 s-a întrunit pentru a cerceta atitudinea Sfântului Fotie. La sinod au participat reprezentanţi ai papei, care au cerut ca toţi cei prezenţi să semneze un document (Libellus) prin care să-l condamne pe Fotie şi să recunoască supremaţia papei. Episcopii de răsărit nu au fost de acord cu aşa ceva şi s-au certat cu delegaţii papei. Chemat la sinod, Sf. Fotie a primit toate acuzaţiile în tăcere. Doar când judecătorii l-au întrebat dacă se căieşte pentru cele făcute, el a răspuns: "De ce vă credeţi judecători?" După lungi dispute, acuzatorii lui Fotie au ieşit victorioşi. Chiar dacă nu aveau motive pentru acuzaţiile făcute, ei i-au anatemizat atât pe patriarhul Fotie cât şi pe episcopii care l-au apărat. Sfântul a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi, conform propriei lui mărturii, I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care şi-a îndurat judecătorii.

În tot acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis episcopii acolo. În 879, la doi ani de la moartea Patriarhului Ignatie, s-a convocat un alt sinod (considerat de mulţi ca al optulea sinod ecumenic) în care Sf. Fotie a fost, din nou, numit ca arhipăstor recunoscut legal al Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan al VIII-lea, care l-a cunoscut personal pe Fotie, a declarat prin trimişii săi ca deciziile papei de dinainte au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul neschimbat al Crezului de la Niceea - Constantinopol, respingând conceptul fals de "filioque" şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor tronuri şi ambelor biserici, cea de vest şi cea de răsărit. Consiliul a decis renunţarea la ritualurile şi învăţăturile latine din biserica bulgară introduse de clerul roman.

Sub succesorul împăratului Vasile, Leo, Sf. Fotie a suferit din nou din cauza falselor acuzaţii, fiind acuzat că vorbeşte împotriva împăratului. În 886 a fost deposedat din nou de Scaunul său şi şi-a încheiat cursul vieţii în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea Eremia.

Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sf. Fotie ca pe un "stâlp şi fondator al Bisericii," un "ghid inspirat pentru ortodocşi" şi un teolog înţelept care a lăsat în urmă o mulţime de lucrări în care demască erorile latinilor, respinge ereziile distrugătoare de suflete, explică Sfânta Scriptură şi explorează multiplele aspecte ale Credinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Multumesc, Sonia.

Sinaxar 7 Februarie

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.

Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune. Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada.

Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.

Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor şase mucenici din Frigia, care de foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aprion, episcopul Ciprului.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Petru, care s-a nevoit în Monovata.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Teopempt şi a celor împreună cu el.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 8 Februarie

În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.

Numele Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad. A venit apoi în Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el. A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va face preot al Domnului în Ierusalim. A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel. Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei. Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a doua. Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Nichifor şi Ştefan, care prin sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.

Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate, păzindu-şi fecioria. Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine. Ighemonul s-a înduioşat de moartea lor cea în floarea vârstei dar ele au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de sfârşit. Tot asemenea şi Licarion care era un copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce. Şi fiind împunşi cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filadelf şi Policarp.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Macarie, episcopul Pafosului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Perghet.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Multumesc, Sonia.

Si eu va multumesc din suflet.
Georgeta, ce frumos este ingerasul.
Pupici

Sinaxar 9 Februarie

În această lună, ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Nichifor.

Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos. El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă. Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare. Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat. Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor. Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Roman Cilicianul.

Acest cuvios Roman, fiind cilician de neam din cetatea Rosos s-a nevoit pentru fapta bună în Antiohia. Căci făcându-şi o căscioară în afară de zidurile cetăţii, la o margine, se nevoia sihăstreşte fără a întrebuinţa foc şi fără a avea lumină de lumânare. Hrană avea pâine şi sare; băutură, apă de izvor; avea haină de peri de capră; şi părul lung ajungea până la picioare. Şi mult dar i s-a dat lui de la Dumnezeu: că a vindecat multe boli grele, şi multe femei sterpe prin rugăciunile lui au dobândit prunci. Şi astfel bine nevoindu-se a adormit în pace.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinţilor mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului şi Pangratiu episcopul Tavromeniei.

Aceşti sfinţi au fost câteşitrei ucenici ai sfântului apostol Petru. Şi încă de pe când umbla Hristos cu trupul pe pământ şi făcea minuni, Marcel auzind, s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratiu, ca să-L vadă. Pangratiu de atunci făcându-se cunoscut sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos, i-a urmat lui Petru şi, fiind făcut de acesta episcop al Tavromeniei şi slujitor al lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de eleni. Iar Marcel, fiind hirotonisit de asemenea episcop al Siciliei şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit din viaţă. Tot astfel şi Filagriu, ajungând arhiereu la Cipru, şi învăţând şi acolo în numele lui Hristos şi multe chinuri suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Petru Damaschin, care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sonia, cum am spune cu cuvintele de astazi, propozitia?
Şi astfel bine nevoindu-se a adormit în pace.