Traim vremuri cutremuratoare. In toate sensurile posibile.
Stau foarte prost cu timpul liber, totusi in ultimele zile aproape fiecare minut extra l-am petrecut devorand cu aviditate orice noutati a publicat Yahoo! News despre situatia din Japonia. Trec peste profunda pretuire pe care o am pentru aceasta natiune, fac abstractie de faptul ca am prieteni japonezi si ca m-a tulburat dincolo de tot ce se poate descrie tragedia din Tara Soarelui-Rasare, trec dincolo de personal si, cu inima tremurand de oroare si veneratie deopotriva, ma vad martora a unor transformari de substanta care se petrec in sufletele oamenilor, chiar sub ochii nostri.
Nu cred ca vreun alt moment greu in istoria omenirii a mai strans laolalta atatia oameni in aceleasi simtaminte, deodata. Daca ar fi fost numai simtirile mele subiective la mijloc, probabil ca le-as fi tinut numai pentru mine. Insa vad ZECI DE MII de comment-uri pe Yahoo la toate articolele care se publica despre situatia din Japonia, oameni de pe tot mapamondul, de toate culorile, toate varstele, toate conditiile sociale care sunt unitari intr-o singura intentie: Japonia, suntem alaturi de tine; suntem cu totii oameni, egali intre noi; Dumnezeu sa ocroteasca Japonia si pe oamenii ei extraordinari.
Mai devreme am citit ca un grup de 50 de oameni s-au oferit voluntari sa mearga in mijlocul urgiei de la centrala nucleara de la Fukushima si sa incerce sa preintampine un dezastru si mai mare, perfect constienti la ce anume se expun: o moarte sigura. Gestul lor este cel mai nobil gest de sacrificiu personal pe care il poate oferi o fiinta umana: acela de a-si sacrifica viata pentru ca altii sa traiasca. Zona din imediata vecinatate a centralei a fost evacuata iar 50 de oameni raman acolo din proprie initiativa, oferindu-si viata pe altarul umanitatii. Gestul lor a facut ca multa lume sa isi reaminteasca de eroii de la Cernobal, acei muncitori care s-au chinuit zi si noapte sa izoleze reactorul nuclear, murind apoi in chinuri. Astfel am aflat astazi despre povestea lui Anatoly Grishchenko, pilotul elicopterului care a survolat de atatea ori centrala de la Cernobal pentru a arunca asupra acesteia nisip si ciment, singura sansa existenta pentru a opri macelul. S-a sacrificat cu buna stiinta si la scurt timp a facut leucemie, la fel ca atatia altii, nenumiti, nestiuti... uitati.
Ce se intampla acum reprezinta momente tragice nu numai pentru 50 de oameni, nu numai pentru Japonia, ci pentru intreaga suflare omeneasca. Cutremurul din Japonia urmat de exploziile generatoarelor nucleare ar putea foarte usor sa atinga cote catastrofale, menite sa ne trezeasca si sa ne faca sa ne dam seama si sa acceptam,
la nivel planetar, ca punem in pericol viata noastra si a intregii vieti de pe Mama Pamant. La fel ca si in cazul scurgerii de petrol din Golful Mexic de anul trecut (care nu a putut fi oprita mai bine de 80 de zile, timp in care au murit miliarde de fiinte in ocean si deasupra acestuia si care, prin proportiile dezastrului, a determinat trezirea multor oameni cu privire la ceea ce facem planetei noastre), mi-e teama ca si in Japonia am putea avea o repetare a unui dezastru ecologic de dimensiuni colosale. Sper din adancul sufletului sa gresesc spunand asta! Din pacate natura umana face ca doar in fata unor distrugeri de proportii gigantice sa ne trezim si sa ne schimbam radical prespectiva asupra c consecintelor actiunilor noastre.
Sa nu uitam ca in Japonia, exact pe cea mai instabila zona tectonica, locul in care se intalnesc 3 falii continentale, tocmai in zona cea mai fierbinte din punct de vedere seismologic si vulcanic din lume, ei bine exact acolo s-au gasit oamenii sa amplaseze nu mai putin de 55 de centrale nucleare!
Am citit inmarmurita cateva sute din comment-urile lasate de oameni din intreaga lume la articolele de pe Yahoo. Un val urias de simpatie, empatie, ingrijorare, admiratie, respect, iubire, sustinere porneste din toate colturile lumii catre Japonia. Felul in care japonezii infrunta momentele tragice prin care trec servesc drept cel mai usturator si totodata nobil exemplu pe care il putea servi cineva omenirii. Am vazut ca foarte multi americani fac o paralela intre momentul acesta si uraganul Kartina din SUA: in vreme ce niponii stau ore intregi la cozi pentru apa si mancare si totusi au rabdare si respect pentru cei de langa ei desi toti fara exceptie sunt flamanzi, insetati, infrigurati si speriati, in New Orleans momentele de dupa uragan au inrautatit si mai mult cosmarul prin devastari voluntare ale oamenilor, violuri, crime, furturi, talharii. Diferenta esentiala dintre cele doua variante de reactie se vede foarte clar acum, cand o intreaga natiune ne arata ce inseamna
umanitatea sunt multi ochi care sa o vada si sa se plece cu veneratie in fata ei.
Nu mi-a mai fost dat niciodata sa vad veneratia exprimata mai liber decat in aceste momente, de catre oameni din tate colturile lumii, uniti intr-un singur crez:
God save and bless Japan!Uranus a intrat in Berbec. Framantari se adunau deja de ceva vreme si mai mult ca sigur ca vor urma si altele, de unde si cand nici nu te astepti. De asta avem, de fapt, nevoie ca sa ne ducem atat de aproape de (auto)distrugere incat sa ne responsabilizam odata pentru totdeauna cu privire la alegerile noastre, sa ne reamintim (sau sa murim incercand) ce inseamna
a fi om. Matematic vorbind, probabil ca Era Varsatorului nu a inceput inca. Dar daca ne uitam in jur, suntem deja acolo. Uranus din Berbec va face careu cu Pluto din Capricorn (a propos, explozii = Uranus in Berbec + nucleare = Pluto?), inutil sa enumeram paleta de posibilitati ce s-ar putea manifesta, si totusi Chiron este in Pesti si in curand ii urmeaza Neptun. Incepem sa ne readucem aminte cine suntem, celule ale aceluiasi organism.
In week-end-ul acesta, exact intre 11 si 13 martie, la Belgrad s-a tinut a 11-a editie a Balkan International Astrology Conference organizata de Institutul Kepler. Prietena si colega noastra Mona Valenas a sustinut acolo doua conferinte apoi a tinut o ceremonie si a cantat pentru sufletele atat de incercate din Japonia. Intreaga suflare de acolo a fost in picioare si unita intr-un singur simtamant. S-a plans si s-au trimis rugaciuni si binecuvantari catre fratii nostri, Oamenii. Absolut orice facem acum pentru ei (fie ca facem donatii, fie ca ne rugam, fieca ne gandim la ei, absolut orice), conteaza. Si ne face mai oameni.
Sunt recunoscatoare Universului ca m-am nascut exact in aceste timpuri si exact in acest loc. Ar trebui sa fim cu totii.
Alina [acubens]
Cateva din comentariile pe care le-am citit la articolul acesta de pe Yahoo
<http://news.yahoo.com/s/yblog_thelookout/20110315/ts_yblog_thelookout/j\
apanese-nuclear-plant-workers-emerging-as-heroic-figures-in-tragedy#mwpp\
hu-container>:
- "As I sit with tears sliding down my face, I can not begin to imagine what those 50 men and women are facing, but Thank you. Thank you, thank you."
- "No greater love than this, that a life is laid down to save a fellow human. May God bless them and keep them and may they receive everything they deserve for making such a huge sacrifice. I don't know that I could do what they are doing. No one knows until they face the time in which the sacrifice is required. I could only pray that I would show such courage."
- "God bless the Fukushima Fifty!"
- "Greater love hath no man then laying down his life for others. May the great spirit protect these warriors as they face an unseen but deadly enemy, the Manitou of radiation. An evil we have un-leashedthat may be out of control. We play with powers beyond our puny control."
- "They are behaving in the honored way of Bushido, the way of the warrior. Instead of the swords of enemies or the American Carriers they are facing an even more terrifying death. They will be honored, as they should be, in Japanese lore for as long as there is a Japan."
- "There is really nothing more to say. Let us pray for all of Japan.
For all of the world. The U.S.A. is behind you. I pray for your safety everyday. Our world is in a mess. I just wish we could all come together
To make it a better place for all living things. Is it to late?
- "What
amazing wonderful human beings! These are
heroes for sure. This gives me hope in humanity."
- "Sometimes I hate to think about it, but I think its going to take something far more destructive than what happened in Japan to unite humanity. Needless to say destruction on a global scale. Too many things seperate humans, religion most of all. Not until all humanity is threatened to the point of extinction will we unite. I think Ronald Regan said it best. "Perhaps we need some outside universal threat. I occasionally think how quickly our differences world-wide would vanish if we were facing an alien threat from outside this world. And yet I ask you, Is not an alien force already among us? What could be more alien to the universal aspirations of our people than war and the threat of war?"
I hope mankind unites in my lifetime, I hope we are not too late, and I hope we all live to see it."
- "What a powerful testament to the best that is in humanity. What would you do? What would I do? What would we do? The answer should be the same as they answered..."
