Linistea, izolarea, retragerea, fuga de oameni

ˇ De asemenea pamantul calcat necontenit, chiar daca are maracini, nu-i scoate la iveala, caci batatorirea picioarelor ii opreste sa rasara. Dar in sanul lui se intind radacinile tot mai adanci, mai puternice si mai mustoase, si acestea vor odrasli indata, atunci cand le va ingadui timpul sa rasara. Tot asa patimile, impiedicate de lipsa intalnirilor necontenite sa iasa la aratare, se fac mai tari si, crescand in liniste, navalesc mai pe urma cu multa putere, facandu-le razboiul greu si primejdios celor care la inceput n-au avut grija de lupta impotriva lor. (Nil Ascetul)

ˇ De aceea sfintii au fugit din cetati si au ocolit impreuna vietuire cu cei multi, cunoscand ca impreuna petrecere cu oamenii stricati aduce mai multa paguba decat ciuma. De aceea, neluand nimic, au parasit avutiile desarte, fugind de imprastierea adusa de ele. De aceea Ilie, parasind Iudeea, locuia in muntele pustiu al Carmelului, care era plin de fiare, neavand pentru astampararea foamei nimic afara de copaci, caci se multumea cu ghindele copacilor, implinindu-si trebuinta cu acestea. Elisei de asemenea ducea aceiasi vietuire, primind de la invatatorul sau, pe langa alte virtuti, si pe aceea de a petrece prin pustiuri. Iar Ioan, locuind in pustia Iordanului, manca agurida si miere salbatica, aratand celor multi ca nu e greu sa implineasca trebuinta trupului si osandindu-i pentru desfatarile incarcate. Poate si Moise, poruncind israelitenilor ca sa adune mana de la zi la zi, a pus aceasta lege in chip general, randuind ca omul sa ingrijeasca de viata numai pentru ziua de azi si sa nu se asigure de mai inainte. El a socotit ca asa se cuvine fiintei rationale sa faca: sa se multumeasca cu cele ce se nimeresc, caci ingrijitorul celorlalte este Hristos; sa nu aiba grija de cele dinainte, ca sa para ca nu crede in harul lui Dumnezeu, care nu ar revarsa totdeauna darurile Sale necontenite. (Nil Ascetul)

ˇ Si scurt vorbind, toti sfintii, de care n-a fost vrednica lumea, au parasit-o, ratacind prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului si umblau in piei de oi si de capre, lipsiti, stramtorati, necajiti, fugind de naravurile rele ale oamenilor si de faptele smintite care covarsesc orasele, ca nu cumva sa fie dusi de valmasagul tuturor ca de puterea unui puhoi. Se bucurau de petrecerea cu fiarele si socoteau vatamarea de la acestea mai mica decat cea de la oameni. Mai bine zis, au fugit de oameni, ca de niste uneltitori si s-au increzut in fiare, ca in niste prieteni. Caci acelea nu invata pacatul, iar de virtute se minuneaza si o cinstesc. Asa de pilda oamenii au dat pierzarii pe Daniil, dar l-au scapat leii, pazind ei pe cel osandit in chip nedrept din pizma, ca si dreptatea batjocorita de oameni; in felul acesta au rostit ei judecata cea dreapta cu privire la cel osandit pe nedrept. Astfel virtutea barbatului s-a facut oamenilor pricina de pizma si de dusmanie, iar fiarelor prilej de sfiala si de cinste. In cate fiinte a fost semanata dorinta dupa mai bine! (Nil Ascetul)

Linistea, izolarea, retragerea, fuga de oameni

ˇ Sa ravnim virtutile sfintilor si, desfacandu-ne de poruncile slujirii trupului sa urmarim slobozirea. Pe asinul salbatic, lasat slobod de Ziditor in pustie, care nu aude racnetele manatorului si-si bate joc de zarva oraselor, chiar daca l-am facut pana acum sa poarte poveri, injugandu-l la patimile pacatului, sa-l dezlegam de legaturi, oricat s-ar impotrivi cei ce ii sunt stapani nu prin fire, ci si-au castigat stapanirea prin obisnuinta. Desigur acestia vor auzi si se vor supune, daca vom arata nu numai cu limba si cu glasul simplu, ci cu toata starea dinauntru a sufletului, ''ca Domnul are trebuinta de el''. Si indata il vor trimite pe el, ca, dupa ce va fi impodobit cu vesmintele apostolesti, sa se faca purtator al Cuvantului; sau, fiind slobozit sa se intoarca in stravechile imasuri ale Cuvantului, sa caute, dincolo de orice verdeata (ceea ce inseamna a ramanea la frunzisul sau la litera dumnezeiestii Scripturi), ca sa fie calauzit la viata cea necuprinsa, care rodeste la un loc hrana si desfatare multa. Dar se iveste intrebarea cum cauta dincolo de orice verdeata asinul salbatec lasat slobod de Dumnezeu in pustie, odata ce are ca loc de petrecere pustia, iar ca salas pamantul sarat, stiut fiind ca pamantul sarat si pustia de cele mai adeseori nu sunt potrivite pentru cresterea verdetei? Intelesul este acesta, ca numai cel pustiu de patimi este in stare sa caute cuprinsul contemplatiei in cuvintele dumnezeiesti, dupa ce s-a uscat din el mustul patimilor. (Nil Ascetul)

ˇ Ţine de sufletul desavarsit sa fie lipsit de griji, si de cel necredincios sa se chinuiasca cu ele. Caci despre sufletul desavarsit s-a spus ca este ''un crin in mijlocul maracinilor''. Aceasta il arata vietuind fara griji intre cei apasati de multe griji. Caci crinul si in Evanghelie este icoana sufletului fara griji. El nu se osteneste, zice, nici nu toarce, si e imbracat intr-o slava mai mare ca a lui Solomon. Iar despre cei ce au multa grija pentru cele trupesti se zice: ''Toata viata necredinciosului e inecata in grija''. Si de fapt e cu adevarat neevlavios lucru sa intindem cat tine viata grija pentru cele trupesti si sa nu aratam nici o sarguinta pentru cele viitoare; sa cheltuim toata vremea pentru trup, desi nu are trebuinta de multa osteneala, iar sufletului, care are atata putinta de crestere incat nu-i ajunge toata viata pentru desavarsirea lui, sau sa nu-i inchinam nici macar o vreme cat de scurta sau, daca ni se pare ca-i inchinam putina, sa o facem aceasta fara vlaga si cu nepasare, amagiti de suprafata lucrurilor vazute. In felul acesta noi patimim ceea ce patimesc cei prinsi, ca printr-o undita, de cele mai urate dintre femeile stricate care, in lipsa frumusetii adevarate, nascocesc una mincinoasa, ca o momeala pentru privitori, indreptand prin tot felul de fainuri uratenia lor. Caci odata ce am fost biruiti de desertaciunea lucrurilor de aici, nu mai putem vedea uraciunea materiei, fiind inselati de patima. (Nil Ascetul)

ˇ Bine este dar sa ramanem intre hotarele lucrurilor de trebuinta si sa ne silim cu toata puterea sa nu trecem dincolo de acestea, caci daca suntem dusi de pofta spre cele placute ale vietii, nici un temei nu mai opreste pornirea noastra spre cele dinainte. Fiindca ceea ce este peste trebuinta nu mai are nici un hotar, ci o nazuinta fara sfarsit si o desertaciune fara capat sporeste necontenit osteneala in jurul lor, hranind pofta, ca pe o flacara, prin adaugirea materiei. (Nil Ascetul)

Linistea, izolarea, retragerea, fuga de oameni

ˇ Cel ce vrea sa strabata marea spirituala rabda indelung, cugeta smerit, vegheaza si se infraneaza. De se va sili sa treaca fara acestea patru, se va tulbura cu inima. Linistirea e retinerea de la rele, iar de-si va lua cineva cu sine si cele patru virtuti, pe langa rugaciune, nu va avea alt ajutor mai sigur spre starea de nepatimire. Nu se poate linisti mintea fara trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fara linistire si rugaciune. (Marcu Ascetul)

ˇ Sufletul care nu s-a izbavit de grijile lumesti nu iubeste nici pe Dumnezeu cu adevarat si nu dispretuieste nici pe diavolul cum trebuie. Caci grija vietii ii este ii este ca un acoperamant, care il impovareaza. Din aceasta pricina mintea nu-si poate cunoaste dreptul de judecata asupra acestor feluri de lucruri, ca sa dea fara greseala hotararile judecatii sale. Deci in toate chipurile retragerea din lume e folositoare. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Cei ce se nevoiesc trebuie sa-si pastreze cugetarea netulburata, ca mintea deosebind gandurile ce trec prin ea, pe cele bune si trimise de Dumnezeu sa le aseze in camarile amintirii, iar pe cele intunecoase si dracesti sa le arunce afara din jitnitele firii. Caci atunci cand marea e linistita, pescarii vad pana in adancuri, incat nu le scapa aproape nici unul din pestii care misuna acolo. Dar cand e tulburata de vanturi, ascunde in negura tulburarii ceea ce se lasa cu prisosinta sa fie vazut cand e linistita si limpede. Mestesugul celor ce pun la cale viclesugurile pescaresti nu mai atunci nici o putere. Aceasta se intampla sa o pateasca si mintea contemplativa, mai ales atunci cand dintr-o manie nedreapta se tulbura adancul sufletului. (Diadoh al Foticeii)

ˇ Cea dintai virtute este nepurtarea de grija, adica moartea fata de orice om si de orice lucru. Din aceasta se naste dorul de Dumnezeu. Iar aceasta naste mania cea dupa fire, care se impotriveste oricarui atac incercat de vrajmasul. Atunci gaseste salas in om frica lui Dumnezeu, iar prin frica se face aratata dragostea. (Isaia Pustnicul)

Rugaciune

ˇ Vazandu-l pe unul dintre frati ca statea mai atent decat toti ceilalti in timpul cantarii psalmilor si mai ales cand se recitau antifoanele dinaintea psalmilor si ca facea gesturi ori isi schimba trasaturile fetei de parca ar fi vorbit cu cineva, l-am rugat sa-mi spuna ce noima avea acea purtare. Acesta socotind ca nu trebuie sa-mi ascunda un lucru ce-mi putea fi de folos, zise: ''M-am obisnuit de la inceput a-mi aduna gandurile si mintea impreuna cu sufletul strigandu-le: Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Insusi Hristos imparatul si Dumnezeul nostru! (Psalmi 94,6)

ˇ Cel ce petrece in viata de obste nu poate profita cu bun castig de pe urma cantarii psalmilor cat poate trage folos din rugaciune, caci zgomotul produs de impreunarea glasurilor si melodicitate risipeste atentia mintii de la textul psalmului.

ˇ Sa pazim linistea si pacea sufletului in toate dar mai vartos insa in timpul cantarii psalmilor caci dracii au ca scop sa distruga rugaciunea prin tulburari.

ˇ Nu trebuie sa asteptam sa ne rugam numai cand avem mintea adunata, ci sa luptam sa adunam mintea prin rugaciune.

ˇ Sa ne luptam mai inainte de toate cu dracul intristarii caci venind acesta langa noi in vremea rugaciunii si aducandu-ne aminte de indraznirea noastra de mai inainte, voieste sa ne oprim din rugaciune.

ˇ Dracul intristarii ne sopteste in vremea rugaciunii, daca intrerupem firul ei prin goluri, ca nu simtim in ea indraznirea catre Dumnezeu, sau legatura vie cu El pe care am avut-o altadata. Si aceasta ne face sa ne intristam si sa incetam a ne ruga ca unii ce n-am fi acum in starea cuvenita ei. Dar trebuie sa staruim in rugaciune chiar daca ea nu este totdeauna fierbinte si adunata in intregime in gandul la Dumnezeu.

ˇ Fii cu luare aminte frate la dracul intristarii caci multe sunt cursele lui pana ce te face neputincios, caci intristarea cea dupa Dumnezeu este bucurie prin aceea ca te vezi pe tine staruind in voia lui Dumnezeu. Dar acela iti zice: ''Unde vei scapa caci nu ai pocainta?'' Acesta lucreaza cu dusmanie pana ce-l face pe om sa-si piarda infranarea. Dar intristarea dupa Dumnezeu nu-l apasa pe om ci ii zice: ''Nu te teme, vino iarasi!''

ˇ Celui ce a castigat lacrima sufletului tot locul ii este potrivit pentru rugaciune.

ˇ Precum comoara ascunsa este mai greu de jefuit decat cea la aratare, asa sa intelegem si cele spuse inainte.

ˇ Cand pornesti sa te infatisezi inaintea Domnului sa-ti fie haina sufletului tesuta intreaga din firele sau mai bine spus, din zalele nepomenirii raului caci de nu, cu nimic nu te vei folosi. Sa-ti fie tesatura cererii tale simpla, neimpestritata in chip felurit caci un singur cuvant vamesul si fiul risipitor l-au pe Dumnezeu cu ei.

Rugaciune

ˇ Inainte de toate sa punem pe hartia rugaciunii noastre o multumire sincera, in al doilea rand marturisirea si zdrobirea sufletului intru multa simtire. Apoi sa facem Imparatului cererea noastra. Chipul de mai inainte aratat rugaciunii noastre este cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de catre Ingerul Domnului.

ˇ Nu face pe desteptul in cuvintele rugaciunii tale caci ganguritul simplu si nemestesugit al pruncilor a induiosat pe Tatal cel din ceruri.

ˇ Nu fi indraznet chiar daca ai dobandit curatia; mai degraba apropie-te intru smerita cugetare si multa indraznire vei avea.

ˇ Indulcesc bucatele untdelemnul si sarea; inaripeaza rugaciunea smerenia si lacrima.

ˇ Lupta sa ridici, mai bine zis sa inchizi cugetarea in cuvintele rugaciunii iar daca slabind pentru pruncia ei cade, ridic-o iarasi caci este proprie mintii nestatornicia, dar este propriu lui Dumnezeu s-o poata statornici.

ˇ Nu poate fi legat Duhul, dar unde este Ziditorul duhului, toate se supun Lui.

ˇ Alta este bucuria ce se naste din rugaciune in cei ce petrec in obste si alta cea care se iveste in cei ce se roaga indeletnicindu-se cu linistea. Cea dintai este amestecata poate cu inchipuiri; cea de-a doua se umple intreaga de smerita cugetare.

ˇ Daca deprinzi mintea sa nu se departeze niciodata iti va fi aproape chiar si cand te vei afla la masa, iar de rataceste neimpiedicata nu va putea sa ramana niciodata langa tine.

ˇ Credinta inaripeaza rugaciunea caci fara ea nu se poate zbura la cer.

ˇ Starea ta launtrica ti-o arata rugaciunea caci cuvantatorii de Dumnezeu au socotit-o pe aceasta oglinda calugarului.

Rugaciune

ˇ Nu te inalta daca te-ai rugat pentru altul si ai fost ascultat caci credinta lui a lucrat si a izbutit

ˇ Cand te rogi cu trezvie esti mai repede impins spre manie caci aceasta este scopul vrajmasilor (ravna noastra la rugaciune o intoarce vrajmasul spre manie impotriva vreunor frati sau imprejurari care ne intrerup). Sa implinim toata virtutea dar mai mult rugaciunea cu multa simtire. Dar sufletul se roaga intru simtire cand se ridica mai sus de manie.

ˇ Incredintarea implinirii oricarei cereri se iveste chiar in rugaciune, iar incredintarea este izbavirea de indoiala. Incredintarea este vadirea neclintita a ceea ce nu este vadit.

ˇ Precum imparatul pamantesc priveste cu scarba la cel ce sta inaintea lui dar isi intoarce fata de la el si vorbeste cu dusmanii stapanului, asa priveste cu dezgust si Domnul la cel ce sta inaintea Lui in rugaciune si primeste ganduri necurate.

ˇ Alunga cu bata cainele ce se apropie de tine si de cate ori se obrazniceste din nou ia-o de la capat. (Cainele este dracul care printr-un pretext oarecare fura mintea de la rugaciune; acesta trebuie alungat cerandu-se ajutorul lui Dumnezeu.)

ˇ Cere prin plans, cauta prin ascultare, bate prin indelunga rabdare! ''Ca cel ce cere astfel va lua si cel ce cauta va afla….'' Pazeste-te sa nu te rogi cumva pentru vreo femeie ca sa nu fii jefuit din partea dreapta. (Sa nu fii jefuit de curatie prin fapta buna a rugaciunii, caci rugandu-te pentru o femeie ai toate sansele sa te gandesti cu pofta la ea.)

ˇ Sa nu ti se faca vremea rugaciunii vreme sau ceas al unor cugetari trebuincioase, sau al unor lucruri duhovnicesti, iar de nu, vei fi jefuit de ceea ce e bun. (Nu te lasa ispitit sa rezolvi probleme necesare, sau chiar sa cugeti la lucruri duhovnicesti in vremea rugaciunii. Aceasta inseamna sa te lasi furat de la ceva important.)

ˇ Mi-a spus unul dintre iubitorii lui Dumnezeu ca totdeauna, dar mai ales in sarbatorile anuale si imparatesti, Dumnezeu rasplateste pe slujitorii Lui cu daruri.

Rugaciune

ˇ Rugaciunea si rabdarea pot sustine impreuna cu urcusul continuu si o neincetata tensiune, ca o caldura care daca se raceste, greu mai poate fi reaprinsa.

ˇ Numele Domnului nostru Iisus Hristos este infricosator dracilor si celor ce se lasa stapaniti de patimile inspirate de aceia. Dar este infricosator prin blandetea si curatia umanitatii Sale, care inseamna totodata o libertate de tot ce este rau, o putere absoluta fata de rau. In El existenta umana nu este supusa nici unei robii sau limitari egoiste.

ˇ Din rugaciunile sfintilor se revarsa in noi o putere care ne sustine asa cum in cuvantul de incurajare al prietenilor simtim prezenta inima lor care ne da putere in dureri si greutati. In puterea venita noua prin rugaciunile sfintilor si care ne sustine rabdarea se intalneste puterea lor cu puterea noastra trezita de puterea lor si cu puterea lui Dumnezeu din care sfintii se intaresc in rugaciunea lor si care ne-o comunica. Este o comunicare intre trei persoane: intre mine, sfant si Dumnezeu care este prezent intre mine si sfant unindu-ne. ''Unde sunt doi sau trei adunati (sufleteste) in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor.''

ˇ Cat despre citit, este de folos a citi ''Vietile Parintilor'' caci asa se lumineaza mintea in Domnul.

ˇ Este de trebuinta moartea fata de oameni si fata de lucrurile trecatoare in sensul de moarte a vointei de a te folosi de ei si de ele in chip egoist si pentru a obtine placeri trupesti in sensul de a refuza sa fii oamenilor de ajutor si de a te folosi de lucruri pentru a ajuta prin ele pe oameni si mai ales de a cunoaste prin ele pe Dumnezeu. Adica gandurile la oameni si la lucruri trebuie adunate in gandul la Dumnezeu spre slujirea Lui si spre mantuirea oamenilor prin aducerea lor la El. In Dumnezeu trebuiesc adunate toate pentru ca toate sunt din el si toate se desavarsesc in el. Gandindu-te in legatura cu Dumnezeu, ele sunt curatite de orice atractie egoista si patimasa, sfintindu-se.

ˇ Trebuie sa se pomeneasca la sfarsitul doxologiei de seara sau de noapte sfintele Biserici, imparatul, conducatorii, poporul, saracii, vaduvele si cele de asemenea? Si cel caruia i se cere de catre cineva sa se roage pentru el, trebuie sa o faca chiar de este stapanit de patimi? - Este bine sa cerem in rugaciune pacea sfintelor biserici si cele urmatoare, dar sa o facem ca niste nevrednici care nu avem putere spre aceasta. Aceasta este porunca apostolica si e bine sa ne rugam pentru cel ce ne-o cere caci este un cuvant al Evangheliei si al Apostolului: ''Celui ce cere, da-i'' (Matei 5,42) si ''Rugati-va unii pentru altii ca sa va vindecati.'' (Iacov 5,16) Si iarasi: ''Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea.'' Ba unii se rugau si pentru Apostoli (Fapte 12,5). Deci cel ce nesocoteste porunca, se osandeste pe sine insusi, iata pentru ce putand sau neputind, eu ma silesc spre aceasta din pricina poruncii.

ˇ Cererile marelui Batran catre Dumnezeu puse in miscare de cererea celui ce-l roaga sa le faca, se adreseaza in acelasi timp sfintilor ca sa-si adauge rugaciunea lor la rugaciunea lui si a celui ce a determinat rugaciunea lui. Astfel toate se impletesc: cele de jos se intemeiaza pe cele mai de sus si acestea sunt puse in miscare de cele mai de jos. Este o intalnire de intregire, o sobornicitate a completarii in rugaciunea tuturor intr-un fel in jurul celui mai de jos, desi acesta si-a adresat cererea celui mai de sus. Este in ea o urcare de la cei mai de jos la cei mai de sus si o coborare a acestora la cei mai de jos, dar toti urca prin aceasta rugaciune intregitoare spre Dumnezeu, sau Dumnezeu ii face sa se uneasca in aceasta sobornicitate a rugaciunii in El. Nimeni nu urca spre Dumnezeu si in Dumnezeu singur, ci toti impreuna - aceasta este Biserica.

Rugaciune

ˇ Rugaciunea in izolare nu are efect deplin; daca ma rog singur pentru mine si nu vreau sa cer si rugaciunea altora pentru mine dau dovada de mandrie si ''Dumnezeu celor mandri le sta impotriva''. Daca nu ma rog pentru altii dau iarasi dovada de egoism, iar daca rugaciunea pentru altul nu este insotita si de rugaciunea aceluia iarasi ramane fara rezultat. Aceasta in cazul cand acela mi-a cerut sa ma rog pentru el, dar el nu insoteste rugaciunea mea cu a lui. Cand insa eu ma rog pentru altul care este inca in valurile necredintei, poate sa aiba efect asupra lui, dar cumva el trebuie sa afle ca ma rog pentru el si sa fie cat de cat transpus intr-o sensibilitate de dragostea mea pentru el. Numai insotita de iubirea a doi sau a mai multor insi, rugaciunea are efect. Rugaciunea are si un rost de unificare a persoanelor, un rost de extensiune si de sustinere a Bisericii ca o comuniune de dragoste in Dumnezeu.

ˇ Cine crede in Dumnezeu, Il are pe Dumnezeu langa el. Credinta si rugaciunea sunt semnul lucrarii lui Dumnezeu in om. Cand te gandesti la cineva esti in comunicare cu el, cu atat mai mult esti in comunicare cu Dumnezeu cand te gandesti la Dumnezeu cu incredere in El si cand ii adresezi cererile tale de ajutor.

ˇ Cine se roaga pentru altul castiga el insusi caci savarseste un act de iubire si sporeste in ea ridicandu-se la o stare superioara. Apoi se roaga si pentru sine caci prin insasi faptul ca se roaga, se pune in legatura cu Dumnezeu de la Care vine bunatate si putere. Deci rugandu-te pentru altul continuu, te rogi si pentru tine continuu si cati pot sa faca aceasta? Apoi cine poate sa-i aiba mereu in minte pe toti in mod continuu? Dar cel desavarsit ii poate avea virtual pe toti in gand. In orice caz rugaciunea cuiva pentru altul il uneste cu acela in cugetul lui. Astfel rugaciunea este un mijloc de unire intre oameni pentru ca este un mijloc de unire intre ei.

ˇ A avea grija de Dumnezeu inseamna a te gandi la El si la implinirea poruncilor Lui prin care inaintam in vietuirea in El si in grija de semeni si prin aceasta implinim adevarata grija de noi.

ˇ Nu te incovoia, frate, nici nu te preda deznadejdii, ci rugandu-te neincetat, zi: ''Doamne, Iisuse Hristoase, mantuieste-ma de patimile de ocara'' si vei afla mila lui Dumnezeu.

ˇ Ati osteni inima ta inseamna a te ruga pururea lui Dumnezeu sa nu te lase sa ratacesti sau sa umbli dupa voile tale. Prin aceasta vii la deosebirea gandurilor (dreapta socoteala). Seamana deci cu nadejde ca sa seceri fara sa slabesti.

ˇ Din mreaja demonilor, de robia nevazuta a lor si de sub robia vazuta a patimilor omul nu poate scapa decat intrand in relatia de dialog direct cu Dumnezeu prin chemarea numelui Lui. Numele lui Dumnezeu chemat te pune sub ocrotirea lui Dumnezeu, te opreste de la rele, te scoate din egoism in care omul nu este propriu zis singur, ci sub robia celui rau.

ˇ Ia aminte cu toata grija la psalmodie, la rugaciune si la citit ca sa poti lua de la cele spuse, caci daca primim sa ne ocupam de gandurile vrajmasului, niciodata nu vom putea face nimic. (Numai constiinta prezentei lui Dumnezeu trezita de chemarea numelui Lui poate atrage sufletul de la un gand necuvenit. Numai ea ma scoate din limita puterilor mele; alte ganduri invocate de mine impotriva acelui gand nu ma poate ajuta sa-l biruiesc pentru ca sunt sustinute numai de slaba mea putere. Numele nu este doar o copie a intregului, ci intregul lui real care fara a inceta sa fie si in afara, este si inauntrul celui ce-i rosteste numele.)

ˇ Daca vrei sa te rogi pentru multe lucruri odata ce Dumnezeu stie de care lucruri avem trebuinta, roaga-te zicand: ''Stapane, Doamne Iisuse Hristoase, calauzeste-ma dupa voia Ta!'' iar de vrei sa te rogi impotriva patimilor, zi: ''Tamaduieste-ma dupa voia Ta''. Daca te rogi impotriva ispitelor, zi: ''Tu sti ce-mi este de folos, ajuta slabiciunii mele si fa sfarsit ispitelor dupa voia Ta!''

ˇ La rugaciune staruie in intelegerea cuvintelor.

Rugaciune

ˇ A chema numele Domnului inseamna a-l chema pe Dumnezeu Insusi si Dumnezeu vine cand este chemat caci atunci i se deschide inima. Deci unde este chemat Dumnezeu, este de fata Dumnezeu Insusi.

ˇ Noi ne vom ruga iar tu foloseste puterea ta pentru a castiga smerenie, supunere si netinere la voia ta in ceva, caci din aceasta se naste mania. Sa nu judeci nici sa dispretuiesti pe cineva caci din aceasta vine tocirea inimii si orbirea mintii, nascandu-se astfel nepasarea si invartosarea inimii. Vegheaza neincetat gandind la legea dumnezeiasca din care se incalzeste inima de focul ceresc. Sa nu te molesesti nici sa te imputinezi caci nu-ti cere Dumnezeu ceea ce este peste puterea ta. Pazeste-ti gura de la cuvantul fara rost si nu primi in mintea ta sa cugeti catusi de putin la cele rele.

ˇ Cat despre mancare, bautura, somn, tuturor sa le premearga multumirea. Cugeta la cuvantul Apostolului: ''Fie de mancati, fie de beti, fie ca faceti orice altceva''. Pazeste-o pe aceasta in toate si te va pazi Dumnezeu, caruia ii multumesti.

ˇ Observam cat de mult face sfantul Varsanufie dependenta aflarea adevarului in lucruri nesigure de rugaciunea catre Dumnezeu. Numai in responsabilitatea traita fata de Dumnezeu sau in fata lui Dumnezeu prin rugaciune, inteles ca Persoana infinita omul este ferit sa afirme sau sa preia afirmatii gresite. Rugaciunea ca mijloc de aflare a adevarului nu exclude osteneala cercetarii, iar osteneala la aceasta aduce si o sporire a intelegerii duhovnicesti a omului care il indeamna si ea pe om la rugaciune si-l deschide luminii iubitoare ce-i vine de la Dumnezeu prin ea. Deci descoperirea intelesurilor adevarate si mai adanci ale Scripturilor depinde si de cresterea omului prin osteneala sa in timp, dar si de insiruirea de generatii de cercetatori care au descoperit urmasilor intrebari noi si putinta de a gasi sensuri noi si mai adanci ale Scripturii, prin raspunsurile la ele. De aceea unele greseli pe care le gasim la invatatorii vechi s-au datorat si faptului ca s-au grabit sa dea raspunsuri intr-un timp necopt. Cautarea este si ea s-ar putea spune o rugaciune cand este facuta din raspunderea in fata lui Dumnezeu, si rugaciunea o cautare, caci prin amandoua omul se adanceste in taina izvorului tuturor care este Dumnezeu. Dar este trebuinta ca omul sa-si inteleaga cautarea prin rugaciune si rugaciunea ca efort de apropiere prin intelegere de izvorul dumnezeiesc si tainic al tuturor.

ˇ Pomenirea numelui lui Dumnezeu opreste toate relele si intareste neputinta noastra. (deci poti vorbi cu altii si sa te gandesti permanent la Dumnezeu; iar gandul la El te tine treaz si in cele ce le vorbesti cu cineva. Aceasta se intampla cand vorbesti de lucruri serioase, pline de raspunderea in fata lui Dumnezeu.)

ˇ Cand il rog pe Stapanul Insusi, cum trebuie sa zic? - ''Miluieste-ma Stapane pentru Sfintii Tai mucenici si pentru Sfintii Parinti si-mi iarta pacatele pentru mijlocirile lor.'' Caci si Proorocul zicea: ''Pentru Avraam, robul Tau'', ba Insusi Domnul a zis: ''Voi apara cetatea aceasta pentru Mie si pentru David, robul Meu.''

ˇ De ma aflu intre oameni si acestia incep sa graiasca fara rost, sa raman sau sa plec? - Daca nu esti nevoit de vreo treaba sa ramai, pleaca, iar de este nevoie, muta-ti mintea la rugaciune neosindindu-i, ci recunoscandu-ti slabiciunea ta.

ˇ Oare este bine ca vremea convorbirii sa se cheme numele lui Dumnezeu? - Trebuie sa se cheme numele lui Dumnezeu in vremea convorbirii cat si inainte si dupa ea, in tot timpul si in tot locul caci s-a scris: ''Neincetat sa va rugati''. Asa se alunga ispita.

ˇ Cum poate sa se roage cineva neincetat? - Cand cineva e sigur trebuie sa psalmodieze cu gura si sa se roage si in inima. Dar de e cineva in piata sau cu altii, nu e nevoie sa psalmodieze cu gura, ci numai cu cugetul, dar trebuie sa-si pazeasca ochii ca sa nu hoinareasca si sa cada astfel in cursele vrajmasului.

ˇ Psalmodierea nu inseamna numaidecat cantare; orice dupa un anumit timp de practica capata un anumit ritm, o armonie interioara care este un fel de cantare. Numai rugaciunea grabita nu are aceasta ordine ci este lipsita de ritm si armonie. Aceasta ridica cuvintele rugaciunii peste intelesul ei marginit, produce sentimentul ca Dumnezeu este un mister care le uneste pe toate intr-o randuiala. Produce simtirea prezentei si ajutorul Lui. Numai adunata in Dumnezeu creatia scapa de dezordine.

Rugaciune

ˇ ''Puterea'' cuvintelor inseamna si intelesul lor. Ele au in ele o putere; cuvintele au puterea asupra celui ce le rosteste sau le aude cand acela este constient de sensul lor, sau patrunde la el.

ˇ Omul se poate linisti oriunde si in orice slujba daca il cheama pe Dumnezeu in tot ce face.

ˇ Oare este bine sa starui in rugaciunea : ''Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma'' sau e mai bine a citi din Sfanta Scriptura si a rosti psalmi? - Trebuie facute amandoua; putin din una si putin din cealalta, caci s-a scris: ''Aceasta sa o faceti si aceea sa n-o lasati.''

ˇ Cat priveste psalmii, nu lasa invatatura lor caci aceasta iti da putere si lupta-te ca sa-i rostesti pentru ca mult folosesc. Ceea ce-ti intrece puterea nu cauta sa auzi caci deocamdata ai invataturi care te folosesc pe masura ta.

ˇ De ti se intampla sa trebuiasca sa faci un lucru dupa ce ai chemat pe Dumnezeu si ai cerut rugaciunea Sfintilor si ai ramas in indoiala, totusi fa-l caci aceasta este voia lui Dumnezeu si eu Il voi ruga pe El pentru acel lucru. Iar, daca intrebat fiind, ti se cere sa raspunzi indata dat fiind ca nu se misca mai repede mintea, trimite-o la Dumnezeu si El iti va da ce sa raspunzi fara grija. (Dumnezeu cu care mintea se pune indata in legatura, te va face sa raspunzi in mod cumpanit si plin de raspundere intrebarii ce ti se pune.)

ˇ Ma vad ca toata ziua sunt imprastiat si nu reusesc sa pomenesc numele lui Dumnezeu! - Multi aud mereu despre o cetate si apoi li se intampla sa intre in ea fara sa stie ca aceasta-i cetatea de care a auzit. Frate, toata ziua te gandesti la Dumnezeu si nu stii? A sti de o porunca a lui Dumnezeu si a se ocupa de implinirea ei inseamna a sluji lui Dumnezeu si a te gandi la El. (Chiar daca nu pomenesti numele lui Dumnezeu in mod expres, implinind o porunca data de El, tot pomenire a Lui savarsesti, caci cine lucreaza in curtea unui stapan chiar de nu se gandeste direct la el in mod permanent, il are pe el in slujirea sa.)

ˇ In privinta pomenirii neincetate a lui Dumnezeu, fiecare o poate pe masura sa, dar smereste-te numai!

ˇ Cand nu poti intreba un batran trebuie sa te rogi de trei ori pentru orice lucru si dupa aceasta, ia seama spre ce inclina inima ta macar si cat un fir de par si fa aceasta. Caci e vadita instiintarea si ea se arata neindoielnic inimii.

ˇ Cand ma indoiesc de un lucru daca sa-l fac sau nu, spune-mi ce sa fac? - Cand se iveste trebuinta sa faci un lucru roaga pe Dumnezeu de trei ori cerandu-i sa nu ratacesti si daca ramai in acelasi gand, fa ce-ti spune el caci in acest caz iti vine de la Dumnezeu si nu de la tine. Cand nu dobandesti siguranta, intreaba-i pe Parinti.