Ce conteaza in viata

Un barbat tanar a invatat ceea ce este cel mai important lucru in viata de la un vecin al sau. Trecuse ceva vreme de cand Andrei nu il mai vazuse pe batran. Au trecut valurile vietii peste el, liceul, fetele, intalnirile, cariera si viata insasi. De fapt, Andrei se si mutase din oras ca sa isi implineasca visele. Acolo, in valtoarea vietii agitate de zi cu zi, Andrei nu a mai avut deloc timp sa se mai gandeasca la trecut si aproape deloc nu mai avea timp sa si-l petreaca cu sotia si fiul lui. Lucra pentru viitorul lui si nimic nu il putea opri.
La telefon, mama lui i-a spus intr-o buna zi: „Domnul Teodorescu a murit noaptea trecuta. Inmormantarea este Miercuri”. Amintirile i s-au inghesuit navalnic in minte ca un film in timp ce statea in liniste gandindu-se la zilele copilariei lui.
„Andrei, ai auzit ce am spus?” zise mama lui.
"Oh, da, mama, sigur, scuza-ma. Da, te-am auzit. A trecut asa de mult timp de cand nu m-am mai gandit la el. Imi pare rau, dar sincer sa fiu credeam ca a murit cu ceva ani in urma" spuse Andrei.
"Sa stii ca el nu te-a uitat. De fiecare data cand il vedeam, ma intreba ce mai faci, cum o mai duci. Mereu isi amintea de zilele numeroase pe care le-ai petrecut la el, de partea lui de gard, asistandu-l in timp ce il repara sau muncea in gradina”, ii spuse mama.
"Iubeam mult casa aceea a lui" zise Andrei.
"Stii, Andrei, dupa ce tatal tau a murit, vecinul nostru a stat destul de mult pe langa tine ca sa fie sigur ca primeai influenta unui barbat in viata ta”, zise ea.
"El e cel care m-a invatat tamplaritul" zise Andrei. "Nu as fi fost in aceasta afacere daca nu era el. Si-a pierdut mult timp ca sa ma invete lucrurile pe care el le considera importante…. Mama, voi fi acolo pentru inmormantare” a spus el.
Desi era foarte ocupat, si-a tinut cuvantul. Andrei a luat urmatorul avion pana acasa. Dupa inmormantare, cu o zi inainte sa plece inapoi acasa, Andrei si mama lui au trecut pe langa casa vecinului inca o data.
Stand in dreptul pragului, Andrei s-a oprit o clipa. Era ca si cum patrundea in alta dimensiune, parca se deschidea o fanta si putea calatori inapoi in timp. Casa era exact asa cum si-o imagina. Fiecare coltisor de casa si gradina isi pastrase vii amintirile. Deodata Andrei a ramas impietrit.
"Ce s-a intamplat, Andrei?" il intreba mama sa.
"Cutia. Cutia a disparut.".
"Care cutie??" zise mama.
"Aici era o cutie mica aurie pe care o tinea incuiata pe birou. Cred ca l-am intrebat de mii de ori ce era inautru. Si singurul lucru pe care mi l-a zis drept raspuns a fost „aici se gaseste ce e mai important pentru mine pe acest pamant”, zise Andrei.
Iar acum cutia nu mai era. Totul in casa si in jur era exact cum isi amintea Andrei, mai putin cutia. Si-a imaginat ca o fi luat-o vreo ruda a domnului Teodorescu.
"Acum nu o sa mai stiu niciodata ce era asa de valoros pentru el in aceasta viata” zise Andrei. „Offf, mai bine sa mergem la culcare. Am un zbor foarte devreme maine, mama”.
Au trecut doua saptamani de cand Andrei s-a intors acasa dupa inmormantarea vecinului mamei sale care isi lasase amprente asa de puternice asupra lui. Venind acasa de la munca intr-o zi, a vazut in cutia postala un biletel. Pe el scria „Ati primit un pachet pentru care era nevoie de semnatura de primire. Nu era nimeni acasa. Treceti pe la oficiul postal in urmatoarele 3 zile”.
A doua zi dimineata devreme, Andrei s-a dus la posta sa isi ridice pachetul. Acesta arata batranicios si parca ar fi fost expediat acum 100 de ani. Scrisul era de mana si se descifra greu dar adresa expeditorului i-a captat atentia.
A putut descifra „Ion Teodorescu”.
Andrei a luat cutia in masina si a rupt ambalajul. Inauntru, sub ochii lui, era cutia aurie a batranului vecin impreuna cu un plic. Mainile lui Andrei tremurau in timp ce citea biletul dinauntru.
"Dupa moartea mea, va rog sa trimiteti aceasta cutie la Andrei Popescu. Aici se gaseste ceeace a contat cel mai mult in viata mea." O cheie mica era pusa in plic langa aceste randuri. Cu inima batandu-i tare si cu lacrimi in ochi, Andrei a deschis incet si cu emotie cutia aurie. Acolo, inauntru, se afla un ceas de buzunar. Trecandu-si degetele incet, fin, peste fata ceasului, ii dadu capacul la o parte.
Inauntru a gasit aceste cuvinte incrustate pe spatele ceasului: „Andrei, iti multumesc pentru timpul tau! Ion Teodorescu”.
"… Lucrul pe care el l-a pretuit cel mai mult … era … timpul meu acordat lui…"
Andrei a tinut ceasul in mana pentru cateva clipe, apoi a sunat la birou si si-a anulat toate intalnirile pentru saptamana urmatoare. „De ce??” l-a intrebat asistenta lui.
"Am nevoie de timp ca sa il petrec cu fiul meu" spuse el.
"A, si, apropos, Alina… iti multumesc pentru timpul tau!”.

Sursa: www.sfatulparintilor.ro

Un tâmplar necredincios avea un ucenic tânăr, dar binecredincios şi cu râvnă pentru cele sfinte.

În fiecare dimineaţă se scula cu un ceas mai înainte de începerea lucrului, îşi făcea rugăciune şi citea din Sfânta Scriptură.

Prinzându-l stăpânul într-o zi, îi zise, împins de îndemnul diavolului:

- De astăzi înainte te vei scula cu un ceas mai devreme şi vei începe lucrul de îndată.

Ucenicul nu zise nimic, dar a doua zi se sculă cu două ceasuri mai de vreme ca de obicei şi, petrecând un ceas în rugăciune şi citirea Sfintei Scripturi, începu lucrul aşa cum voia stăpânul.

Dar prinzându-l din nou, stăpânul, sfătuit de împotrivitorul diavol, îi ceru să se scoale cu două ceasuri mai devreme.

Ucenicul tăcu, dar avu grijă să se scoale cu trei ceasuri mai devreme, din care unul îl petrecu în rugăciune şi citirea cărţii sfinte.

Stăpânul văzând atâta credinţă la ucenicul său, avu o mare părere de rău în suflet şi, învins de credinţa ucenicului, începu a se apropia încet de cele sfinte, de biserică, de citirea cărţilor moral-religioase, devenind şi el un credincios.

Şi aşa, datorită smereniei, dragostei şi credinţei ucenicului, diavolul a fost înşelat în aşteptarea lui. Aşa ar trebui să procedăm şi noi, când se trece la ora oficială de vară sau când din alte motive trebuie să începem lucrul mai devreme: să decalăm şi ora de rugăciune, ca să începem ziua cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi să nu uităm că rugăciunea nu este o chestiune de timp sau de loc, ci de dragoste.

Este in noi ceva mai adanc decat noi insine.
Sfantul Augustin

Orice lucru nedorit de suflet dureaza putin

Ziceau despre un frate ca era ispitit catre blasfemie, dar se rusina sa spuna. Auzise de marii parinti, se pornea la ei, ca sa se marturiseasca, dar cand ajungea i se facea rusine. S-a dus de mai multe ori si la avva Pimen. Batranul isi dadea seama ca fratele este ros de ganduri si se intrista ca nu vorbeste. Intr-o zi, insa, petrecandu-l, i-a zis: "Iata, de atata timp vii la mine, ca sa-mi spui ce ganduri te framanta, si cum ajungi nu mai vrei sa mi le spui, ci de fiecare data pleci la fel de tulburat ca la sosire. Spune-mi, copile, ce-i cu tine?“. Atunci el i-a zis: "Ma ispiteste demonul blasfemiei si mi-era rusine sa vorbesc“. Dupa ce i-a povestit ce si cum, indata s-a simtit usurat. Batranul i-a zis: "Nu te framanta, copile. Ori de cate ori iti vine acest gand, spune-i: «Nu este treaba mea. Blasfemia ta sa cada asupra ta, satana, sufletul meu nu vrea asa ceva». Orice lucru nedorit de suflet dureaza putin. Si, dupa ce s-a vindecat, fratele a plecat.

www.crestinortodox.ro

Zambeste-i copilului tau interior!

Daca stii sa te bucuri cand privesti cerul, daca iubesti ploaia, daca adori soarele, daca admiri stelele, in sufletul tau zambeste copilul interior.
Daca stii sa visezi in culorile fericirii, atunci copilul tau interior scrie razand povestile zilelor tale.
Daca stii sa ceri, dar si sa dai, daca poti sa razi, dar si sa plangi, daca uneori minti pentru scopuri serioase, dar uneori iti pui sufletul sincer in inima celuilalt, atunci copilul tau interior este prietenul clipei si se joaca liber, pur si curat.
Daca stii sa-i vorbesti Creatorului si sa-i spui: Te iubesc Tata! , vei putea sa faci din viata ta o gradina de rai.

Lasati copiii sa vina la mine, caci a unora ca acestia este imparatia cerurilor, a spus candva Iisus ucenicilor sai.
Ce a vrut sa spuna cu asta? Cum sunt copiii? Sunt spontani, increzatori si sunt liberi. Sunt prieteni cu bucuria inocenta si lacrima ce trece, fiindca nu i-a dezamagit inca nimeni, sunt dincolo de judecati de valoare, deci copilul crede cu tot sufletul in biruinta sa.

Copilul tau interior este intotdeauna asa. Zambeste-i, accepta-l, el este esenta Sinelui tau divin, el este cel ce-ti deschide calea spre o viata precum o oglinda de Rai.

Legat de obiceiurile, orgoliile si gandurile pe care ni le sadim in minte si la care nu putem renunta.

Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei. Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.

Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.

Urma un moment de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu: "Ajuta-ma Doamne".
Deodata auzi o voce venita din departari: "Ce doresti fiule?"
"Salveaza-ma, Doamne!" striga alpinistul cuprins de frica mortii.
"Chiar crezi ca eu te pot salva?"
"Da Doamne, cred in Tine."
"Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni", spuse Dumnezeu.
Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata, asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.
Cat de atasat de franghia ta esti tu?

Doina, mult adevar in vorbele acestea.
Te imbratisez cu mult drag.

In cautarea razbunarii, sapa doua morminte. Primul este al ta.