Acum este 29 Apr 2026, 17:20

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 710 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55 ... 71  Urmatorul
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 04 Ian 2012, 08:35 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Miercuri, 4 ianuarie 2012
Marcu X, 11-16
Luca X, 1-15

Marcu X, 11-16 Capitolul X

11. Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea.
12. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter.
13. Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau.
14. Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.
15. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.
16. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.

Luca X, 1-15 Capitolul X
1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.
2. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.
3. Mergeţi iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.
4. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici încălţăminte şi pe nimeni să nu salutaţi pe cale.
5. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei acesteia.
6. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni peste el, iar de nu, se va întoarce la voi.
7. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutaţi din casă în casă.
8. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi, mâncaţi cele ce vă vor pune înainte.
9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu.
10. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi, ieşind în pieţele ei, ziceţi:
11. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea noastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu.
12. Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât cetăţii aceleia.
13. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă.
14. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată, decât vouă.
15. Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la cer? Până la iad vei fi coborât!

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 05 Ian 2012, 08:04 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Joi, 5 ianuarie 2012
Marcu X, 17-27
Matei III, 1-11
Marcu I, 1-8
Matei III, 13-17
Luca III, 1-18

Marcu X, 17-27 Capitolul X

17. Şi când ieşea El în drum, alergând la El unul şi îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?
18. Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu.
19. Ştii poruncile: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să nu înşeli pe nimeni, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.
20. Iar el I-a zis: Învăţătorule, acestea toate le-am păzit din tinereţile mele.
21. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer
şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie.
22. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogăţii.
23. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu!
24. Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu!
25. Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
26. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască?
27. Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Matei III, 1-11 Capitolul III
1. În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii,
2. Spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.
3. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui.
4. Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.
5. Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului.
6. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
7. Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?
8. Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă,
9. Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
10. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
11. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea
Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.

Marcu I, 1-8 Capitolul I
1. Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
2. Precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta.
3. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui.
4. Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor.
5. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele.
6. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică.
7. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor.
8. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.

Matei III, 13-17 Capitolul III
13. În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
14. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
15. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
16. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.
17. Şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.

Luca III, 1-18 Capitolul III
1. În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei,
2. În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie.
3. Şi a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor.
4. Precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia proorocul: Este glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui.
5. Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede.
6. Şi toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu.
7. Deci zicea Ioan mulţimilor care veneau să se boteze de el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?
8. Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţă şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
9. Acum securea stă la rădăcina pomilor deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
10. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: Ce să facem deci?
11. Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea.
12. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule, noi ce să facem?
13. El le-a răspuns: Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit.
14. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră.
15. Iar poporul fiind în aşteptare şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor: Nu cumva el este Hristosul?
16. A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc,
17. A Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în jitniţa Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins.
18. Încă şi alte multe îndemnând, propovăduia poporului vestea cea bună.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 06 Ian 2012, 08:22 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Vineri, 6 ianuarie 2012
Marcu X, 23-32
Matei III, 13-17

Marcu X, 23-32 Capitolul X

23. Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu!
24. Iar ucenicii erau uimiţi de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăşi, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu!
25. Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
26. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alţii: Şi cine poate să se mântuiască?
27. Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni lucrul e cu neputinţă, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
28. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat.
29. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie,
30. Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.
31. Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi.
32. Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple:

Matei III, 13-17 Capitolul III
13. În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
14. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
15. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat.
16. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.
17. Şi iată glas din ceruri zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 07 Ian 2012, 07:47 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Sâmbata, 7 ianuarie 2012
Matei IV, 12-17
Ioan I, 29-34

Matei IV, 12-17 Capitolul IV

12. Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea.
13. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali,
14. Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:
15. Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor
16. Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.
17. De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

Ioan I, 29-34 Capitolul I
29. A doua zi a văzut Ioan pe Iisus venind către el şi a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.
30. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era,
31. Şi eu nu-L ştiam dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă.
32. Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.
33. Şi eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.
34. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 08 Ian 2012, 07:55 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Duminica, 8 ianuarie 2012
Matei IV, 12-17
Ioan III, 22-33

Matei IV, 12-17 Capitolul IV

12. Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea.
13. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali,
14. Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:
15. Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor
16. Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit.
17. De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.

Ioan III, 22-33 Capitolul III
22. După acestea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii şi stătea acolo şi boteza.
23. Şi boteza şi Ioan în Enom, aproape de Salim, că erau acolo ape multe şi veneau şi se botezau.
24. Căci Ioan nu fusese încă aruncat în închisoare.
25. Şi s-a iscat o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii.
26. Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El.
27. Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer.
28. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui.
29. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit.
30. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.
31. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor.
32. Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni.
33. Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 09 Ian 2012, 08:38 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Luni, 9 ianuarie 2012
Marcu X, 46-52
Marcu I, 9-15

Marcu X, 46-52 Capitolul X

46. Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului.
47. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!
48. Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă!
49. Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă.
50. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus.
51. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi.
52. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale.

Capitolul I
9. Şi în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan.
10. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El.
11. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.
12. Şi îndată Duhul L-a mânat în pustie.
13. Şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau.
14. După ce Ioan a fost prins, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu.
15. Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 10 Ian 2012, 08:55 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Marti, 10 ianuarie 2012
Marcu XI, 11-23
Luca III, 19-22
Matei IV, 25
V, 1-12

Marcu XI, 11-23 Capitolul XI

11. Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece.
12. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit.
13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.
14. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau.
15. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.
16. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.
17. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.
18. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.
19. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
20. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
21. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

Luca III, 19-22 Capitolul III
19. Iar Irod tetrarhul, mustrat fiind de el pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său, şi pentru toate relele pe care le-a făcut Irod,
20. A adăugat la toate şi aceasta, încât a închis pe Ioan în temniţă.
21. Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul,
22. Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.

Matei IV, 25 Capitolul IV
25. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan.

Capitolul V
1. Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El.
2. Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând:
3. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
4. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
5. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
6. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
7. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
8. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
9. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
10. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
11. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
12. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 11 Ian 2012, 16:49 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Miercuri, 11 ianuarie 2012
Marcu XI, 23-26
Luca IV, 1-15
Matei XI, 27-30

Marcu XI, 23-26 Capitolul XI

23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.

Luca IV, 1-15 Capitolul IV
1. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie,
2. Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit.
3. Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine.
4. Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.
5. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii.
6. Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc
7. Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.
8. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti.
9. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos
10. Căci scris este: Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească
11. Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău.
12. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.
13. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme.
14. Şi S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea.
15. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi.

Matei XI, 27-30 Capitolul XI
27. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaştepe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.
28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 12 Ian 2012, 09:03 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Joi, 12 ianuarie 2012
Marcu XI, 27-33
Ioan X, 39-42

Marcu XI, 27-33 Capitolul XI

27. Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii.
28. Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci?
29. Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:
30. Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!
31. Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice:Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el?
32. Iar de vom zice: De la oameni - se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc.
33. Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

Ioan X, 39-42 Capitolul X
39. Căutau deci iarăşi să-L prindă şi Iisus a scăpat din mâna lor.
40. Şi a plecat iarăşi dincolo de Iordan, în locul unde Ioan boteza la început, şi a rămas acolo.
41. Şi mulţi au venit la El şi ziceau: Ioan n-a făcut nici o minune, dar toate câte Ioan a zis despre Acesta erau adevărate.
42. Şi mulţi au crezut în El acolo.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Evanghelia zilei
MesajScris: 13 Ian 2012, 08:54 
Conectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5336
Locatie: Braila
Nume forum:1
Evanghelia zilei
Vineri, 13 ianuarie 2012
Marcu XII, 1-12
Luca XX, 1-8

Marcu XII, 1-12 Capitolul XII

1. Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
2. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.
3. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic.
4. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o.
5. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le.
6. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
7. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul veniţ isă-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră.
8. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.
9. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.
10. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?
11. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri.
12. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.

Luca XX, 1-8 Capitolul XX
1. Şi într-una din zile, pe când Iisus învăţa poporul în templu şi binevestea, au venit arhiereii şi cărturarii, împreună cu bătrânii,
2. Şi, vorbind, au zis către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea, sau cine este Cel ce Ţi-a dat această putere?
3. Iar El, răspunzând, a zis către ei: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, şi spuneţi-Mi:
4. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?
5. Şi ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom spune: Din cer, va zice: Pentru ce n-aţi crezut în el?
6. Iar dacă vom zice: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, căci este încredinţat că Ioan a fost prooroc.
7. Şi au răspuns că nu ştiu de unde.
8. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 710 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55 ... 71  Urmatorul

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania