Acum este 28 Mar 2024, 10:00

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 2 mesaje ] 
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Clipa de fericire
MesajScris: 04 Feb 2014, 11:18 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 15 Aug 2005, 22:09
Mesaje: 1237
Nume forum:1
- Tată! Tată, nu mai suport temele, nu mai vreau, nu mai pot!
- Ce este copile? intreb eu, curios.
- E prea mult! Am obosit!, strigă el cu o voce ascuţită.
Uff… am atât de multă treabă și câteodată cedez. Mă abțin cu greu să nu țip, să nu fac o criză. După două ore de plânsete, țipete refuzuri din partea lui Victor, sunt la capătul puterilor.
- Gata. Te poți opri. Continui mai târziu, cedez eu.
Iată că apare și cea mică de la joacă.
- Tati! Tati!, strigă ea fericită. Am înghețat. Mă uit la ea și îi observ obrăjiorii îmbujorați. E ca o prințesă. Dar o prințesă murdară, plină de noroi înghețat. Unde o fi căzut?
Acum nu mai are importanță. O iau pe sus și fug cu ea în baie. O plasez strategic în mijlocul căzii și dau drumul la duș. E îmbrăcată. Oricum hainele sunt ude și așa e cel mai simplu să dau jos noroiul de pe ele. Apoi, după ce pârâul maroniu se duce în canalizare, o dezbrac și încep să o săpunesc.
- Tati, mai încet, mă doare, spune micuța mea prințesă…
- Ce să fac dragă? Te ating cât pot de ușor, dar trebuie să dăm cu săpun. Dacă nu, microbii nu fug.
- Știu tati, dar mă doare..
- Voi fi mai atent, spun eu, încercând să o liniștesc.
- Mi-e foame!, se aude un strigăt din casă.
- Victor, ai răbdare să termin cu surioara ta.
- Ea de ce e mereu prima? Când mie mi-e foame, nu interesează pe nimeni…
- Victor, stii bine că nu e adevărat! Ai răbdare…
Stau și aștept replica din partea cealaltă a ușii. Surprinzător, nu se aude nimic.
E de bine… mă gândesc eu. Acum i-am dat hainele micuței și o ajut să se îmbrace. Nu trece mult și când am ajuns la pantalonașii de casă, mai exact la piciorul drept – se aude un zgomot infernal din bucătărie.
S-a spart ceva. Sar repede, o las pe micuța mea Cristina să continue cu îmbrăcatul și mă reped să văd ce se întâmplă în bucătărie.
Victor are o față calmă, liniștită și privește cele două borcane de gem care s-au hotărât să ne arate ce suprafață maximă pot ocupa pe podea. Aproape doi metri pătrați. Fiecare.
Probabil că nu am fost suficient de rapid, întrucât îl văd pe Victor ridicând plictisit din umeri și pornind către dormitor. Îi anticipez traiectoria. Trece prin mijlocul zonei de luptă. Mă reped și îl ridic în brațe.
- Sunt cioburi pe jos, apuc să spun.
- Da?, se aude glasul lui mirat?
- Da, ai grijă zic eu și îl scot din zona periculoasă.
Văzându-l în siguranță, mă prăbușesc pe scaun. Dar scaunul geme – de fapt, doar un ciob ce cu mândră demnitate se împotrivea ideii de a sta împreună cu mine, pe același scaun. Îl simt adânc înfipt în propria-mi persoană. El completează colecția cioburilor strânsă pe tălpile picioarelor. Acum am doar o singură întrebare în minte: unde o fi penseta?
Mă uit în jur și abandonez. Încep să le extrag pe rând, cu degetele și fără a mai folosi instrumente ajutătoare. Primul extras este colegul cu care împart același scaun. Apoi exersez poziția lotus pentru a ajunge la anumite locuri din talpă, pe care nici nu știam că le posed.
După aproximativ două-trei minute, sunt eliberat și pot spune că operațiunea a fost un succes.
Exact când răsuflu ușurat, ușa de la baie se deschide furtunos și micuța mea prințesă iese sprintenă și se repede la mine.
- Tati! Uite sunt gata!, strigă ea din fugă.
Sincer nu-mi aduc aminte cum am ajuns lângă ea și am ridicat-o în aer, pentru a o feri de zona minată. Am pupat-o dulce pe obrăjiori și am trimis-o la joacă, în sufragerie. Cum am vazut-o că se îndepărtează cu mersu-i drăgălaș, mi-am șters o lacrimă. Picioarele mele erau din nou în flăcări. Trecusem iar prin cioburi. Am reluat poziția lotus, chiar dacă îmi amorțiseră deja picioarele și am reușit, în cele din urmă, să scap de toate cioburile. Evident, mă refer la cele mari. Așchiile au rămas pentru mai târziu. Prima urgență este să curăț pe jos. În câteva minute e perfect curat.
Sunt ceva mai liniștit și reușesc să găsesc un ac, pentru a scăpa și de cele trei așchii ce mă secau la inimă.
- Victor! Victor!, strig eu către cel mare.
- Da tată!
- Ce-ai făcut cu borcanele de gem?, întreb eu.
- Nimic!
- S-au spart singure?
- Aaaa… mi-au alunecat.
- Amândouă?
- Eu am luat doar unul, celălalt s-a împiedicat de el. Dar tati, ai spus că ne duci la film…
Ufff…. uitasem.
- O să vă duc. Am promis, mă țin de promisiune.
- Dar mi-e foame.
- Acum îți fac ceva.
În timp ce ungeam o felie de pâine cu unt, mă trezesc tras de halat. Mă întorc și o văd pe Cristina cu lacrimile pe obrăjiori.
- Ce s-a întâmplat, frumoasa mea?, spun eu, ridicând-o în brațe.
Îi șterg lacrimile și printre sughițurile de plâns aud povestea tristă a ursulețului Pufi care și-a pierdut o ureche, care a fost smulsă de frățiorul mai mare, Victor.
Doamneee… ce zi am!
Încet-încet, rezolv toate problemele. Victor își cere scuze apoi se joacă amândoi, fericiți. Eu promit că Pufi va suferi un implant rapid de ureche. Le potolesc la amândoi foamea. Îi îmbrac și fug cu ei la mașină.
De la casa noastră până la șosea sunt aproape doi km. de acolo până la cel mai apropiat mall cu cinema mai sunt vreo șapte.
Copii sunt hrăniți și pregătiți de film. Eu mă reped la volan și accelerez, cu gândul că s-a făcut deja târziu și este cazul ca, după o asemenea zi, să am și eu o oră și jumătate de liniște. De fapt, numai liniște nu este, că difuzoarele sunt la maxim, indiferent de film. Iar desenele animate sunt pline de țipete și de zgomote puternice. Orice ar fi, măcar voi sta pe scaun.
Parcurg exact un kilometru, când mașina trage puternic dreapta. Frânez.
Cobor și constat că am pană. Asta mai lipsea!
Nu mai pot! Simt că explodez. Aici, în mijlocul câmpului în cel mai nenorocit loc, mașina mea face pană! Incredibil!
Deschid porbagajul. scot roata de rezervă și mă apuc să schimb roata. Cricul se afundă în noroi. Daaa… strada nu e asfaltată. Primăria este indiferentă la cererile noastre. “Cine v-a pus să vă faceți case acolo?”, parcă aud glasul primarului. Dacă acolo am avut pământ… ce era să fac? Doar e intravilan și nu eu am decis asta.
Nu mai pot. E o zi cumplită. Îmi pun mâinile în cap și mă așez pe roata scoasă din portbagaj. Câteva lacrimi își fac potecă pe fața mea. Nu o să-mi pot îndeplini promisiunea de a-i duce la film. I-am învățat pe amândoi că o promisiune se onorează. E foarte important.
Acum e deja întuneric. Ce mă fac?
Aud portierele cum se deschid. Copiii coboară din mașină. Ce s-a mai întâmplat? Iar s-au certat? Închid ochii și aștept plânsetele și strigătele lor.
- Tati, tati!, o aud pe cea mică.
- Da, spun eu, sfârșit.
Dar ea nu mai continuă. Vine lângă mine împreună cu Victor.
- Uite, tati, se aude și vocea frățiorului ei.
Ridic capul din pământ și îi văd pe amândoi unul în stânga mea, celălalt în dreapta cum stau sprijuniți de mașină și se uită în partea cealaltă.
Mă întorc și eu mirat. Amândoi mă iau de mâini. Privesc și eu. La început nu văd nimic important.
- Ce e?
- Uite cerul, tată!
Ridic privirea și văd cel mai frumos spectacol celest pe care l-am văzut în viața mea. Un cer plin de stele. Aerul este de o claritate de cristal și spectacolul măreț al lunii, împreună cu pleiada de stele, mă lasă fără respirație. Văd Calea Lactee cum se întinde până departe, Carul Mare, Carul Mic și multe, multe stele. Parcă toate stau acum în fața noastră, ca să ne uimească și să se prezinte. Copiii mă iau în brațe și stăm tustrei, privind la acest spectacol minunat. Nimeni nu scoate o vorbă.
Liniștea se pogoară asupra noastră și ne mângâie sufletele. Simt mânuțele lor mici de copii, cum mă strâng în brațe. Acum lacrimile de bucurie îmi curg șiroaie. Această clipă va rămâne în sufletul meu, toată viața. O voi duce cu mine, câte zile voi avea.
Viața este minunată! Iubirea ne cuprinde pe toți.

Sursa: http://filedelumina.ro

_________________
Geta - Gargarita-Alinare

Să fugi de fapta rea creştine,
Ascult-al Domnului cuvânt
Şi făptuieşte numai bine
Din leagăn până la mormânt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Clipa de fericire
MesajScris: 06 Feb 2014, 12:53 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 07 Dec 2011, 21:29
Mesaje: 6817
Locatie: Mangalia
Nume forum:1
Mi-a placut foarte mult.
Este foarte induiosatoare si emotionanta aceasta povestioara.

_________________
Gigik - Gargarita-de-la-Malul-Marii


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 2 mesaje ] 

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:
cron



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania