Mainile, by Admin TTT (3828 mesaje), la 25-04-2006 O poveste adevarata... ca si cum ar exista si povesti neadevarate sau mai putin adevarate... De fapt, adevarul despre sufletele noastre se rosteste pe sine in foarte multe feluri si toate devin povesti mai devreme sau mai tarziu. Se spune ca in Nurnberg traiau doi prieteni cum nu se mai vazuse - mai ales in timpurile acelea intunecate de la sfarsitul secolului al XV-lea. Pe vremea aceea, cand spiritul uman dadea semne ca vrea sa se rupa cu orice pret de habotnicia impusa de o biserica menita mai mult sa dezbine decat sa uneasca, prietenia era o forma prin care sufletele asemenea se sustineau intru desavarsire. Cei doi prieteni aveau amandoi 16 ani si amandoi primisera un har deosebit de la Dumnezeu - harul de a surprinde prin taina desenului atat viata, cat si moartea, atat vazutul, cat si nevazutul. Tinerii erau dornici sa invete si sa se implineasca in arta. Visau cu ardoare sa ajunga chiar ca idolul lor, Leonardo DaVinci si pentru asta erau gata sa faca totul. Dar visul lor era departe de a se putea implini cu usurinta, caci erau tare saraci - pe cat de mare le era harul, pe atat de mici le erau avutiile pamantesti.
Intr-o seara, pe cand erau amandoi in atelierul pe care il imparteau frateste, unul din ei spuse, privind la doua gravuri abia terminate.
- Frate, noi trebuie sa mai invatam. Gravura pe care am facut-o eu acum nu este perfecta, mai am multe de adaugat talentului meu. Gravura ta, in schimb, este mult mai aproape de perfectiune. Talentul tau este copt, asa ca mi-a venit o idee. Eu voi munci si voi accepta orice comanda, voi face mobila, voi sculpta pietre funerare, voi picta portrete... orice.
Asa voi strange banii necesari ca tu sa mergi la scoala in Italia pentru a-ti desavarsi arta. Apoi te vei intoarce si ma vei ajuta si pe mine sa merg la scoala.
- Dar nu pot sa incuviintez asa ceva, zise celalalt. Nu ne-am despartit niciodata pana acum si a fost bine. De ce vrei acum sa facem asta? Amandoi avem talent si amandoi avem dorinta apriga de a merge la scoala. Sacrificiul tau ma onoreaza si ma face sa iti cer sa mergi tu primul la scoala.
- Nu, Albrecht, vei merge tu primul, fiindca esti mai talentat si vei avea nevoie de mai putin timp pentru a-ti insusi noile cunostinte. Eu am foarte multe de invatat, iar tu ai munci o viata pana as termina eu scoala. Asa ca voi munci eu, pana cand tu vei fi cunoscut. Asa e mai usor pentru amandoi.
Tanarul pe nume Albrecht a fost coplesit de nobletea gestului prietenului sau, mai ales ca stia ca talentul amandurora era egal. Asa ca a acceptat plin de recunostinta si a plecat la scoala. Pretul studiilor lui a fost insa foarte mare. Prietenul lui a acceptat muncile cele mai de jos pentru a strange banii de care Albrecht avea nevoie la scoala.
Timpul a trecut si, dupa sapte ani de munca grea si de o parte si de alta, Albrecht se intoarse la prietenul lui cu foarte multi bani si cu dorinta sincera de a-l ajuta sa mearga la scoala, ca sa aiba si el o viata implinita si imbelsugata.
Era seara cand s-a intors. S-a apropiat de casa cea saracacioasa si mai intai privi pe fereastra, ca sa vada cum mai arata prietenul lui.
Acesta se ruga in genunchi in fata unei lumanari ieftine.
Ingenunchease pe podeaua rece si rostea rugaciune dupa rugaciune, cu glas cald. La lumina tremuranda a lumanarii, Albrecht vazu mainile prietenului sau si inmarmuri. Erau doua maini noduroase, muncite, scrise cu multe rani si lovituri, maini de apostol intru ale desavarsirii aproapelui.
Isi dadu seama cu nemasurata tristete ca prietenul lui nu mai putea merge la scoala cu mainile acelea jertfite, ca nu va mai putea tine penelul cu finetea necesara unor tablouri, si nici instrumentele de gravura nu vor mai putea fi manuite cu usurinta, caci mainile tremurau in rugaciune de atatia ani de munca... Astepta pana ce prietenul lui isi termina rugaciunea si batu la usa. Usa se deschise larg, iar prietenul lui se bucura peste masura de revedere.
- Acum vei merge tu la scoala, zise Albrecht si vei duce o viata fara griji. Este randul tau.
Prietenul lui nu zise nimic, doar isi privi in liniste mainile muncite.
- Dragul meu, mainile acestea nu mai pot tine penelul, dar te pot imbratisa cu bucurie. Iti multumesc ca te-ai intors si, mai ales, ca ai devenit cel care esti acum. Eu nu mai pot merge la scoala. Insa sunt multumit, fiindca mi-am gasit rostul in fiecare lucru ce mi-a iesit din maini cu voia lui Dumnezeu.
Albrecht ii ceru incuviintarea prietenului sau de a-i desena mainile asa cum le vazuse in rugaciune.
Asa s-au nascut Maini de apostol de Albrecht Durer.
Replica: Superba poveste by serban iuliana (3 mesaje), la 27-11-2006 Replica: dar trista... by serban iuliana (3 mesaje), la 27-11-2006 Si eu am lucrat ,,Maini in rugaciune". Si mi-a umplut sufletul de bucurie. E micutz, dar aduna in el atat de mult... Acum, citind povestea, parca-mi este si mai drag.
Replica: Foarte frumoasa poveste by Cozea Rodica-Maria (589 mesaje), la 27-11-2006 ...despre o prietenie adevarata. Pacat ca in zilele noastre nu mai auzim despre astfel de fapte, nu le facem sau poate... nu mai sunt prieteni adevarati?
Replica: Te inseli, Rodica! by Admin TTT (3828 mesaje), la 27-11-2006 Am o molie de prietena (nu vorbeste - mormaie, pare ca se misca cu incetinitorul de parca ar avea un retard) si zilele trecute am aflat ca este una din artizanele unui sponsorizari pentru o studenta saraca. Respectiva nu ii este ruda, nu are si nu a avut datorii morale fata de acea persoana sau rudele ei, si totusi, de un an de zile, face un gest minunat. Din putinul ei (o vad cum isi numara banii cu grija) a intins si altcuiva o mana de ajutor! Am intrebat-o in treacat daca o cunoaste pe studenta (fara sa las sa se inteleaga ca stiu ceva despre gestul ei). Mi-a raspuns, in stilu-i inconfundabil (moale si fara emotie):
A, da. Am auzit ca este o studenta exceptionala. Azi, am fost de fata cand in firma a intrat o eleva de la un colegiu si ne-a rugat sa facem o mica sponsorizare pentru un grup de copii bolnavi de SIDA. A povestit cu lux de amanunte cum a cunoscut pe acesti napastuiti ai sortii, care le sunt nevoile si dorintele lor. Am aflat ca ea face parte dintr-o echipa ce si-a propus sa-i ajute pe acest necajiti.
Iata de ce iti spuneam ca te inseli, Rodica. Oamenii prefera sa faca in anonimat gesturile acestea simple (fara televiziuni si ziare de fata). Sunt atat de fericita pentru aceste semne ce ne arata ca oamenii au ramas umani!
Iuliana, ai dreptate! Simbolurile sunt intotdeauna mici si lasa semne in inimile noastre.
Replica: Superba povestea! by catrinescu iuliana (19 mesaje), la 22-11-2007 Sincer, mi s-a facut pielea de gaina. Eu nu le-am lucrat, dar fi sigura ca acum sigur il voi comanda. Multumesc pentru povestea ta si sigur o voi povesti si celor care il vor admira...
Replica: Sunt by Ramona Marculescu (135 mesaje), la 25-11-2007 mandra ca am lucrat ,,Mainile". Este ca si cum si eu am adus omagiu prieteniei, sacrificiului de sine si iubirii de aproape. Ma simt de parca am perpetuat aceste nobile caracteristici umane. Pot sa spun ,,Multumesc, Rogoblen" pentru asta? Si, inca o intrebare? Pot sa fiu si eu o Gargarita? Inainte de a ma accepta in clubul vostru, luati in consideratie ca sunt cam prea sensibila. Eu, de pilda, am plans cand am citit povestea ,,Mainilor".
Replica: L-am comandat deja. by catrinescu iuliana (19 mesaje), la 25-11-2007 Din pacate nu vi-l voi putea arata terminat pentru ca e comandat de la o alta firma. Mi-a placut mai mult decat cel de la Rogoblen. Sper ca nu veti arunca cu pietre pentru asta.
Replica: Si eu am plans! by Anca Lungoci (356 mesaje), la 25-11-2007
Replica: Bine-ai venit, Ramona! by Vasiliu Letitia (1426 mesaje), la 25-11-2007 Replica: Un tribut pentru Mainile. by Adina Zancu (7 mesaje), la 09-12-2007
Replica: Mainile. by Ileana Miroiu (778 mesaje), la 31-05-2008
Replica: E by Maria Nistor (4830 mesaje), la 06-11-2008 un model care nu te lasa indiferent. Eu as fi incantata daca fiecare din modelele de goblen ar avea povesatea lui. Cred ca le-am privi cu alti ochii.
Replica: Maria, by Oana Stancu (352 mesaje), la 06-11-2008 ti-a iesit un porumbel din gura:
Eu as fi incantata daca fiecare din modelele de goblen ar avea povesatea lui. Cred ca le-am privi cu alti ochii.Replica: Mainile, by Bica Nistor (1194 mesaje), la 07-11-2008
Replica: Bica, ce imagine frumoasa ai adus!, by STAICU LUMINITA (617 mesaje), la 08-11-2008 Si eu am privit cu alti ochi acest goblen dupa ce am citit ce scria in acest topic.
Pupici!
Replica: Frumoasa poveste by Popescu Ioana (450 mesaje), la 08-11-2008 si trista.
Replica: Ioana, by Bica Nistor (1194 mesaje), la 08-11-2008 eu zic ca nu este o poveste trista. In fond fiecare a realizat ce si-a propus. Ceea ce pareau predestinati sa realizeze. Nu crezi?
Replica: Omagiu, Mainilor. by Andrei Stancu (191 mesaje), la 08-11-2008
Replica: Imi plac mult. by Maria Nistor (4830 mesaje), la 09-11-2008 Eu vad in ele si mainile parintilor.
Replica: Candva. by Ionita Victorita (509 mesaje), la 09-11-2008
Replica: Acum am obosit. by Ionita Victorita (509 mesaje), la 09-11-2008
Replica: Poate by STAICU LUMINITA (617 mesaje), la 18-11-2008 sa-mi spuna cineva ce inseamna imaginea de sus din goblenul
Maini in rugaciune? Este un insemn micut sus si nu stiu ce inseamna, puteti sa ma ajutati?
Va multumesc anticipat!
Replica: Eu stiam ca inseamna. by Flori M (313 mesaje), la 24-11-2008 AD - anii Domnului (nostru Isus Christos). Stie cineva altceva?
Replica: Multumesc mult, Flori! by STAICU LUMINITA (617 mesaje), la 26-11-2008 Replica: Omagiu , by Anisoara Nichita (209 mesaje), la 28-12-2008 Mainilor.
Replica: Omagiu mainilor. by Niculescu Greta (49 mesaje), la 29-12-2008
Replica: A.D. by Oana Sandulesei (227 mesaje), la 30-12-2008 inseamna literal Anno Domini, adica Anul Domnului (corespondentul prescurtarii e.n.- era noastra).
Replica: Eu cred ca sunt initialele artistului, by Vasiliu Letitia (1426 mesaje), la 30-12-2008 Albrecht Durer.Replica: S-ar putea sa ai dreptate, Letitia. by Diana Bucur (60 mesaje), la 01-01-2009 Replica: Da, by Rosculet Adnana (228 mesaje), la 05-01-2009 Letitia, am citit ca A.D. este monograma artistului Albrech Durer.
Replica: Maini cu pace. by Fanica Fina (81 mesaje), la 10-01-2009
Replica: Maini trudite de Pamant. by Cristi Varas (57 mesaje), la 10-01-2009
Replica: Maini de tata. by Gigi Hanta (92 mesaje), la 10-01-2009
Replica: Maini de mama. by Ionita Victorita (509 mesaje), la 10-01-2009
Replica: Mainile. by Lacramioara Popescu (261 mesaje), la 22-01-2009
Replica: Mana ce aduce iubire. by Andreea Tomita (74 mesaje), la 25-01-2009
Replica: Mainile, by Sorescu Minerva (2079 mesaje), la 04-02-2009
Replica: Maini, by Petroi Ana-Maria (1209 mesaje), la 07-02-2009
Replica: Mainile by Gigi Hanta (92 mesaje), la 08-02-2009
Replica: Maini by Bica Nistor (1194 mesaje), la 17-02-2009 in regasire.
Replica: Mainile planetei! by Sorescu Minerva (2079 mesaje), la 18-02-2009
Replica: Mana by Doruletz Mic (987 mesaje), la 28-02-2009
Replica: Maini by Raluca Popa (836 mesaje), la 10-03-2009 (Descoperit de Adriana)
Replica: Maini by Zircu Vali (178 mesaje), la 04-06-2009
Replica: Maini by Ionita Victorita (509 mesaje), la 04-06-2009
Replica: Maini by Ionita Victorita (509 mesaje), la 04-06-2009
Replica: Maini by Ionita Victorita (509 mesaje), la 04-06-2009
Replica: Maini by tanasa clementina (988 mesaje), la 06-06-2009 