Acum este 16 Apr 2024, 02:39

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 160 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 ... 16  Urmatorul
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 01 Apr 2010, 05:29 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 63
1. Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă rog Ţie; de la frica vrăjmaşului scoate sufletul meu.
2. Acoperă-mă de adunarea celor ce viclenesc, de mulţimea celor ce lucrează fărădelege,
3. Care şi-au ascuţit ca sabia limbile lor şi ca nişte săgeţi aruncă vorbele lor veninoase ca să săgeteze din ascunzişuri pe cel nevinovat.
4. Fără de veste îl vor săgeta pe el şi nu se vor teme. Întăritu-s-au în gânduri rele.
5. Grăit-au ca să ascundă curse; spus-au: "Cine ne va vedea pe noi?"
6. Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau,
7. Ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui.
8. Dar Dumnezeu îi va lovi cu săgeata şi fără de veste îi va răni, că ei singuri se vor răni cu limbile lor.
9. Tulburatu-s-au toţi cei ce i-au văzut pe ei; şi s-a temut tot omul.
10. Şi au vestit lucrurile lui Dumnezeu şi faptele Lui le-au înţeles.
11. Veseli-se-va cel drept de Domnul şi va nădăjdui în El şi se vor lăuda toţi cei drepţi la inimă.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 02 Apr 2010, 06:08 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 64
1. Ţie Ţi se cuvine cântare, Dumnezeule, în Sion şi Ţie ţi se va împlini făgăduinţa în Ierusalim.
2. Auzi rugăciunea mea, către Tine tot trupul va veni.
3. Cuvintele celor fără de lege ne-au biruit pe noi şi nelegiuirile noastre Tu le vei curăţi.
4. Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit; locui-va în curţile Tale.
5. Umplea-ne-vom de bunătăţile casei Tale; sfânt este locaşul Tău, minunat în dreptate.
6. Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor de pe mare departe;
7. Cel ce găteşti munţii cu tăria Ta, încins fiind cu putere; Cel ce tulburi adâncul mării şi vuietul valurilor ei.
8. Tulbura-se-vor neamurile şi se vor spăimânta cei ce locuiesc marginile, de semnele Lui; ieşirile dimineţii şi ale serii le vei veseli.
9. Cercetat-ai pământul şi l-ai adăpat pe el, bogăţiile lui le-ai înmulţit;
10. Râul lui Dumnezeu s-a umplut de apă; gătit-ai hrana lor, că aşa este gătirea Ta.
11. Adapă brazdele lui, înmulţeşte roadele lui şi se vor bucura de picături de ploaie, răsărind.
12. Vei binecuvânta cununa anului bunătăţii Tale şi câmpiile Tale se vor umple de roade grase.
13. Îngrăşa-se-vor păşunile pustiei şi cu bucurie dealurile se vor încinge.
14. Îmbrăcatu-s-au păşunile cu oi şi văile vor înmulţi grâul; vor striga şi vor cânta.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 03 Apr 2010, 06:25 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 65
1. Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul. Cântaţi numele Lui; daţi slavă laudei Lui.
2. Ziceţi lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoşătoare lucrurile Tale! Pentru mulţimea puterii Tale, Te vor linguşi vrăjmaşii Tăi.
3. Tot pământul să se închine Ţie şi să cânte ţie, să cânte numelui Tău.
4. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, înfricoşător în sfaturi mai mult decât fiii oamenilor.
5. Cel ce preface marea în uscat, prin râu vor trece cu piciorul. Acolo ne vom veseli de El,
6. De Cel ce stăpâneşte cu puterea Sa veacul. Ochii Lui spre neamuri privesc; cei ce se răzvrătesc, să nu se înalţe întru sine.
7. Binecuvântaţi neamuri pe Dumnezeul nostru şi faceţi să se audă glasul laudei Lui,
8. Care a dat sufletului meu viaţă şi n-a lăsat să se clatine picioarele mele.
9. Că ne-ai cercetat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit pe noi, precum se lămureşte argintul.
10. Prinsu-ne-ai pe noi în cursă; pus-ai necazuri pe umărul nostru;
11. Ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos la odihnă.
12. Intra-voi în casa Ta cu arderi de tot, împlini-voi ţie făgăduinţele mele,
13. Pe care le-au rostit buzele mele şi le-a grăit gura mea, întru necazul meu.
14. Arderi de tot grase voi aduce ţie, cu tămâie şi berbeci; Îţi voi jertfi boi şi ţapi.
15. Veniţi de auziţi toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu şi vă voi povesti câte a făcut El sufletului meu.
16. Către Dânsul cu gura mea am strigat şi L-am lăudat cu gura mea.
17. Nedreptate de am avut în inima mea să nu mă audă Domnul.
18. Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu; luat-a aminte glasul rugăciunii mele.
19. Binecuvântat este Dumnezeu, Care n-a depărtat rugăciunea mea şi mila Lui de la mine.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 04 Apr 2010, 02:22 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 66
1. Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează fata Ta spre noi şi ne miluieşte!
2. Ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta.
3. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate!
4. Veselească-se şi să se bucure neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate şi neamurile pe pământ le vei povătui.
5. Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Pământul şi-a dat rodul său.
6. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru. Binecuvintează-ne pe noi, Dumnezeule, şi să se teamă de Tine toate marginile pământului.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 05 Apr 2010, 07:07 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 67
1. Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe El.
2. Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu,
3. Iar drepţii să se bucure şi să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze în veselie.
4. Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi numelui Lui, gătiţi calea Celui ce străbate pustia, Domnul este numele Lui,
5. Şi vă bucuraţi înaintea Lui. Să se tulbure de faţa Lui, a Părintelui orfanilor şi a Judecătorului văduvelor.
6. Dumnezeu este în locul cel sfânt al Lui; Dumnezeu aşază pe cei singuratici în casă,
7. Scoate cu vitejie pe cei legaţi în obezi, la fel pe cei amărâţi, pe cei ce locuiesc în morminte.
8. Dumnezeule, când mergeai Tu înaintea poporului Tău, când treceai Tu prin pustiu,
9. Pământul s-a cutremurat şi cerurile s-au topit şi Sinaiul s-a clătinat de la faţa Dumnezeului lui Israel.
10. Ploaie de bunăvoie vei osebi, Dumnezeule, moştenirii Tale. Ea a slăbit, dar Tu ai întărit-o.
11. Vietăţile Tale locuiesc în ea; întru bunătatea Ta, Dumnezeule, purtat-ai grijă de cel sărac.
12. Domnul va da cuvântul celor ce vestesc cu putere multă.
13. Împăratul puterilor, poporului iubit va împărţi prăzile.
14. Dacă veţi dormi în mijlocul moştenirilor voastre, aripile voastre argintate vor fi ca ale porumbiţei şi spatele vostru va străluci ca aurul.
15. Când Împăratul Cel ceresc va împrăştia pe regi în ţara Sa, ei vor fi albi ca zăpada pe Selmon.
16. Munte al lui Dumnezeu este muntele Vasan, munte de piscuri este muntele Vasan.
17. Pentru ce, munţi cu piscuri, pizmuiţi muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască în el, pentru că va locui în el până la sfârşit?
18. Carele lui Dumnezeu sunt mii de mii; mii sunt cei ce se bucură de ele. Domnul în mijlocul lor, pe Sinai, în locaşul Său cel sfânt.
19. Suitu-Te-ai la înălţime, robit-ai mulţime, luat-ai daruri de la oameni, chiar şi cu cei răzvrătiţi îngăduiţi au fost să locuiască.
20. Domnul Dumnezeu este binecuvântat, binecuvântat este Dumnezeu zi de zi; să sporească între noi, Dumnezeul mântuirii noastre.
21. Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii şi ale Domnului Dumnezeu sunt ieşirile morţii.
22. Dar Dumnezeu va sfărâma capetele vrăjmaşilor Săi, creştetul părului celor ce umblă întru greşelile lor.
23. Zis-a Domnul: "Din Vasan îl voi întoarce, întoarce-voi pe vrăjmaşii tăi din adâncurile mării,
24. Pentru ca să se afunde piciorul tău în sângele lor şi limba câinilor tăi în sângele vrăjmaşilor tăi.
25. Văzut-am, Dumnezeule, intrarea Ta, văzut-am intrarea Dumnezeului şi Împăratului meu în locaşul cel sfânt:
26. Înainte mergeau căpeteniile, după ei cei ce cântau din strune, în mijloc fecioarele bătând din timpane şi zicând:
27. "În adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel!"
28. Acolo era Veniamin cel mai tânăr, în uimire; căpeteniile lui Iuda, povăţuitorii lor, căpeteniile Zabulonului, căpeteniile Neftalimului şi ziceau:
29. "Porunceşte, Dumnezeule, puterii Tale; întăreşte Dumnezeule această lucrare pe care ai făcut-o nouă.
30. Pentru locaşul Tău, din Ierusalim, Îţi vor aduce împăraţii daruri.
31. Ceartă fiarele din trestii, ceartă taurii adunaţi împotriva junincilor popoarelor, ca să nu fie depărtaţi cei care au fost încercaţi ca argintul.
32. Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie". Veni-vor soli din Egipt; Etiopia va întinde mai înainte la Dumnezeu mâna ei, zicând:
33. "Împărăţiile pământului cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi Domnului.
34. Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit; iată va da glasul Său, glas de putere.
35. Daţi slavă lui Dumnezeu! Peste Israel măreţia Lui şi puterea Lui în nori.
36. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel; Însuşi va da putere şi întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu".

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 06 Apr 2010, 06:35 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 68
1. Mântuieşte-mă, Dumnezeule, că au intrat ape până la sufletul meu.
2. Afundatu-m-am în noroiul adâncului, care nu are fund;
3. Intrat-am în adâncurile mării şi furtuna m-a potopit.
4. Ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind spre Dumnezeul meu.
5. Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu cei ce mă urăsc pe mine în zadar.
6. Întăritu-s-au vrăjmaşii mei, cei ce mă prigonesc pe nedrept; cele ce n-am răpit, pe acelea le-am plătit.
7. Dumnezeule, Tu ai cunoscut nepriceperea mea şi greşelile mele de la Tine nu s-au ascuns.
8. Să nu fie ruşinaţi, din pricina mea, cei ce Te aşteaptă pe Tine, Doamne, Doamne al puterilor, nici înfruntaţi pentru mine, cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israel.
9. Că pentru Tine am suferit ocară, acoperit-a batjocura obrazul meu.
10. Înstrăinat am fost de fraţii mei şi străin fiilor maicii mele,
11. Că râvna casei Tale m-a mâncat şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea.
12. Şi mi-am smerit cu post sufletul meu şi mi-a fost spre ocară mie.
13. Şi m-am îmbrăcat cu sac şi am ajuns pentru ei de batjocură.
14. Împotriva mea grăiau cei ce şedeau în porţi şi despre mine cântau cei ce beau vin.
15. Iar eu întru rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp bine-plăcut.
16. Dumnezeule, întru mulţimea milei Tale auzi-mă, întru adevărul milei Tale.
17. Mântuieşte-mă din noroi, ca să nu mă afund; izbăveşte-mă de cei ce mă urăsc şi din adâncul apelor,
18. Ca să nu mă înece vâltoarea apei, nici să mă înghită adâncul, nici să-şi închidă peste mine adâncul gura lui.
19. Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta; după mulţimea îndurărilor Tale caută spre mine.
20. Să nu-ţi întorci fala Ta de la credinciosul Tău, când mă necăjesc. Degrabă mă auzi.
21. Ia aminte la sufletul meu şi-l mântuieşte pe el; din mâinile vrăjmaşilor mei izbăveşte-mă,
22. Că Tu cunoşti ocara mea şi ruşinea mea şi înfruntarea mea;
23. Înaintea Ta sunt toţi cei ce mă necăjesc. Zdrobit a fost sufletul meu de ocări şi necaz,
24. Şi am aşteptat pe cel ce m-ar milui şi nu era şi pe cei ce m-ar mângâia şi nu i-am aflat.
25. Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet.
26. Facă-se masa lor înaintea lor cursă, răsplătire şi sminteală;
27. Să se întunece ochii lor, ca să nu vadă şi spinarea lor pururea o gârboveşte;
28. Varsă peste ei urgia Ta şi mânia urgiei Tale să-i cuprindă pe ei;
29. Facă-se curtea lor pustie şi în locaşurile lor să nu fie locuitori;
30. Că pe care Tu l-ai bătut, ei l-au prigonit şi au înmulţit durerea rănilor lui.
31. Adaugă fărădelege la fărădelegea lor şi să nu intre întru dreptatea Ta;
32. Şterşi să fie din cartea celor vii şi cu cei drepţi să nu se scrie.
33. Sărac şi îndurerat sunt eu; mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească!
34. Lăuda-voi numele Dumnezeului meu cu cântare şi-L voi preamări pe El cu laudă;
35. Şi-I va plăcea lui Dumnezeu mai mult decât viţelul tânăr, căruia îi cresc coarne şi unghii.
36. Să râdă săracii şi să se veselească; cântaţi lui Dumnezeu şi viu va fi sufletul vostru!
37. Că a auzit pe cei săraci Domnul şi pe cei ferecaţi în obezi ai Săi nu i-a urgisit.
38. Să-L laude pe El cerurile şi pământul, marea şi toate câte se târăsc în ea.
39. Că Dumnezeu va mântui Sionul şi se vor zidi cetăţile lui Iuda şi vor locui acolo şi-l vor moşteni pe el;
40. Şi seminţia credincioşilor Lui îl va stăpâni pe el şi cei ce iubesc numele Lui vor locui m el.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 07 Apr 2010, 06:36 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 69
1. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!
2. Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu;
3. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele;
4. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: "Bine, bine!"
5. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!"
6. Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă!
7. Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi!

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 08 Apr 2010, 05:54 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 70
1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac.
2. Întru dreptatea Ta, izbăveşte-mă şi mă scoate, pleacă urechea Ta către mine şi mă mântuieşte.
3. Fii mie Dumnezeu apărător şi loc întărit, ca să mă mântuieşti,
4. Că întărirea şi scăparea mea eşti Tu.
5. Dumnezeul meu, izbăveşte-mă din mâna păcătosului, din mâna călcătorului de lege şi a celui ce face strâmbătate,
6. Că Tu eşti aşteptarea mea, Doamne; Domnul este nădejdea mea din tinereţile mele.
7. Întru Tine m-am întărit din pântece; din pântecele maicii mele Tu eşti acoperitorul meu; întru Tine este lauda mea pururea.
8. Ca o minune m-am făcut multora, iar Tu eşti ajutorul meu cel tare.
9. Să se umple gura mea de lauda Ta, ca să laud slava Ta, toată ziua mare cuviinţa Ta.
10. Nu mă lepăda la vremea bătrâneţilor; când va lipsi tăria mea, să nu mă laşi pe mine.
11. Că au zis vrăjmaşii mei mie şi cei ce păzesc sufletul meu s-au sfătuit împreună,
12. Zicând: Dumnezeu l-a părăsit pe el, urmăriţi-l şi-l prindeţi pe el, că nu este cel ce izbăveşte.
13. Dumnezeule, nu Te depărta de la mine; Dumnezeul meu, spre ajutorul meu ia aminte!
14. Să se ruşineze şi să piară cei ce defăimează sufletul meu, să se îmbrace cu ruşine şi înfruntare cei ce caută să-mi facă rău.
15. Iar eu pururea voi nădăjdui spre Tine şi voi înmulţi lauda Ta.
16. Gura mea va vesti dreptatea Ta, toată ziua mântuirea Ta, al căror nume nu-l cunosc.
17. Intra-voi întru puterea Domnului; Doamne, îmi voi aduce aminte numai de dreptatea Ta.
18. Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţile mele şi eu şi astăzi vestesc minunile Tale.
19. Până la bătrâneţe şi cărunteţe,
20. Dumnezeule, să nu mă părăseşti,
21. Ca să vestesc braţul Tău la tot neamul ce va să vină,
22. Puterea Ta şi dreptatea Ta, Dumnezeule, până la cele înalte, măreţiile pe care le-ai făcut. Dumnezeule, cine este asemenea Ţie?
23. Multe necazuri şi rele ai trimis asupra mea, dar întorcându-Te mi-ai dat viaţă şi din adâncurile pământului iarăşi m-ai scos.
24. Înmulţit-ai spre mine mărirea Ta şi întorcându-Te m-ai mângâiat şi din adâncurile pământului iarăşi m-ai scos.
25. Că eu voi lăuda cu instrumente de cântare adevărul Tău, Dumnezeule, cânta-voi ţie din alăută, Sfântul lui Israel.
26. Bucura-se-vor buzele mele când voi cânta ţie şi sufletul meu pe care l-ai mântuit.
27. Încă şi limba mea toată ziua va rosti dreptatea Ta, când vor fi ruşinaţi şi înfruntaţi cei ce caută să-mi facă rău.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 09 Apr 2010, 07:02 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 71
1. Dumnezeule, judecata Ta dă-o împăratului şi dreptatea Ta fiului împăratului,
2. Ca să judece pe poporul Tău cu dreptate şi pe săracii Tăi cu judecată.
3. Să aducă munţii pace poporului Tău şi dealurile dreptate.
4. Judeca-va pe săracii poporului şi va milui pe fiii săracilor şi va umili pe clevetitor.
5. Şi se vor teme de Tine cât va fi soarele şi cât va fi luna din neam în neam.
6. Pogorâ-se-va ca ploaia pe lână şi ca picăturile ce cad pe pământ.
7. Răsări-va în zilele lui dreptatea şi mulţimea păcii, cât va fi luna.
8. Şi va domni de la o mare până la alta şi de la râu până la marginile lumii.
9. Înaintea lui vor îngenunchia etiopienii şi vrăjmaşii lui ţărâna vor linge.
10. Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei Saba prinoase vor aduce.
11. Şi se vor închina lui toţi împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji lui.
12. Că a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic şi pe sărmanul care n-avea ajutor.
13. Va avea milă de sărac şi de sărman şi sufletele săracilor va mântui;
14. De camătă şi de asuprire va scăpa sufletele lor şi scump va fi numele lor înaintea lui.
15. Şi va fi viu şi se va da lui din aurul Arabiei şi se vor ruga pentru el pururea; toată ziua îl vor binecuvânta pe el.
16. Fi-va belşug de pâine pe pământ până-n vârful munţilor; pomii roditori se vor înălţa ca cedrii Libanului; şi vor înflori cei din cetate ca iarba pământului.
17. Numele lui va dăinui pe vecie; cât va fi soarele va fi pomenit numele lui.
18. Se vor binecuvânta întru el toate seminţiile pământului, toate neamurile îl vor ferici pe el.
19. Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, singurul Care face minuni.
20. Binecuvântat este numele slavei Lui în veac şi în veacul veacului.
21. Tot pământul se va umple de slava Lui. Amin. Amin.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Un psalm pe zi
MesajScris: 10 Apr 2010, 07:25 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 5014
Locatie: Braila
Nume forum:1
Psalmul 72
1. Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepţi la inimă.
2. Iar mie, puţin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puţin a fost de nu s-au poticnit paşii mei.
3. Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor.
4. Că n-au necazuri până la moartea lor şi tari sunt când lovesc ei.
5. De osteneli omeneşti n-au parte şi cu oamenii nu sunt biciuiţi.
6. Pentru aceea îi stăpâneşte pe ei mândria şi se îmbracă cu nedreptatea şi silnicia.
7. Din răutatea lor iese nedreptatea şi cugetele inimii lor ies la iveală.
8. Gândesc şi vorbesc cu vicleşug, nedreptate grăiesc de sus.
9. Până la cer ridică gura lor şi cu limba lor străbat pământul.
10. Pentru aceasta poporul meu se ia după ei şi găseşte că ei sunt plini de zile bune
11. Şi zice: "Cum? ştie aceasta Dumnezeu? Are cunoştinţă Cel Preaînalt?
12. Iată, aceştia sunt păcătoşi şi sunt îndestulaţi. Veşnic sunt bogaţi".
13. Iar eu am zis: "Deci, în deşert am fost drept la inimă şi mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele,
14. Că am fost lovit toată ziua şi mustrat în fiecare dimineaţă".
15. Dacă aş fi grăit aşa, iată aş fi călcat legământul neamului fiilor Tăi.
16. Şi mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.
17. Până ce am intrat în locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi:
18. Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau.
19. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor.
20. Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut.
21. De aceea s-a bucurat inima mea şi rărunchii mei s-au potolit.
22. Că eram fără de minte şi nu ştiam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine.
23. Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit.
24. Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ?
25. Stinsu-s-a inima mea şi trupul meu, Dumnezeul inimii mele şi partea mea, Dumnezeule, în veac.
26. Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.
27. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 160 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 ... 16  Urmatorul

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania