Acum este 28 Mar 2024, 10:52

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 527 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 48, 49, 50, 51, 52, 53  Urmatorul
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 30 Iul 2021, 10:34 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 30 iulie 2021

Sfantul Valentin; Sfintii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos si Andronic

In fiecare an, la data de 30 iulie, Biserica Ortodoxa Romana face pomenirea unui ales apologet al valorilor moralei crestine. Este vorba de Sfantul Sfintit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei. Martirizat la Roma in a doua jumatate a secolului al treilea, el a ramas in constiinta Bisericii lui Hristos ca vindecator al celor bolnavi si sfant al iubirii crestine si al familiei. In plina zi de sarbatoare, Sfantul Valentin ii binecuvanteaza pe credinciosii romani, o particica din sfintele sale moaste fiind depuse in Biserica Delea Noua, din Bucuresti.

Sfintii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos si Andronic au facut parte din numarul celor 70 de Apostoli ai lui Hristos.

Sfantul Sila a fost trimis de la Iersualim la Antiohia, impreuna cu Pavel si Barnaba, ca sa lamureasca disputa legata de taierea imprejur: daca trebuie sau nu sa fie taiati imprejur cei care vin la credinta in Hristos. Sfantul Sila a fost hirotonit episcop al Corintului.

Sfantul Silvan a fost episcop al Tesalonicului si a primit multe chinuri pana la trecerea sa la cele vesnice.

Sfantul Crescens a fost mai intai impreuna-lucrator cu Sfantul Apostol Pavel (II Timotei 4: 10), iar apoi Episcop in Galatia si misionar in Galia, unde a primit moartea muceniceasca in vremea imparatului Traian.

Sfantul Epenetos este pomenit in Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel (16: 5) si a fost Episcop in Cartagina.

Sfantul Andronic, care a fost Episcop al Pannoniei (Romani 16: 7) si a vestit invatatura lui Hristos in Italia.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintei Mucenite Iulita din Cezareea.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 01 Aug 2021, 11:35 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 1 august 2021

Inceputul Postului Adormirii Maicii Domnului; Scoaterea Sfintei Cruci

Originea Postului Adormirii Maicii Domnului a fost fixata in secolul al V lea cand s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La inceput durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferita pentru crestini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august , in vreme ce la Ierusalim acest post tinea opt zile. Existau si crestini care posteau toata luna august, in vreme ce altii posteau in luna septembrie. Uniformizarea datei si a duratei postului a avut loc in sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie tinut incepand cu 1 august si sa se termine pe 15 august, ziua praznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Scoaterea Sfintei Cruci s-a instituit la dorinta comuna a ortodocsilor greci si rusi, intru praznuirea biruintei simultane pe care au repurtat-o rusii asupra bulgarilor si grecii asupra sarazinilor. Pe 1 august, la Constantinopol era scos in procesiune lemnul Sfintei Cruci, din Palatul Imperial pana la catedrala Sfanta Sofia. De aici se faceau pana pe 15 august diverse procesiuni pentru a-i feri pe crestini de suferinte si boli.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 06 Aug 2021, 09:03 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 6 august 2021

Schimbarea la Fata a Domnului (dezlegare la peste)

Schimbarea la Fata a Domnului este praznuita pe 6 august. Schimbarea la Fata este cunoscuta in popor si sub denumire de Probojenia. Primele reprezentari iconografice ale Schimbarii la Fata sunt din secolul al VI-lea: mozaicul din Biserica "Sfantul Apolinarie“ din Ravenna si cel din Manastirea "Sfanta Ecaterina“ din Sinai.

Din Scriptura aflam ca Mantuitorul luand pe Petru, Iacov si Ioan pe muntele Taborului, "S-a schimbat la fata inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina. Si iata, Moise si Ilie s-au aratat lor, vorbind cu El si, raspunzand, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este sa fim noi aici; daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una. Vorbind el inca, iata un nor luminos i-a umbrit pe ei, si iata glas din nor zicand: "Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultati-L". Si, auzind, ucenicii au cazut cu fata la pamant si s-au spaimantat foarte" (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36).

Minunea s-a savarsit cu cateva zile inainte de patimile Mantuitorului, in anul 33 de la nasterea Sa, in scopul de a intari credinta apostolilor, ca atunci cand vor vedea patimile, moartea si ingroparea Mantuitorului sa nu se tulbure.

Schimbarea la Fata ne descopera ca Hristos a fost cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. Prin firea omeneasca pe care a asumat-o, ne-a fost descoperita dumnezeirea Sa. In acest sens, Sfintii Parinti afirma ca "Hristos Se schimba la Fata, nu luand ceea ce nu era, nici preschimbandu-Se in ce nu era, ci aratand ucenicilor ceea ce era, deschizandu-le lor ochii si facandu-i din orbi vazatori".

Pe muntele Taborului, trupul Sau a fost strabatut de lumina propriei dumnezeiri. Astfel, aproape toti comentatorii Evangheliei sunt de acord ca Schimbarea la Fata a Domnului anticipeaza invierea Lui, iar invierea Sa o prefigureaza pe a noastra.

Faptul ca Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos ca era "ca soarele”, iar Luca, vorbind despre vesmintele Sale, mentioneaza ca "erau ca zapada”, ne descopera ca firea omeneasca nu a fost absorbita de cea dumnezeiasca in Hristos, dupa cum nici "zapada” nu a fost topita de "soarele” din El. Cele doua firi sunt unite in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit in Hristos.

Pe 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului, Biserica ofera dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.

La inceput, sarbatoarea Schimbarii la Fata se pare ca a fost aniversarea anuala a sfintirii bisericii zidite in sec. IV de Sfanta Elena, pe locul de pe Muntele Taborului, unde a avut loc schimbarea Domnului la fata. Praznicul este mentionat in sec VII, intr-un calendar liturgic local al Ierusalimului, apoi in sec. VIII gasim sarbatoarea enumerata in sinaxarele constantinopolitane si in diferite carti liturgice si manuscrise grecesti. De asemenea, tot din sec. al VIII-lea se pastreaza o predica festiva a sfantului Andrei Criteanul la Sarbatoarea Probojeniei. Sarbatoarea a fost generalizata pana la sfarsitul sec al VIII-lea, cand Sfintii Ioan Damaschinul si Coma de Maiuma au compus imne pentru slujba zilei.

Dupa traditia populara, de Schimbarea la Fata, agricultorii aduc la biserica primele roade ale recoltelor pentru a fi binecuvantate.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 12 Aug 2021, 15:56 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, joi 12 august 2021

Sfintii Mucenici Fotie si Anichit

Sfintii Fotie si Anichit au trait in vremea imparatului Diocletian. Anichit, unul din demnitarii cetatii Nicomidia, a marturisit ca este crestin in momentul in care s-au declansat torturile impotriva crestinilor. Desi i se taie limba, Anichit nu ramane lipsit de grai, ci marturiseste in chip minunat catre imparat: "O, idolatrule, iata esti acoperit de rusine! Iata, de nimic sunt zeii tai!". Dupa rostirea acestor cuvinte, imparatul a poruncit sa fie decapitat. Insa calaul, in loc sa-l omoare pe Anichit, s-a lovit pe sine fara sa vrea si a murit.

Dupa mai multe chinuri, au fost inchisi in temnita timp de trei ani. Au fost aruncati in foc, iar multi crestini le-au urmat suferinta, intrand si ei in foc. Din foc se auzeau pana in departari cantari de lauda catre Dumnezeu. In acel foc s-a facut trecerea la cele vesnice a Sfantului Anichit, a lui Fotie, nepotul sau si acelor ce i-au urmat.

Sfintii Anichit si Fotie sunt invocati la rugaciunile de la Taina Sfantului Maslu si de la slujba Sfintirii Apei.

Troparul Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit

Mucenicii Tai, Doamne, intru nevoinţele lor, cununile nesctricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru. Ca avand taria Ta, pe chinuitori au invins; zdrobit-au si ale demonilor neputincioase indrazniri. Pentru rugaciunile lor, mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Pamfil si Capiton;
- Sfintilor Cuviosi Serghie si Stefan;
- Sfantului Cuvios Palamon;
- Sfintilor doisprezece mucenici, ostasi cretani;
- Sfantului Cuvios Castor;
- Sfintilor treizeci si trei de mucenici din Palestina.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 22 Aug 2021, 10:16 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 22 august 2021

Sfantul Mucenic Agatonic

Sfantul Mucenic Agatonic a fost cetatean al Nicomidiei. A convertit la crestinism pe multi pagani.

Din porunca imparatului Maximian (284-305), comisul Evtolmie ajunge in Nicomidia. Aici, afland ca principele Nicomidiei devenise crestin, a poruncit ca acesta sa fie exilat in Tracia. Din cauza lui Evtolmie au pierit multi crestini, dintre acestia ii amintim pe Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian. Sfantul Agatonic a fost ucis in localitatea Silviria, impreuna cu principele Nicomidiei si alti crestini.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintei Mucenite Antuza si a Sfantului Mucenic Atanasie, episcopul;
- Mucenicilor Harisim si Neofit;
- Sfintilor Mucenici Irineu, Or si Oropsis.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 12 Sep 2021, 10:23 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 12 septembrie 2021

Sfantul Mucenic Autonom

Sfantul Autonom a fost episcop in Italia. In timpul prigoanelor lui Diocletian, Sfantul Autonom a parasit Italia stabilindu-se in Bitinia (Asia Mica), in localitatea Soreus, aducand aici multi pagani la credinta crestina. Sfantul Mucenic Autonom a ridicat pentru comunitate o biserica inchinata Sfantului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfantul hirotoneste pe Cornelius, un crestin plin de ravna pentru Hristos, mai intai diacon, iar mai apoi preot. Sfantul Mucenic Autonom a predicat cuvantul lui si in tinuturile Lykaonia si Isauria.

Imparatul Diocletian a ordonat arestarea sfantului, drept pentru care acesta se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagra. Intorcandu-se mai apoi la Soreus l-a inaltat pe Cornelius la treapta de episcop. A plecat dupa acestea sa predice in Asia, iar la intoarcerea din Asia a predicat in imprejurimile Soreusului, la Limna. Si aici, sfantul a luminat pe multi cu Lumina Sfintei Evanghelii.

Unii dintre pagani, cuprinsi fiind de invidie si ura, au venit la Soreus, au navalit in Bierica Sfintului Arhanghel Mihail in timpul slujirii Sfintei Liturghii si l-au ucis pe Sfantul Autonom in altar, si alaturi el multi alti crestini care se aflau in biserica. Diaconita Maria a scos mai apoi trupul sfantului de sub o gramada de daramaturi ingropandu-le.

In timpul domniei Sfantului Constantin cel Mare, Severian, un demnitar de la curtea imperiala, a inaltat o biserica deasupra moastelor Sfantului Mucenic Autonom. In 430 un anume preot a daramat biserica, fara sa cunoasca ca aceasta fusese construita deasupra mormantului, si a reconstruit-o intr-un alt loc. La doua sute de ani dupa mucenicia lui, Sfantul Autonom s-a aratat unui pe nume loan. Acesta a sapat si a aflat moastele Sfantului Mucenic Autonom cu totul intregi si neputrezite. Pe acel loc a fost reconstruita apoi biserica inchinata Sfantului Ierarh Mucenic Autonom.

Tot astazi facem pomenirea:

- Sfantului Mucenic Curnut, episcopul Iconiei;
- Sfantului Mucenic Teodor;
- Sfintilor Mucenici Machedonie, Tatian si Teodul;
- Sfantului Mucenic Iulian cel din Galatia;
- Cuviosului Daniil cel din Tasios;

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 26 Sep 2021, 10:45 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar,, 26 septembrie 2021

Sfantul Domnitor Neagoe Basarab; Sfantul Ioan Evanghelistul

Sfantul Neagoe Basarab este pomenit pe 26 septembrie. Canonizarea sa a fost hotarata in sedinta de lucru a Sfantului Sfantului Sinod din 8-9 iulie 2008, alaturi de cea a Sfantului Ierarh Iachint de Vicina si a Sfantului Dionisie Exiguul. Proclamarea solemna a canonizarii a avut loc la Bucuresti, de praznicul Sfantului Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, pe 26 octombrie.

Sfantul Neagoe Basarab a fost domn al Tarii Romanesti intre anii 1512 si 1521. A fost inmormantat in gropnita domneasca de la Curtea de Arges, ctitoria sa, iar pe piatra de mormant sta scris: "A raposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod si Domn a toata Tara Romaneasca si a partilor dunarene, in luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18. A domnit 9 ani si jumatate. Si rog pe cei ce Dumnezeu ii va ingadui sa vie dupa noi, sa pazeasca adapostul acesta mic si lacasul oaselor mele, ca sa fie nestricat“.

Conicarul Gavriil Protul, in "Viata Sfantului Nifon", patriarhul Constantinopolului, spune despre Sfantul Neagoe Basarab: "Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit?... Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da. Si nu numai crestinilor fu bun, ci si paganilor, si fu tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele Sau si ploaia si peste cei buni, si peste cei rai, cum arata Sfanta Evanghelie". Tot din aceasta lucrare, aflam ca Neagoe l-a avut profesor si duhovnic pe Sfantul Nifon: "Iar fericitul Nifon il intarea in invataturile sale".

A facut donatii manastirilor ortodoxe din Muntele Athos, Muntele Sinai, Ierusalim, Tara Romaneasca. A fost ctitor al multor biserici din tara si autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii romanesti, "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie", lucrare cu un continut moral-crestin.

Domnitor preaînţelept între căpeteniile neamului românesc, ctitor de locaşuri sfinte, prieten al Sfinţilor Părinţi, învăţător luminat de Duhul Sfânt şi mare iubitor de pace, Sfinte Neagoe Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:
- Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan - Sfantul Ioan, Evanghelistul si Teologul, a fost unul dintre cei doisprezece Sfinti Apostoli chemati mai intai de Iisus Hristos. El este cunoscut mai ales pentru scrierile sale canonice nou-testamentare: Evanghelia, trei Epistole si Apocalipsa.

Tot in aceasta zi facem pomenirea:

- Sfintei Mucenite Hira si a dreptului Ghedeon.

Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi facem pomenirea:

Prăznuirea sosirii Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Iviru -Athos în Georgia (1989);
Sfântul Ier. EUSEBIU, episcop şi papă al Romei (+310);
Sfântul Ier. EUSEBIU, episcop de Bologna, mărturisitor al credinţei ortodoxe în faţa arianismului (+400);
Sfântul Cuv. MEUGANT (sau MORGAN), pustnic din Ţara Galilor (Anglia, sec. VI);
Sfântul Ier. VIGIL, episcop de Brescia (Italia, sec. VI);
Sfântul AMANTIE, preot din Umbria (Italia, sec. VII);
Sfântul Cuv. COLMAN Elo, nepotul Sfântului Columba (Irlanda, cea +610)
Sfântul Cuv. NIL de Rossano, stareţ al Mănăstirii Sf. Adrian din Calabria (Sicilia, +1005);
Sfântul Cuv. ŞTEFAN de Rossano (Sicilia, sec. XI);
Sfântul Cuv. EFREM, făcător de minuni şi egumen la Perekom (Rusia, +1492)
Sfinţii Sf. Noi Mucenici ATANASIE (Dokukin), ALEXANDRU şi DIMITRIE preoţii, IOAN şi MCOLAE mirenii (Rusia, +1937);
Sfântul Sf. Nou Mc. VLADIMIR (Viatski) preot (Rusia, +1939);
Sfântul Ier. TIHON (Belavin), patriarhul Moscovei şi a toată Rusia (+1925); canonizarea sa în 1989;
Sfântul Mc. ARTEMIDOR;
Sfântul SENATOR, cinstit la Albano (Italia);
Sfintele 5 (cinci) Muceniţe fecioare tăiate cu sabia de tatăl lor
.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 03 Oct 2021, 10:15 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 3 octombrie 2021

Sfantul Dionisie Areopagitul

Sfantul Dionisie Areopagitul s-a nascut in Atena. Dupa ce a finalizat studiile de filosofie din Atena, a mers in Egipt pentru a si le desavarsi. Pe cand se afla aici, Mantuitorul era rastignit pe Cruce la Ierusalim. Observand intunecarea cerului petrecuta la moartea lui Hristos, a rostit profetic cuvintele: "Sau Dumnezeu patimeste sau lumea aceasta vazuta se sfarseste”.

Dionisie revine in Atena si se bucura de intalnirea cu Pavel in Areopag. Va pune in inima cuvintele pe care le va rosti Pavel si astfel, in anul 51 se va converti la crestinism. Mai tarziu, va fi hirotonit episcop in Atena. Calatoreste cu Pavel si ii cunoaste pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos. Ajunge la Ierusalim ca sa o cunoasca pe Maica Domnului. Va fi de fata la inmormantarea Feciorei Maria.

Dupa ce a randuit alt episcop pentru Atena, s-a dus la Roma. De aici va pleca in Galia, l-a indemnul Sfantului Clement, episcopul Romei. Zideste o biserica in cetatea Parisului si converteste multi pagani la crestinism. A fost decapitat in vremea imparatului Domitian (81-96).

Sfantul Dionisie Areopagitul este primul autor patristic care ne-a lasat o ierarhizare a cetelor ingeresti. In prima treapta, care este cea mai inalta, sunt: Tronurile, Heruvimii si Serafimii. A doua treapta cuprinde: Stapaniile, Domniile si Puterile, iar in treapta a treia intalnim: Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii.

Troparul Sfântului Mucenic Dionisie Areopagitul
Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, îmbrăcându-te cuviincios cu bun cuget, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, calea întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Dionisie: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Mucenic Dionisie Areopagitul
Prin uşile cerurilor trecând cu Duhul, ca un ucenic al Apostolului celui ce a ajuns până la al treilea cer, Sfinte Sfinţite Dionisie, te-ai îmbogăţit cu toată cunoştinţa celor negrăite şi ai luminat pe cei ce şedeau mai înainte în întunericul necunoştinţei. Pentru acesta strigăm: bucură-te părinte a toată lumea.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Rustic si Elefterie, ucenicii Sfantului Dionisie Areopagitul;
- Sfantului Mucenic Teoctist;
- Sfantului Mucenic Dionisie si a opt mucenici impreuna cu dansul;
- Sfantului Mucenic Teaghen;
- Sfantului Mucenic Teotechi;
- Sfantului Cuvios Ioan Hozevitul, episcopul Cezareii
.

Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi facem pomenirea:
Sfântul Mc. CANDID din Roma (sec. III);
Sfânta Muceniţă ROMANA, fecioară de la Roma, care a pătimit în Franţa, sub Diocleţian şi Maximian (+303);
Sfânta MENNA (sau MANNA), fecioară din Lorraine (cca +395);
Sfântul Sf. Mc. MAXIMIAN, episcop de Bagaia (Algeria, +404);
Sfantul Ier. CIPRIAN, episcop de Toulon (Franţa, sec. VI);
Sfântul Cuv. ISIHIE Tăcutul din Muntele Horeb (sec. VI);
Sfinţii Sf. 2 (doi) Mucenici, fraţii EWALD, monahi şi preoţi englezi, care au suferit mucenicia în Germania (+695);
Sfântul WIDRAD (sau WARE), întemeietorul Mănăstirii din Saulien (Franţa, +747);
Sfântul UTTO, întemeietorul Mănăstirii din Metton-Bavaria (+820) [A.P.];
Sfântul Cuv. GERARD, stareţ la Brogne (Belgia, +959);
Sfântul Ier. FROILAN, episcop de Leon (Spania, +1006);
Sfântul Cuv. DIONISIE Zăvorâtul de la Peşterile din Kiev (sec. XV);
Sfântul Cuv. ISIHIE Zăvorâtul de la Pecerska (sec. XV);
Sfântul Ier. AGATANGHEL (Preobrajenski), mitropolit de laroslavl şi mărturisitor (Rusia, +1928);
Sfântul Cuv. IERONIM, preot din Eghina (Grecia, +1966);
Sfântul Cuv. IOSIF de Optina (+1911); aflarea Sf. moaşte în 1988
.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 14 Oct 2021, 17:53 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 14 octombrie 2021

Sfanta Cuvioasa Parascheva

Sfanta Parascheva s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: "Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: "Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit".

Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditiei se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis " si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva " i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in biserica Sfintii Apostoli din Kallicrateia. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

In anul 1238, in ziua de 14 octombrie, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind asezate in Biserica cu hramul Maicii Domnului.

In anul 1393, Bulgaria cade sub ocupatia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate in moschei. Este anul in care sfintele moaste sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

Dupa lupta de la Nicopole din anul 1396, moastele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad - Serbia, in anul 1398.

In 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereste Belgradul. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind asezate in palatul sultanului. Au fost rascumparate de la turci de Patriarhia Ecumenica. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost asezate in Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. Dupa transformarea acestei biserici in moscheie, moastele au fost duse in mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfantul Dumitru de la Xiloporta (1597) si Sfantul Gheorghe din Fanar - noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Stramutarea moastelorCuvioasei Parascheva la Iasi

Vasile Lupu ctitorind la Iasi biserica "Sfintii Trei Ierarhi" si amintindu-si de Ioan Asan, care la vremea sa a stramutat moastele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Tarnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a facut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moastele Sfintei Parascheva sa fie stramutate la Iasi.

Plateste toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, si astfel, patriarhul Partenie I si membrii Sinodului au hotarat sa-i ofere, drept recunostinta, moastele Cuvioasei.

Moastele Cuvioasei Parascheva au fost aduse in Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) si asezate pe 14 octombrie 1641, in Manastirea „Sfintii Trei Ierarhi“. In anul 1887, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate in Catedrala mitropolitana din Iasi.

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granite

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfanta Cuvioasa Parascheva sunt intr-un numar mare. Astfel, in Arhiepiscopia Bucurestilor sunt peste 33 de biserici, in Arhiepiscopia Targovistei 18, in Episcopia Buzaului 29, in Episcopia Dunarii de Jos 24, in Episcopia Alexandriei si Teleormanului 4, in Arhiepiscopia Iasilor 35, in Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor 5, in Episcopia Romanului 22, in Arhiepiscopia Sibiului 47, in Episcopia Maramuresului si Satmarului 6, in Arhiepiscopia Timisoarei 18, in Episcopia Caransebesului 5, in Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxa a romanilor din Ungaria are la Gyula o biserica cu hramul "Sfanta Parascheva", construita in anul 1834. Romanii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franta), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al caror hram este Sfanta Parascheva.

Intr-o predica inchinata Sfintei Cuvioase Parascheva, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a marturisit ca Sfanta Parascheva ii ajuta pe toti oamenii care isi indreapta rugaciunile catre ea: "Sfintii, din orice neam ar fi ei, sunt sfintii lui Dumnezeu si ii ajuta pe toti oamenii smeriti care cu evlavie multa cer ajutorul sfintilor. De aceea, Sfanta Cuvioasa Parascheva aduna popoarele in comuniune de rugaciune, in unitate frateasca. Aduna laolalta pe romani, bulgari, greci, sarbi si pe toti cei care o cinstesc cu multa evlavie. Sfanta Cuvioasa Parascheva este mult folositoare pentru toti crestinii, dar mai ales pentru toti cei care au evlavie deosebita fata de ea. Sfanta a fost tanara cand a trecut la viata vesnica. Se vede aceasta mai ales la Iasi in perioada examenelor cand studentii, cu multa evlavie, cer ajutorul ei ca sa reuseasca la examene. De asemenea, sunt oameni bolnavi care vin de la departari mari ca sa primeasca ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva".

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintilor Mucenici Nazarie, Protasie, Ghervasie si Chelsie;
- Sfantului Mucenic Silvan; a Sfantului Mucenic Petru Avselamul;
- Sfantului Eftimie si a patruzeci de sfinti mucenici din Egipt si Palestina.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
 Subiectul mesajului: Re: Sinaxar
MesajScris: 11 Noi 2021, 15:45 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 01 Mai 2008, 20:41
Mesaje: 4987
Locatie: Braila
Nume forum:1
Sinaxar, 11 noiembrie 2021

Sfantul Mina

Sfantul Mina este praznuit de Biserica Ortodoxa pe 11 noiembrie. S-a nascut in Nakiyos, in apropiere de Memphis, in prima jumatate a secolului al III-lea. Ramane orfan pe cand era copil. Tatal i-a murit cand avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani dupa acesta.

Intra in armata imperiala, insa, pe 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice. Aici il va intalni pe Sfantul Macarie Egipteanul care ii va spune: "Ce cauti intre cer si pamant, Mina, de unul singur? Locul tau este in mijlocul multimii, ca sa ia aminte toti la cuvintele si la faptele tale. Ai schimbat o haina de ostas cu alta, atunci sfarseste pe campul de lupta, ca sa inviezi ca un invingator fara sabie".

Sfantul Mina implineste cuvintele Sfantului Macarie, paraseste desertul si ajunge in Cotyaeum, cel mai apropiat oras de desertul in care vietuise. Aici avea loc o serbare in cinstea zeilor. Sfantul Mina marturiseste ca este crestin in fata celor ce cinsteau zeii, motiv pentru care este luat de soldati si dus inaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta in Hristos, i s-a taiat capul.

Datorita minunii crestinului inviat, savarsita de Sfantul Mina, crestinii vad in el si un ocrotitor al celor pagubiti.

Minunea crestinului inviat de Sfantul Mina

Mergand odata un crestin ca sa se inchine la biserica Sfantului Mina, a gazduit la o casa de straini; iar stapanul acelei case, cunoscand ca cel gazduit avea banii pusi in san, s-a sculat la miezul noptii si l-a omorat. Apoi taindu-l bucati, le-a pus intr-o cosnita pe care a ascuns-o intr-o incapere dosnica, asteptand ca sa se faca ziua.

In vreme ce ucigasul se gandea cum, unde si cand sa se duca sa ascunda partile celui ucis, ca sa nu-l afle cineva, iata i s-a aratat Sfantul Mina calare, in chip de ostas si cercetand ce s-a intamplat cu strainul care gazduise acolo, ucigasul spunea insa ca nu stie nimic. Atunci sfantul, pogorandu-se de pe cal, a intrat in casa si, afland cosnita si scotand-o, s-a uitat la ucigas cu o cautatura grozava si salbatica si i-a zis: „Cine este acesta?“. Iar ucigasul, de frica, fara de glas facandu-se, s-a aruncat la picioarele sfantului. Iar sfantul, punand la loc toate membrele celui ucis si facand rugaciune, a inviat mortul si i-a zis: „Da lauda lui Dumnezeu!“. Iar mortul, ridicandu-se ca din somn si cugetand cele ce a patimit de la cel ce-l gazduise si cum a castigat viata a doua oara, a slavit pe Dumnezeu; iar multimea se inchina ostasului ce se aratase si il inviase.

Dupa ce s-a ridicat de jos ucigasul, a luat sfantul banii de la el si i-a dat omului pe care il inviase, zicandu-i: „Du-te, frate, in calea ta!“. Intorcandu-se catre ucigas, l-a batut precum i se cadea, apoi i-a iertat greseala si facand rugaciune pentru dansul, a incalecat si s-a facut nevazut.

In biserica "Sfantul Mina" - Vergu din Capitala, se afla particele din moastele Sfantului Mina. Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mina si in Catedrala mitropolitana din Iasi. In aceasta Catedrala, printre moastele celor 32 de sfinti, se afla si un fragment din moastele Mucenicului Mina. Si in Biserica "Sfantul Mina" din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente doua fragmente din moastele Sfantului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, in august 2001, de catre Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor. Sfantul Mare Mucenic Mina face minuni in fiecare zi cu cei care ii cer ajutorul. Sa avem nadejde in mijlocirea acestui sfant facator de minuni si in puterea lui Dumnezeu care lucreaza prin sfintii Sai si vom avea parte de multa mangaiere.

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina
O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu gabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutot lăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Stefan de Decani, regele Serbiei;
- Sfantului Mucenic Victor;
- Sfantului Mucenic Vichentie;
- Sfintei Mucenite Stefanida;
- Sfantului Teodor Marturisitorul sau Studitul, egumenul Manastirii Studion, din Constantinopol.

_________________
Sonia - Gargarita Lumina-si-Mirt


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 527 mesaje ]  Du-te la pagina Anterior  1 ... 48, 49, 50, 51, 52, 53  Urmatorul

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania