Spovedania, pocainta sau marturisirea este Taina prin care Dumnezeu iarta, prin intermediul preotului duhovnic, pacatele marturisite de crestini cu sinceritate in scaunul spovedaniei. Aceasta taina are mai multe denumiri: pocainta, intrucat cel ce o primeste trebuie sa-si marturiseasca pacatele si sa le regrete din toata inima; marturisirea sau spovedania, deoarece crestinul se marturiseste preotului; al doilea botez, caci prin lacrimi de pocainta adevarata se sterg pacatele, la fel ca si prin apa Botezului; iertare sau dezlegare, fiindca prin ea se dezleaga pacatosul de legatura pacatelor; impacare, caci prin ea ne impacam cu Dumnezeu.

In Taina Spovedaniei se disting patru trepte: cainta sau parerea de rau; spovedania sau marturisirea pacatelor; rugaciunea de iertare si dezlegare; indeplinirea canonului de pocainta si reintegrarea in comunitate. Cainta reprezinta determinarea de a fi iertat si de a ierta. Marturisirea pacatelor sub epitrahilul duhovnicului, adica apelul la Biserica de a fi iertat si reprimit in comuniune, reprezinta momentul cand credinciosul isi recunoaste nevrednicia sa. Daca la inceput spovedania se facea in public, in semn de impacare cu intreaga comunitate, astazi a ramas in practica marturisirea individuala si confidentiala.

Preotul este cel ce rosteste rugaciunea de iertare si dezlegare, punand mainile pe epitrahilul asezat pe capul penitentului, a celui ce se spovedeste. Dezlegarea constituie realitatea obiectiva a Tainei Spovedaniei. Ea nu are un caracter declarativ, ci este o invocare, intrucat preotul este doar un martor, iar Hristos, prezent in mod nevazut, este Cel care primeste marturisirea si da iertarea. Acest lucru este evident si in textul rugaciunii: “Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine fiule/fiica (N) si sa-ti lase tie toate pacatele”. Preotul a primit insa darul de a lega si a dezlega pacatele. Dar acest lucru trebuie sa il indeplineasca cu cea mai mare responsabilitate. De aceea, in semn de pocainta, cel care se marturiseste trebuie sa promita ca nu va mai savarsi acel pacat si sa implineasca un canon: sporirea rugaciunilor, fapte de milostenie, citirea Scripturilor si a altor carti. Canonul nu are insa un caracter de satisfactie sau de pedeapsa, ci de remediu, deoarece “de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat”. El nu este astfel o conditie indispensabila si nici o completare a dezlegarii. Iertarea ori nu exista, ori este daruita in mod cu totul gratuit.