|
Un renumit profesor se afla in fata unui grup de tineri, care erau contra casatoriei.
Tinerii argumentau ca romantismul constituie adevaratul sustinator al unei perechi si ca este de preferat sa termini cu relatia atunci cand se stinge, in loc sa intri in monotonia unei casnicii.
Profesorul le-a spus ca respecta opinia lor, dar le-a relatat urmatoarele:
Parintii mei au trait 55 de ani casatoriti si intr-o dimineata mama mea cobora scarile, sa-i prepare tatei micul dejun. Facu un infarct si cazu. Tatal meu a ridicat-o cum a putut si in graba a urcat-o in camioneta.
Cu toata viteza, depasind, nerespectand regulile, ajunse la spital, dar din nenorocire cand sosi, ea murise.
In timpul inmormantarii tatal meu nu vorbi si avu o privire pierduta.
Aproape nu planse. In noaptea aceea noi copiii am stat alaturi de el. Intr-o atmosfera de durere si nostalgie, ne-am reamintit frumoase anecdote.
El ii ceru fratelui meu, teologul, sa-i spuna unde ar fi mama in acest moment. Fratele meu incepu sa-i spuna despre viata de dupa moarte, presupuse cum si unde ar fi ea.
Tatal meu asculta cu mare atentie si deodata ceru:
- Duceti-ma la cimitir!
-Tata, am raspuns, este 11 noaptea, nu putem merge la cimitir acuma.
El ridica vocea si cu o privire de sticla, zise:
- Nu discutati cu mine, va rog, nu discutati cu un om, care tocmai si-a pierdut ceeace a fost sotia sa timp de 55 de ani.
S-a produs un moment de liniste respectuoasa si n-am mai discutat nimic. Am plecat la cimitir, am cerut voie paznicului si cu o lanterna am ajuns la mormant.
Tatal meu il mangai, planse si ne spuse, copiilor lui, care vedeam aceasta scena impresionati:
- Au fost 55 de ani buni... stiti? Nimeni nu poate vorbi de dragoste adevarata, daca nu are idee ce inseamna sa imparti viata cu asa o femeie.
Facu o pauza si i se lumina fata, continua:
- Ea si eu am fost impreuna in acea criza cand am schimbat serviciul, am facut echipa cand am vandut casa si ne-am mutat din oras, am impartit bucuria de a vedea copiii nostri terminand scolile, am plans unul alaturi de altul la pierderea fiintelor dragi, ne-am rugat impreuna in sala de asteptare a unor spitale, ne-am sprijinit in durere, ne-am imbratisat in fiecare Craciun, si ne-am iertat greselile.
Acuma a plecat si sunt multumit, stiti de ce ? Pentru ca a plecat inaintea mea, nu a trebuit sa traiasca agonia si durerea de a ma inmormanta, de a ramane singura dupa plecarea mea. Voi fi eu cel care va trece prin asta si ii multumesc lui Dumnezeu. O iubesc atata, ca nu mi-ar fi placut sa sufere.
Cand tata termina de vorbit, noi copiii aveam fetele pline de lacrimi.
L-am imbratisat si el ne-a consolat:
- Totul este bine, putem merge acasa, a fost o zi buna.
In noaptea aceea am inteles ce inseamna adevarata dragoste.
Difera mult de romantism, nu are prea mult de vazut cu erotismul, mult mai bine se leaga de munca si grija pe care o au doua persoane casatorite real.
Cand profesorul termina de vorbit, studentii nu l-au putut combate, acest fel de dragoste era ceva ceea ce ei nu cunosteau.
Reflectii:
Pentru a stii valoarea:
-unui semestru, intreaba un student care a pierdut examenul final;
-unei luni, intreaba o mama care a nascut prematur;
-unei saptamani, intreaba editorul unei reviste saptamanale;
-unei ore, intreaba indragostitii care asteapta sa se vada;
-unui minut, intreaba persoana care a pierdut trenul, autobuzul sau avionul;
-unei secunde, intreaba pe cineva care a supravietuit unui accident;
-unei miimi de secunda, intreaba atletul care a castigat medalia de argint la Olimpiada.
Timpul nu asteapta pe nimeni. Pretuieste fiecare moment pe care-l ai.
_________________
Doruletz Mic - Gargarita-Romantica
|
