Dragele mele, gargarite,

Nu exista zi in care sa nu plang cand ii vad pe sinistratii cuprinsi de ape. Ii vad cum plang dupa avutul lor, luat de apa, ii vad cum sunt deznadajduiti ca au ramas fara animale, ca au ramas din saraci cu pielea.
Vai si de cei ce si-au pierdut rudele, dusi de ape!

Eu plang si ma rog. Ma gandeam sa ne rugam si noi, cu toatele, in fiecare seara, la ora 9 a Romaniei, sa-i ajute Dumnezeu sa treaca peste aceasta nenorocire si sa tina apele departe de restul locurilor unde se spune ca vor navali si de unde au fost evacuati oamenii.

Este o adevarata nenorocire pentru bietii oameni.

Este peste puterile mele sa-mi inchipui prin ce trec acesti oameni. Inca un motiv in plus sa ne gandim mai mult atunci cand auncam o coala de hartie la gunoiul menajer; este timpul sa invatam sa respectam natura daca dorim ca si ea sa ne respecte pe noi.

Gargarita-Alinare, voi fi prezenta in fiecare seara.

Sunt de acord cu tine, Cristina.
Si eu voi fi prezenta.

Pupici

Trist, dar adevarat.
Este minimul ce putem face.

M-au cuprins din nou lacrimile, cand am dat peste acest topic si ma rog ca Bunul Dumnezeu sa-ti dea sanatate si putere Georgeta si voua dragi gargarite sa va puteti ruga pentru aceste persoane care, numai mila Lui mai poate sa le dea speranta.
Cand vedeam si eu in anii trecuti inundatiile la televizor, nu puteam sa nu vars o lacrima pentru acele persoane, dar este atat de dureros si ramai marcat pentru toata viata atunci cand le traiesti in prima persoana.
Eu am fost un caz norocos, chiar daca am facut besici si bataturi in palme si la picioare de carat mâlul si pietrele de prin curte si de prin garaj, dar seara chiar daca a fost la lumina lumanarii, am avut un asternut curat si uscat unde sa-mi pun capul. Insa, la o aruncatura de bat, oamenii au ramas fara agoniseala de o viata, altii cu noroiul pana la genunchi prin case, jale si lacrimi ca nu aveai puterea nici macar sa privesti, iar in satul vecin au fost si decese.
Da, este nevoie de Mana Lui sa vindece aceste rani si va multumesc pentru sprijinul vostru.

Acum, ca am lumina si internet sunt cu adevarat foarte fericita sa pot fi alaturi de voi si sa ma gasesc in oaza mea de liniste.

Draga mea, Anca, nici o clipa nu m-am gandit ca ai putea fi afecatat de inundatii.
Ca de obicei, minunea caracterului tau frumos a iesit la iveala. Observ ce inima grea ai pentru cei mai napastuiti de tine.
Sa-i de Dumnezeu noroc, Claudiei tale, cata iubire imprastii tu, de fiecare data cand scrii tu ceva, pe acest forum.

Ma rog pentru bietii oameni.

Draga Bica, ma pot eu plange pentru o gradinuta de zarzavaturi pe jumatate distrusa, pentru un garaj si gazon innomalit, cand altii nu au ramas cu temelia casei la locul unde au pus-o? Cand esti luat cu tot cu masina de furia apelor, cand esti luat cu tot cu casa in care ai trait o viata intreaga in ea?
Oh, Bica, cum as putea face asa ceva?
Frica cea mai mare am simti-o atunci cand am vazut zona unde locuiesc ai mei inconjurata de ape si apele tot cresteau, iar tata era acasa. Dar ca sa vezi minunea Celui de Sus, nu a avut apa in casa. Cum nu ma pot considera fericita, cand toti am fost paziti de puterea Lui.

Mii de imbratisari, Bica mea draga.

Anca, m-am vazut pe mine cand am citit ce ai scris tu. In jur doar apa, dar eu si ai mei stateam pe pamant. Iar matusa mea, vecina cu noi, privea neputincioasa cum apa ii ia pentru a doua oara in doi ani agoniseala. Pe noi, El ne-a pazit.

Multe imbratisari pentru tine si ai tai.