|
A fost o data ca niciodata o insula unde locuiau sentimentele: Fericirea, Tristetea, Bogatia, Vanitatea, Cunoasterea si toate celelalte, inclusiv Iubirea.
Intr-o zi, au fost anuntate ca insula se va scufunda, asa ca toti (toate) si-au reparat barcile si au plecat.
Iubirea a fost singura care a ramas. Iubirea a vrut sa persevereze pana in ultimul moment.
Cand insula era aproape inundata in intregime, Iubirea s-a decis sa ceara ajutor.
Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca mare, eleganta.
Iubirea i-a spus:
- Poti sa ma iei si pe mine cu tine?
Bogatia a raspuns:
- Nu, nu pot. Am barca plina de aur si argint. Nu mai este nici un loc pentru tine aici.
Iubirea a decis sa o intrebe si pe Vanitate, care trecea intr-o barca frumoasa:
- Vanitate, te rog ajuta-ma!
- Nu pot sa te ajut, Iubire. Esti uda fleasca si asta ar putea sa-mi strice barca, a raspuns Vanitatea.
Tristetea era prin apropiere, asa ca Iubirea i-a cerut ajutorul:
- Tristete, lasa-ma sa vin si eu cu tine.
- Oh, Iubire, sunt asa de trista incat am nevoie sa fiu singura!
Fericirea a trecut si ea pe langa Iubire, dar era asa de fericita incat nici macar nu a auzit cand a strigat-o Iubirea.
Deodata, s-a auzit o voce:
-Vino Iubire, Te voi lua cu mine, spuse un batranel.
Iubirea s-a simtit atat de binecuvantata si bucuroasa incat a uitat sa intrebe ce nume avea batranelul.
Cand au ajuns pe uscat, batranelul si-a vazut de drumul lui.
Iubirea realizand cat de mult ii datoreaza acestuia, a intrebat-o pe Cunoastere:
- Cine m-a ajutat?
- A fost Timpul, a raspuns Cunoasterea.
- Timpul? a intrebat Iubirea. Dar, de ce m-a ajutat Timpul?
Cunoasterea a zambit si cu o adanca intelepciune i-a raspuns:
- Deoarece numai Timpul este capabil sa inteleaga cat de minunata este Iubirea.
_________________
Adnana - Gargarita-Mereu-Primavara
Nu ma jeli,
nu sunt un mit,
sunt doar un inger fericit.
|
