Pășesc adânc și hotărât, prin zloata care mă înconjoară. Gânduri negre se abat mereu pe negura sufletului meu.
Acum țin în mine mii de probleme, mii de griji. Iar rezolvările sunt departe și nu este nicio lumină. Până și speranța mi se pare acum un lux.
Mă uit în jurul meu și toată lumea mă ocolește, parcă aș fi ciumata. De fapt, acum până și oamenii de pe stradă îmi pare că mă ocolesc și sunt privită cu ură.
Nu știu de ce este așa, de ce toți sunt supărați pe mine. Am făcut toată viața mea numai bine. Acum sunt la necaz și stau doar în durere. Mi-a luat foc casa de curând și locuiesc la prieteni. Cu banii, - ce pot spune - niciodată nu am câștigat suficient încât să pot să pun ceva la bancă. Sunt dansatoare la un teatru micuț, de cartier. Spectacolele sunt uimitoare dar numai prima, cea din față, cea mai bună, cea mai cea este răsfățată primește aplauzele publicului, ea are salariul cel mai mare și se bucură de atenția coregrafului. Noi, celelalte, suntem privite precum carnea de tun. Nimeni nici măcar nu realizează cât de mult muncim și cât de puțin câștigăm. În teatrul nostru mic, acestea sunt regulile. La fel este peste tot. În teatrele mari, vedeta câștigă un salariu uriaș și este adulată de toată țara, dar nimeni nu le bagă în seamă, pe cele din spatele ei.
Dar asta este viața, eu nu sunt supărată că nu am ajuns prima în top. Ca să ajungi acolo, îți trebuie un munte de talent și încă un munte de noroc, iar de muncit trebuie să muncești mai mult decât toate celelalte dansatoare. Nu sunt supărată că unul dintre acești munți, la mine este doar un deal. Pot spune că norocul nu prea mi-a surâs și apoi talentul, - este atât de relativ, iar pentru mine nu contează.
Ceea ce contează este că-mi place să dansez, îmi place să trăiesc și să mă exprim prin mișcare. Atunci sufletul meu se înalță până la cer și mii de luminițe îmi pătrund în inimă. Sunt norocoasă pentru că fac ceea ce îmi place. Alții nu au avut norocul meu.
Acum, reprezentația s-a terminat și mă îndrept spre casa unde prietenii mei cei inimoși mă găzduiesc de milă. Sunt o pereche tare drăguță, au și un copil și au fost dispuși ca să stea cu toții într-o cameră astfel încât să mi-o cedeze mie pe cealaltă, până când voi reuși să găsesc ceva în altă parte.
Am ajuns. Urc scările grăbită și sun la ușă. Îmi deschide el și-mi spune că i-au venit părinții de departe și că mă roagă ca în noaptea asta să dorm în altă parte. Îmi spune că soția lui mă va conduce la prietena ei, unde pot să stau o vreme.
Nu am ce face și accept. Mă simt ca o frunză bătută de vânt și aruncată de colo-colo. Disperarea din sufletul meu este atât de mare. Nu mai am încredere în nimeni. Totul este pustiu.
De ce a trebuit să-mi ardă casa? De ce totul este trist? De ce am atâta ghinion? De ce Cel de Sus nu mă iubește și mă lasă să mă chinui atât?
Apare și soția la ușă. Este zâmbitoare.
- Hai, draga mea, să mergem. Avem un drum lung de făcut. Mergem în partea cealaltă a orașului.
- Unde mă duci?
- Nu contează, este un loc frumos, o să-ți placă la prietena mea. Nici n-o să mai vrei să te întorci la noi, spune ea zâmbind.
- La ghinionul pe care îl am, sigur mă va da afară rapid, i-am replicat eu cu năduf.
- Stai liniștită, așa ceva nu se va întâmpla.
Am mers cu mașina un drum destul de lung și de întortochiat. Prietena mea vorbea mereu la telefon, cu viitoarea mea gazdă. Îi spunea mereu cât mai avem, că ajungem într-o jumătate de oră, apoi în zece minute și tot așa. Eu mă gândeam că gazda dorește să se culce și vrea să știe când ajungem, ca să mă cazeze și să scape de grija mea.
Mergem acum pe o alee cu case mari, impunătoare. Sunt uimită cât de frumos este totul în jur. Este un cartier select. Probabil că până și patronul teatrului nostru stă într-o casă mai mică decât cele pe care le văd aici.
Nu sunt invidioasă, dar nu pot să nu admir frumusețea din jur. Totul este minunat. Parcă și plantele cresc în feluri dulci, mângâietoare, ce dezmiardă privirile. Brusc, mașina se oprește.
- Gata! Am ajuns spune prietena mea cu zâmbetul mare.
- Cum? Vrei să spui că tu cunoști pe cineva care stă aici?
- Da. Aici stă o prietenă bună și dragă. Hai să intrăm, suntem așteptate.
Cam nesigură pe mine pășesc în acest ținut de basm. Deschidem ușa de la casă și aud un strigăt pe zeci de voci:
- Surpriza!
Luminile toate se aprind și toți prietenii mei, toți colegii de la muncă, patronul, directorul, regizorul, coregraful, scenograful, până și femeia de servici sunt aici. Toți mă întâmpină cu brațele deschise. Nu-mi dau seama ce se întâmplă, până nu o aud pe prietena mea care-mi șoptește la ureche:
- La mulți ani, prietena mea dragă!
Acum realizez că este ziua mea. Râd și plâng, totodată. Îmi dau seama acum, de ce toți se fereau de mine. Ei pregăteau petrecerea surpriză și nu doreau ca eu să aflu ceva. Acesta era motivul pentru care vorbeau șoptit și se întrerupeau atunci când soseam eu. Nu eram “ciumata”, eram sărbătorita. Uff… viața este minunată!
Toată lumea vine să mă felicite, să-mi ureze toate cele bune. Apare și directorul, care mă sărută pe amândoi obrajii și bate cu lingurița în paharul de șampanie, în semn că vrea să țină o cuvântare în cinstea mea.
Se face liniște și el începe să vorbească.
- Toată lumea o cunoaște pe sărbătorita noastră de astăzi. Eu am remarcat-o de mult. Are un talent uluitor. Plăcerea cu care dansează este absolut fără egal. Întotdeauna seara, când toată lumea pleacă, ea repetă. De multe ori am stat în spatele sălii să o urmăresc cum continuă să se pregătească, să devină mai bună în fiecare zi. Niciodată nu a fost prima noastră dansatoare, întrucât nu dorim să renunțăm la cea care a dat suflu acestui teatru și care mai are ani buni în care să ne bucure privirile.
Trebuie să vă mărturisesc că vine un moment când trebuie să il ajuți pe cel aflat în suferință și trebuie să faci acest lucru, cu inima deschisă. Am fost impresionat de greutățile prin care trece colega noastră. Ați auzit cu toții că nu mai are unde locui și că, pentru prima dată, a cerut ajutorul prietenilor ei. Prin urmare, am înregistrat un spectacol întreg și l-am trimis la scenograful celui mai mare și mai luxos teatru din țara noastră. Da, ați ghicit, este vorba despre teatrul X, chiar de aici, din acest cartier select. Știam că ei caută o stea a dansului, pe care să o facă regina lor.
Prin urmare, țin să vă anunț că această casă îi aparține sărbătoritei noastre, care a fost aleasă de ei. Casa reprezintă bonusul de bun venit în noua slujbă. Singurul lucru care a rămas de făcut, este ca sărbătorita noastră să semneze actele și să-și ia rămas bun de la noi, vechii ei colegi. Ce spui? Semnezi?
- Da! Bineînțeles că da! răspund eu, șocată.
Nu-mi venea să cred că este aievea. Cum puteam să am atât noroc? Doar i-am spus unui singur prieten despre necazul meu meu și l-am rugat să stau la el o perioadă.
Niciodată nu m-aș fi gândit că acel “te rog” să aibe un asemenea rezultat. Niciodată nu m-am gândit că o casă arsă este, de fapt, un lucru bun.
Acum, cu inima plină de bucurie și de dragoste, realizez că este ziua mea, ziua în care tot universul se rotește în jurul meu. Este ziua pe care o voi ține în mine tot anul.

Fie ca pentru tine ziua aceasta să o consideri ziua ta. Poartă-te astăzi ca și cum astazi ar fi această zi minunată, o zi în care toată lumea îți zâmbește, o zi în care poți dărui bucurie și zâmbete tuturor.
Ziua de astăzi este minunată. Este ziua ta!
Fă în așa fel încât și mâine să fie din nou ziua ta, iar în fiecare zi din an trăiește ca și cum ai trăi o sărbătoare.

Atâta vreme cât ești cald și bun și ai dragoste în inima ta, o mie de mâini vin să te ajute.
Atâta vreme cât ești cald și bun și ai dragoste în inima ta, vei avea o mie de mâini ca să-i ajuți pe alții.

Sursa: http://filedelumina.ro