|
Dragele mele gărgărițe, așa cum spunea și Oana, ce repede mai trece timpul! Parcă mai ieri preluam cu mari emoții acest rol, iar astăzi încep să mă pregătesc să vă las pe mâini minunate.
Mandatul meu din perioada aprilie – iunie 2026 se apropie de final și vreau să vă mărturisesc că a fost o experiență de neuitat, plină de frumos și armonie. Vă mulțumesc din tot sufletul pentru încredere, pentru susținerea caldă și pentru mesajele voastre minunate care mi-au umplut inima de bucurie în fiecare zi. A fost o adevărată onoare să vă fiu alături, să vă număr episoadele pline de migală și să trăiesc alături de voi magia fiecărui punct așezat pe pânză. Oana, îți mulțumesc tare mult pentru îmbrățișările și gândurile tale frumoase!
Pentru că termenul de înscrieri s-a încheiat, iar dorința de a duce tradiția mai departe a fost întâmpinată cu mult entuziasm, nu mai este nevoie de niciun chestionar de vot, deoarece opțiunea noastră a fost unanimă.
Sunt extrem de fericită să vă anunț oficial că, pentru trimestrul iulie – septembrie 2026, rolul de moderator va fi preluat de IuliiaB.
IuliiaB, îți mulțumesc pentru disponibilitate și pentru că ai acceptat să preiei bagheta de moderator. Ai susținerea și toate voturile noastre pline de încredere. Sunt convinsă că vei ghida pașii gherghefurilor noastre cu aceeași pasiune și dăruire, iar lunile de vară vor aduce pe forum o adevărată explozie de culoare sub îndrumarea ta. Îți doresc mult spor, aripioare neobosite la ac și moderare ușoară în acest mandat!
Vă îmbrățișez pe toate cu multă recunoștință și vă doresc un sfârșit de iunie minunat, cu mult soare în suflet și spor ales!
_________________ Neeolina - Gargarita-Zana-Florilor-de-Primavara Gargarita anului 2023 Gargarita anului 2024
|