Ramona, astazi imi propusesem sa petrec cateva clipe alaturi de voi, dar tare ma mai supara colegamentul, ca pana la urma ma obliga sa renunt (sper sa nu fie asa).
Stii ce-i mai trist, draga Ramona? Lipsa de normalitate, a cauta de a fi multumiti de ceea ce avem, de a fi multumiti si fericiti in putin sau mai mult, de zambetele inocente a celor micuti, ai nostri micuti. Asa cum se vorbea si in topicul
Haideti sa slabim impreuna, este cea mai buna terapie ce poate exista.
In simple cuvinte, sa ne bucuram de normalitate, care, in timpurile pe care le traim, este atat de greu sa o gasesti.
Cand eram mica, imi placea farte mult o carte numita
Pollyanna, de Eleanor Hodgam Porter si cred ca nu exagerez cand spun, ca am citit-o de cel putin zece ori. Se vorbea de o copila ramasa orfana si de jocul multumirii pe care il juca impreuna cu tatal sau pana sa mearga la cele vesnice. Timpul a trecut si pentru mine si iti spun sincer, am uitat de aceasta carte, dar intamplarea a facut sa trec pe langa o taraba cu carti si ma opresc cu placere sa vad noutatile, atat pentru mine, dar mai mult pentru Claudia. Rascolind printre cartile de copii, mi-a cazut privirea pe aceasta carte, am luat-o in mana, am rasfoit-o, dar in acelasi timp am rasfoit si amintiri atat de placute la timpurile cand citeam si eu aceasta carte, cand incercam sa joc si eu jocul multumirii, care mi-a iesit pana la un punct.
Am vazut ca nu are nici o fotografie si ma gandeam ca puiutei mele nu o va atrage foarte mult, ca ar fi prea greoaie pentru varsta care o are, dar cand am venit acasa (de obicei imi controleaza prin geanta sa vada ce-i aduc), s-a si prezentat cu ea la mine plangandu-se (bineinteles dupa controlul de rigoare si dand deja o privire prin carte) ca nu are imagini.
Cu lingura intr-o mana pregatind mancarea si amenintand-o in gluma ca iar mi-a controlat prin geanta, am pus-o sa stea pe scaun si sa-i povestesc istoria acestei carti si daca nu-i va placea despre ce este vorba, nu o va citi. A fost foarte interesata si in mometul de fata a ajuns la pagina 31 cu cititul. Problema este ca-i tare lenesa si smechera, dar mama gaseste
metode pentru aceasta boala. Iti mai povestesc ultima noutate de acum cateva zile, cand a venit de la scoala povestindu-mi ca are colegul de banca care tot o copie si pentru ca doamana nu lua nici o initiativa, o cautat sa-si faca dreptate, in mod nu tocmai ortodox. Cand, colegul a intrebat-o care este rezultatul exercitiului, i-a spus unul incorect si bineinteles ca a luat nota mai mica. Dupa toate convingerile mele ca nu este bine ce face, concluzia ei a fost, ca si el trebuie sa studieze, nu numai ea.
M-am lungit mult prea mult de la subiect si cand am citit mesajul tau, imi propusesem sa scriu altceva, dar am ajuns la cu totul altceva si tot ceea ce am scris este doar cu gandul la zambetele despre care vorbeai, de zambete care imi umple sufetul de bucurie.
Eu te invit la o
ceasca de normalitate, draga Ramona.
