Intr-adevar impresionant, Doina. Din ce in ce mai des ma intreb daca nu sunt mai bune la suflet decat noi oamenii.

Mi s-a ridicat parul pe brate!

Doina multumesc pentru aceasta imagine.
De multe ori noi oamenii nu stim cum sa pretuim animalele.
Eu am un pisoi pe care l-a gasit sotul meu in vara cand mergea la peste, era slabit cu buza rupta, fara mustati si era plin de rani. A venit si a miorlait de foame, sotul i-a dat ceva de mancare si pe urma Pufi ca asa il chiama pe pisicut s-a asezat in bluza lui si nu a mai plecat de acolo.
Acum de cate ori ii pun sa manance si ne jucam cu el ne linge usor pe mana ca si cand ar multumi.
Ma gandesc de multe ori ce norocos a fost Pufisor ca l-a gasit sotul meu. Cand vorbim cu sotul pe skype si ii aude vocea se uita in toate partile ca si cand l-ar cauta si incepe sa miorlaie si ii curg lacrimioare.