Am gasit la referate.ro articolul de mai jos.

Ariciul care traieste in Romania este considerat de unii o varietate aparte: Erinaceus danubiens. Are pe varful capului, pe spate, pe coaste si pana la coada tepi dese, alburii la mijloc, pe care le tine in timpul mersului indreptate indarat. Are ochii mici si vioi, iar urechile rotunde. Botul, ascutit, e ca de purcelus. Pe fata, pe frunte, pe piept si pe burta are par scurt, sur.

Se misca incet, cu piciorusele lui mici, cu unghii ascutite. Cat merge, botul este aproape de pamant, mirosind.

Se poarta cu mare prudenta. La cea mai mica miscare pe care o simte, se opreste, ridica botisorul, priveste in dreapta si in stanga. Daca nu e nimic suspect, isi vede de drum. Daca e amenintat, cu un sasait de manie sestrange ghem. Sulitele sunt indreptate in toate partile si numai o dunga mai adanca arata locul in care botisorul e ascuns intre picioarele din spate. Aceasta e singura lui arma de aparare.

Numai vulpea reuseste sa ii vina de hac. Daca e prin preajma un parau, il rostogoleste incetisor in apa. Temandu-se sa nu se inece, se deschide si vulpea il strange de gat. Daca nu e apa in jur, vulpea il uda: simtind lichidul cald si puturos, ariciul avand mirosul foarte bine dezvoltat, nu mai poate rabda si se deschide.

Este unul dintre animalele cele mai folositoare din cate traiesc prin apropierea casei. Se hraneste cu insecte, rame, soareci. Uneori, e drept, mai suge si cate un ou de gaina. Starpeste in schimb vipera otravitoare, zdrobindu-i capul si inghitind-o oricat se zvarcoleste.

Rareori isi sapa o vizuina. De obicei isi scormoneste o gropita in desisul unui tufis. Aduce apoi in spinare, rostogolindu-se prin frunzele uscate, materialul trebuitor pentru culcus, unde sta apoi linistit toata ziulica.

E mai vioi si zburdalnic numai in perioada imperecherii. Atunci se enerveaza mai usor ca de obicei. Daca il intalnesti si suni din clopotel, il vezi ca tresare si „joaca” la fiecare sunet.

Puisorii, la inceput golasi, albiciosi, draguti, sunt bine ingrijiti. Repede le ies tepii iar ceva mai tarziu au scapat de grija, putandu-se face ghem.

Insectele, soarecii si toata hrana lui obisnuita incep sa se imputineze catre toamna. Cu caderea omatului au disparut de tot. Dupa ce si-a adunat cat mai multe frunze, ariciul isi infunda nasul in blana moale de pe burta si doarme dus toata iarna. Poti sa-i tai si capul ca tot nu se trezeste, desi inima-i bate incet, sangele-i circula iar trupul se hraneste cu rezervele de hrana de sub piele, stranse de cu vara. De cum se imprimavareaza, iarasi isi scoate nasul la lumina, ducandu-si viata pasnica, tihnita, fara alte griji decat cautatul hranei.

Numai infatisarea lui bizara, cu padurea de suliti din spinare, explica legendele create in jurul lui. Romanii il socoteau foarte util.

Mona, Pogonici emana un miros urat? Mi-a spus cineva ca aricii miros urat si sa nu ma incumet sa imi iau unul in casa.