Imi pare foarte rau pentru acest tragic eveniment. Sunt alaturi de voi cu gandul.
Killer a fost si ramane un membru de onoare al familiei TTT si al Gradinii Gargaritelor.

N, nu, nu! Este nedrept! Era un caine atat de mic!
Ma doare inima si imi pare tare rau.

Este a doua veste proasta in doua zile despre un catel care ma face sa lacrimez. NU l-am cunoscut foarte bine, dar numai fotografiile care le-am vazut aici ma fac sa fiu trista. Ma doare sufletul pentru orice animal care sufera.
Acum gradina noastra va fi mai saraca fara el si mai ales voi, fetele de la TTT veti simti lipsa lui cu siguranta.
Imi doresc sa ajunga acolo intr-un loc unde sa gaseasca numai bunatate si liniste, pentru ca aici va ramane asa cum a fost in gandurile noastre si-n inimi.

Of! Imi curg lacrimi multe si nu mi se mai opresc pentru ca si noi avem o poveste cu Rimadyl (am dus animalul cu probleme minore la cabinet si l-am luat paralizat) si avem si amintiri cu un caine ce ne-a servit exemplar, toata viata lui.

Este dureroasa despartirea aceasta, mai ales ca Killer era atat de tanar si mai avea inca vreo 10 ani de stat langa voi, daca nu cumva si mai mult.
Ii pastrez o amintire frumoasa lui Killer (sunt atatea topice cu poznele lui ce m-au binedipus la vremea respectiva) si sunt convinsa ca este in Rai, acolo unde le este locul sufletelor nevinovate.

Imi pare rau pentru Killer. Nu sunt cea mai infocata fana a animalutelor dupa cum stie toata lumea, dar inteleg ca este o durere in suflet in momentul in care se stinge un catel iubit de multa lume.
Sincer imi pare rau!

Killer, vei ramane mereu in inimile noastre.
O calda imbratisare si stapanei tale.

O calda imbratisare celor care sufera pentru pierderea lui Killer.
Va ramane in sufletul nostru.
Stiu ca nu-l va inlocui nimeni, dar sper sa gasiti cat mai curand companie lui Yuki.

In amintirea ta, Killer:



Iata cum ne era prezentat Killer:
Firma Top Terra are chiar si un fotomodel, botezat Killer, un chihuahua negru cu pete roscate, despre care patronii spun ca este un "angajat model".

Killer, exista un Dumnezeu al vostru, al cainilor si acum esti acolo, pe pajistea cea verde. Vei ramane in inima mea, alaturi de Samson al meu, ciobanesc german.

Dina, am sa iti detaliez ca sa intelegi ce exista in inima mea cand spun ca sufar dupa un caine.
Samson era cainele surorii mele ce il tinea intr-un lant scurt, in fundul curtii. Cand i-au aparut copiii, in viata ei si am inceput sa o ajut, am conditionat-o sa ii permita cainelui sa fie liber si sa ia contact cu pruncii ei.
S-a lasat cu greu convinsa si cred ca a avut si niste discutii negative referitor la mine, cu sotul ei si cumnatul meu.
Pentru pisica lor, am facut un loc prin care aceasta putea intra in casa, iarna, cand era tare frig. Am vazut la americani, in filme, cum aveau ei usita aceea, jos, in usa si am chemat un tamplar ce intr-o dupa amiaza, a rezolvat treaba. S-a suparat cumnatul meu si a vrut sa faca usa la loc, numai ca singurul lucru ce l-a reusit, a fost sa disloce tot panelul, din partea de jos a usii, asa ca usa aceea era subreda mereu.
Am omis sa va spun ca sora mea statea in casa batraneasca unde prin fata era usa de intrare, iar prin spatele casei era usa bucatariei.
Cand eram eu cu copiii, Samson avea obiceiul sa vina sa isi bage botul prin usita pisicii (cersea si el ceva bun de mancare) si cam, pe zi ce tregea, subrezea panelul de jos al usii, tot mai tare.
Intr-o zi, sora mea a mers la bacania din colt si a lasat copiii singuri in casa. Stiti cum era. Iti trageai papucii si, fuga la colt, luai painea si in mai putin de cinci minute erai acasa. Numai ca in fata bacaniei i s-a facut rau, a lesinat si cineva a chemat salvarea. Noi am aflat mai tarziu (pe atunci nu erau telefoane celulare) si nu stiam ca baietii (unul de 3 ani si unul de 2 ani) sunt singuri in casa.
Samson era legat in lant (aveam sa aflu ca asa faceau sora si cumnatul meu ori de cate ori plecam eu), cand un nemernic a intrat in casa. Copiii s-au speriat si au inceput sa tipe, iar el, de frica ca vor auzi vecinii, i-a lovit de l-a trantit pe cel mic cu capul de masa, iar celui mare i-a bagat o carpa in gura.
Cand s-a facut reconstituirea se stie ca hotul s-a trezit brusc cu Samson al nostru direct prin usa, la jugulara lui. L-a sfartecat de mana si i-a smuls o bucata de carne de pe degete. Nenorocitul a fugit peste garduri, prin gradina si a avut noroc ca nu l-a mai prins Samson.
Cainele a tras pe nepotul nostru pana la poarta unde l-au vazut vecinii. Acestora le era frica de el (au crezut ca Samson a atacat copilul), dar un vecin mai indraznet a tras copilul afara din curte. Numai ca atunci cand toata lumea se agita in jurul nepotului meu, Samson urla de i-a infiorat pe toti. Acelasi vecin a intrat in curte si a vazut ca Samson il cheama in spate. Nepotul meu era deja in stop cardiorespirator. A avut noroc ca spitalul era la nici 100 de metri si salvarea a venit imediat (fusese chemata pentru nepotul cel mic deja) si i-au facut resuscitare.
Amandoi nepoteii mei au avut probleme cu recuperarea. Am ajuns si la spitalul nr. 9, in Bucuresti si abia peste ani si-au revenit.
Cumnatul meu a reparat usa, iar panoul de intrare l-a facut mare ca sa poate incapea si Samson. De atunci nu l-au mai tinut legat in lant. Duminica se ducea la o carmanagerie la 10 km de oras, de unde lua oase si alte produse ce nu se mai foloseau acolo, iar sora mea i le fiebea cu malai. Era un adevarat ritual in casa lor, grija pentru Samson.
Cand a murit (de batranete), in bratele noastre, nepotul meu cel mare urla ca in gura de sarpe: De ce nu il salvati? El ne-a salvat pe noi!
Am plans si atunci si plang si acum cand imi aduc aminte.
De un animal care creste langa tine, te leaga multe amintiri. Atunci cand moare acel animal, parca moare o parte din tine, din amintirile frumoase.
Acum stau si eu la casa si am doi caini, o splendoare. Stiu ca intr-o zi vor pleca si ei, de aceea ma bucur de ei si de tot ce-mi ofera ei, cu toata inima.
O sa ma intrebi ce am de pe urma lor. Am siguranta (stau singura in casa, sotul meu si-a ales o partenera de viata mai tanara decat el cu 30 ani, a divortat si sta la ea) ca nu imi intra nimeni in curte. Sunt dresati sa omoare in cazul in care cineva ma ataca sau trece peste pragul usii casei ce se afla la cam 10 m de poarta. Pe poarta exista atentionare de caine rau si este mereu incuiata.
Aceeasi siguranta o am si in masina. Nu plec la drum lung fara unul din ei.
In plus, ei imi dau binete in fiecare dimineata, cu ei vorbesc cand fac gradinarit, cu ei imi croiesc amintirile de maine. Pentru mine, ei reprezinta o parte din viata mea.

Monica si gargarite TTT, stiu ca nici un cuvant nu poate alina si ca numai timpul va mai estompa durerea.
Asa-i in viata! Ne raman doar amintirile.

Cristina, am apasat pe Trimite, dar mi-a aparut mesajul meu. M-a luat alt rand de lacrimi.