RodiMar, fiecare avem cate o minune sau mai multe la activ si rodul dragostei noastre pentru ei apare peste ani. Cred ca nu este minune ceea ce cladim incet cu incetul, fir de nisip peste fir de nicip ca sa ridicam un OM, din copiii nostri. Este pur si simplu dragoste din dragoste.
Da, simt ca teposii mei sunt pe un drum bun, desi anevoios si plin cu piedici.
Ieri, as fi vrut sa intru pe forum, dar laptopul meu nu mergea, asa ca am luat laptopul teposului mare (abia sosit de la Bucuresti). Nu am obiceiul sa-mi spionez copiii, dar m-a intrigat un shortcut pe desktopul lui unde scria Spritualitate. Erau filme, documente, diaporame. Mi-am notat un titlu si cand l-am intrebat pe tepos daca il pot vedea si eu, mi-a spus ca probabil voi fi incantata de mesaj, dar nu si de scenariul filmului. Am reusit sa-l vad si intradevar, din jocul de puzzle, am desprins o poveste despre altruismul suprem, o poveste din care alegi sa crezi (sau nu?) ca binele se poate face si iti aduce pace.
O pace mare s-a coborat in inima mea cand am inteles preferintele teposului meu in materie de filme.

Ai dreptate, RodiMar, nimic nu este intamplator.
Marti, dupa vizita la supermarket, cand am ajuns pe scaunul din bucatarie m-a intampinat mama cu:
- Laura, nu-i tarziu sa pui piciorul in prag si sa-i cer aluia mic sa stea pe langa voi si sa va ajute. Uite, barbata-tu ii livid la fata, de atat carat, iar el sta fluiera-vant prin baruri.
Eu, cu fata grava si suflet zambind dadeam din cap a aprobare cand brusc m-a intrebat:
- Iti place crucea?
Am intrebat-o care cruce desi stiam ca este vorba despre cadoul ce urma sa il primesc de la jumatatea mea (probabil existasera confesiuni anterior).
Vocea mamei-soacre a sunat cu:
- Las' ca aflu eu ce-i cu crucea!
Am sarit imediat cu:
- Ah, i-am spus ca vreau altceva.
Spiridusii din inimile lor nu s-au linistit pentru ca discutia se prelingea in jurul crucii, asa ca le-am strigat sa se potoleasca si sa nu se mai gandeasca la cruce ca nu am murit. Au mutit, iar eu le-am rugat sa aiba ingaduinta. Banii pentru cruce sunt donati pentru niste copii sarmani. Am avut parte de oftaturi demonstrative (tara arde si baba se piaptana, in sensul ca noi n-avem bani si facem donatii).
Mama, pe cand mama-soacra lipsea de la judecarea mea, m-a intrebat tainic daca nu mi-a ramas inima la cruce. Stiam ce vrea sa afle si ar fi fost in stare sa mi-o cumpere din pensia ei. I-am explicat ca nu-mi doresc crucea pentru ca o asimilez cu crucea din cimitir.
Afla ca mama mea a fost in stare sa-si aduca aminte de rolul de stapana a copilului din copilaria mea si mi-a trantit un:
- Daca mai vorbesti de cimitir, iti dau una peste gura!
Am ofta si i-am raspuns cu intelegere:
- Sa-mi dai mama! Sa-mi dai!
I-am auzit suspinele ascunse si stiam ca plange in spatele meu. Cum mama este ingerul trimis de Dumnezeu pe pamant sa aiba grija de copiii, lacrimile ei parca erau lacrimile Lui, asa ca m-am intins si i-am tras capul langa buzele mele ca sa o sarut si ii sa auda bine cand ii spun Te iubesc, mama.
Iubirea lui se revarsa in continuare
Invaluind pamantul in sarbatoare.
Sa ai parte de iubire, RodiMar ca zambetul meu oricum porneste mereu catre tine.

Emilia, fiecare femeie face parte din minunea lumii, numai ca ii este greu sa se vada, daca cineva nu ii spune. Eu am convingerea ca o gargarita care este Bunicuta de Pirat-Sef si care ii daruieste goblen lucrat de ea, ginerelui ei, este o alta minune a lumii. Asa ca, vezi tu, eu iti zambesc tie, o alta minune intre femei. Te rog, nu uita sa-l imbratisezi pe Piratul-Sef din partea mea.

Dragele mele, Gargarite,

Cum ieri, am avut surpriza (oare de ce o numesc surpriza cand se intampla mereu si este atat de previzibil?) sa ni se umple casa de rude si prieteni.
Aseara, mamele mele faceau pachete cu toate bunatatile (culinare) primite in dar, ca sa le duca astazi la un camin de batrani.
Lina, teapana si innegurata m-a cercetat din pragul usii de ce nu am ajuns la ei, ca sa serbam ziua de Paste impreuna. Au lamurit-o miscarile mele mele fara putere si picioarele ce nu ma ascultau cand vroiam sa ma ridic. Iar ea a lamurit audienta de actiunile teposului mic cand a povestit ca l-a vazut la supermarket. L-am vazut pe Bunul meu Samaritean, rosind si privindu-ma in ochi, asa ca i-am certificat cu vorbe ca l-am vazut si eu si tatal lui. S-a facut din rosu, vanat si mi-a raspuns ca era convins ca il vazusem in acea seara de marti. Si pentru ca simtea stanjenit de atatea cuvinte de lauda a stopat brusc discutia spunand: Ei, seman cu mama!
Tot atunci, l-am vazut pe teposul mare cum se desira (este mult mai inalt decat tatal lui si a slabit mult) de pe scaunul lui si a zis: Si eu seman cu tata. Apoi mi-a intins o punguta mica, rosie. Inauntru am gasit crucea cu cele trei smaralde. La privirile cercetatoare ale bunicilor vigilente (el este responsabil financiar cu regia apartamentului Floricicai, dar si pentru masina sa), le-a asigurat ca primise prima de Paste, de acolo unde lucreaza.
Lumina invierii sa ne patrunda in suflet pana la iubirea dintai,
Cand eram inocenti, veseli, zburdalnici, pur si simplu copii...
Am simtit ieri ca sunt iubita si chiar alintata cu iubire. Am primit um buchetel cu narcise galbene, un buchet mic cu zambile si o lalea rosie alaturi de doua narcise albe.
Aseara, dupa rugaciune, l-am intrebat pe Domnul de ce ii sunt draga de ma alinta asa? Am adormit usor si am visat ca eram in gradina Linei cu flori. Parca era covor de flori de primavara si toate miroseau puternic. Cand m-am trezit azi dimineata, am vazut de unde venea parfumul. Toate vazele cu flori erau pe noptiera mea.
Visul facea parte din subconstientul meu. Maine plec la Lina. La fiecare doua saptamani voi veni acasa, o data pe luna voi merge la copii, la Bucuresti, iar peste doua luni voi merge la control la clinica.
Lina are internet, dar nu stiu ce sanse am eu sa stau in fata computerului tinand cont ca ea are prejudecata ca acesta iti mananca globulele rosii. Printre picaturi, fiti sigure, voi reveni si in gradina noastra.

Hristos a inviat, secretul nemuririi impartind,
A traversat viata si moartea, daruind si iubind.
Va zambesc cu iubire, gargarite dragi.

Laura, spune-i te rog si Linei ca-i zambesc si ca o rog sa te lase putin si cu noi, asta apropo de parerile ei vizavi de efectele negative ale internetului. Ii dau dreptate, dar poate ca dragostea noastra pentru tine compenseaza acele efecte nefaste. Chiar daca suna a santaj sentimental m-am hotarat sa folosesc aceasta metoda ca sa o conving ca iti ducem dorul.
Te imbratisez si iti zambesc ca intotdeauna din tot sufletul.

RodiMar, multumesc pentru demersuri la Lina.
Laura, cand lucrurile merg prost imi aduc aminte de tine cum stii tu sa le faci sa mearga frumos.
Iti zambesc cu gura pana la urechi, gandindu-ma cum admiri pomii in floare si mangai cu privirea bucuriile vietii de la tara.
Lina, iti zambesc si eu.

Dragele mele, RodiMar si Ramona, Lina este un inger. Nu mi-a conditionat nici o actiune in casa si gradina ei. M-a rasfatat cu cuvinte si gesturi pline de dragoste, a gatit si copt pentru mine tot felul de mancaruri sanatoase, m-a secondat in drumurile mele prin gradina si livada.
Numai ca, din pacate, am simtit ca sunt prea departe de cei dragi si ca timpul este nefiresc de lung si plictisitor, acolo, in casuta incadrata de pomi in floare si de tot parfumul primaverii.

In prima duminica, am insotit-o (corect ar fi spus, m-a insotit pentru ca nu sunt capabila sa ma mentin pe picioarele mele) la biserica. Am asteptat momentul acela cu multa nerabdare in suflet. Aveam o presimtire ca odata intrata in biserica, toate angoasele mele vor disparea si ca brusc voi avea o comuniune cu spatiul acela sacru. Din pacate, legatura nu am simtit-o. Mai mult, frigul zidurilor a intrat in fiecare os al corpului meu si durerea a pus stapanire pe mine. Am sfarsit prin a face frisoane si am multumit cerului cand am iesit din biserica.

Masa de pranz, plina de bunatati, pregatita de Lina, prezenta parintilor mei si a jumatatii mele nu au schimbat nimic.
Dupa plecarea lor m-am simtit pustiita si m-am ascuns in camera mea ca sa plang.
Luni, dupa micul dejun eram acasa. Brusc mi s-a incalzit corpul si m-am cuibarit in patul meu. Am reusit sa dorm pana a doua zi dimineata fara sa ma intorc din pozitia chircit in care adormisem.
M-a sculat sotul meu, speriat de somnul letargic. I-am destainuit ca in casa Linei m-au bantuit insomniile si ca m-am simtit mereu obosita.

Am incercat sa ma inteleg si sa definesc ce se intampla cu mine. Nu aveam nici o explicatie, dar un chicot launtric m-a invitat sa citesc o carte despre miracolul care exista in fiecare clipa a vietii noastre, miracolul prezentului. Cartea se numeste Puterea prezentului si este scrisa de Eckhart Tolle. Este o experienta benefica pentru mine. De cateva zile, imi reuseste exercitiul de patrundere a clipei pe care o traiesc si parca si fortele mele interioare se conjuga pentru a pricepe puterea prezentului si a se bucura de el.
Cum sunt sigura ca sunteti prea ocupate pentru a citi imediat aceasta carte, aduc un link care va scuteste de multe intrebari. http://video.google.com/videoplay?docid=-635645958334676030&hl=en#

Va zambesc cu drag, din clipa prezentului.

Draga mea, Laura. Ma bucur nespus ca ai dat un semn de viata in gradina noastra. O imbratisez pe Lina din tot sufletul ca a avut grija de tine cat ai stat in casa ei. Iti inteleg sentimentul de instrainare pe care l-ai simtit, cu toata stradania Linei sa-ti fie bine. Cumva, si eu sunt ca tine, imi iau seva din casa mea, alaturi de jumatatea mea si de Mihaita.
Am profitat astazi de o vreme superba si chiar daca sotul meu abia dimineata a iesit din servici dupa 24 de ore, ne-am luat copilul si o pereche de prieteni si am plecat la Manastirea Neamt. Ne-a prins bine iesirea, am respirat aerul proaspat, ne-am hranit cu linistea Sfanta si am incarcat bateriile pentru o noua saptamana. Am aprins cate o lumanare, ne-am rugat pentru toti cei apropiati sufletelor noastre si pentru cei trecuti in lumina si ne-am oprit apoi si la zimbri, cei putini care au mai ramas in rezervatia de la Neamt. A fost o zi frumoasa, care trag nadejde ca se va mai repeta, in ciuda tuturor greutatilor aparute.
Si ca un fapt nostim, cat am stat la Rezervatia de zimbri, o barza s-a tot rotit deasupra capetelor noastre, parca anuntand-ne ca ne va vizita in viitorul apropiat.
Iti trimit si tie o raza din soarele meu de astazi si te imbratisez cu toata dragostea.

Laura, simt lupta ce se da in tine. Ma gandesc la tine si iti doresc in fiecare seara, in rugaciunea mea, sanatate.
Am convingerea ca tu ai capacitatea de a birui raul si sigur vom avea parte de un miracol.
Te imbratisez cu elitrele mele de gargarite ca sa capeti forta.

Laura mea, draga, ma bucur enorm de mult sa aflu ceva despre tine.
Pupici dulci, o imbratisare mare si un zambet triplu.

Laura astazi pot spune Laura a facut o minune.