Georgeta, mie mi-au murit parintii in aceeasi zi. Eram adolescenta. Durerea mi-a secat lacrimile.
Bunicii ne-au luat pe mine si pe fratele meu la ei si ne-au imbarbatat prin... durerea lor. Ii vedeam plangand in orice clipa si atunci, eu si fratele meu am hotarat ca noi trebuie sa ii ajutam pe ei. Ne-am imaginat cu mintea noastra de copii ce inseamna sa fii parinte si sa iti pierzi copiii.
Apoi, la diferenta de cateva zile, unul de altul, s-au stins si bunicii. Am ramas, cu adevarat, singuri pe lume. Si ne-am dat seama ca lumea poate sa ne inghita si sa ne desparta in numele Protectiei copilului. Asa ca, impreuna cu fratele meu ne-am construit scenariul si zidul dupa care ne-am ascuns pana am devenit majori.
Recunosc ca am plans. Am udat perna, mai in fiecare noapte. Mai stiu ca fratele meu facea la fel in patul din aceeasi camera, despartit doar de un paravan subred.
Ziua, ridicam capul precum clopoteii din zapada, primavara (era o metafora ce imi placea mult) si ne avantam amandoi in lume. Nimeni nu stia cat ne chinuiam sa nu se vada nici o cuta pe hainele noastre. De curatenie, nici nu se punea problema. Frecam fiecare lucru cu mainile mele mici ce se umflau de la soda (pe atunci acesta era detergentul cel mai ieftin). Nimeni nu banuia cata apa beam ca sa nu faca intestinele zgomot din cauza foamei. Nimeni nu banuia ca ne plateam intretinerea camerei (cum era pe atunci) cu banii de pe sticlele goale pe care le adunam de la cei carora le era sila sa le duca la vanzare. Fratele meu se lipise de un fotograf care, ni se parea noua, atunci, il platea regeste.
La serbarea de absolvire am avut cea mai frumoasa rochita (facuta de mine, dar cu banuiala mare ca este achizitionata de la o casa de moda), dar si cei mai frumosi pantofi. Fratele meu, a lipit pe pantofii mei, material in ton cu rochia, dar si pietre
semipretioase. Gasise la o sifonarie un sifon gros spart. Dupa ce l-a spart cu stiinta si l-a slefuit, din el mi-a creat si un pandant, prins in snur auriu (pentru auriu, am descusut doua nopti, modelul de la o iie).
Am razbit in viata desi am cazut atat eu cat si fratele meu la examenul de admitere la facultate. Colegii ne priveau ca pe niste perdanti, dar cred ca de acolo de sus, parintii si bunicii ne privegheau. Am avut puterea sa infruntam lumea si sa nu luam aminte la conveniente. Singurul ce a contat pentru mine a fost fratele meu. Singura ce a contat pentru fratele meu, am fost eu.
Astazi, cu mana pe inima, recunosc ca am razbit in viata, dand la o parte convenientele si considerand ca singurul lucru ce conteaza este legatura ce ma uneste pe mine si pe fratele meu. Am suferit pentru fiecare esec din viata lui, dar nu am plans.
Este ceea ce vreau sa simti si tu ca sa nu mai lacrimezi.
Panselutele mele vor ajunge la cumnata mea ce, pe zi ce trece, devine surioara pe care am visat-o.
Pentru mine esti si ramai
Gargarita-Ce frumoasa sunt eu azi! 
