Doruletz Mic, te-am visat asta-noapte.
Erai un fluture alb si imi dadeai ocol in gradina mea cu flori de la tara. Ti-am spus ca semeni cu Doruletz, iar tu mi-ai spus ca esti Doruletz. Ti-am spus sa intri repede in casa sa nu iti arda soarele aripile, iar tu mi-ai raspuns ca numai Dumnezeu poate sa ti le arda. Numai ca a venit o pala de vant si te-a luat de langa mine. Am alergat dupa tine, dar m-a oprit gardul. Tu imi strigai Ramas bun, Bica, iar eu am inceput sa plang si plangand m-am trezit.

Nu stiu ce se intampla de toate cele care ti-am scris aici; te purtam in subconstient?! O fi nevoia de recunoscuta ta gingasie feminina in inimile noastre? Sau poate feminitatea ta gingasa? Ori poate sentimentul fortei si invataturilor tale, de altadata predate noua prin ceea ce ne scriai?

Imi lipsesti, tot asa cum imi lipseste Laura. Este un sentiment profund care ma apasa si din acest motiv am ales sa scriu, fie ca tu mai citesti sau nu ce scrie aici.
Oriunde ai fi, orice ai face, eu sunt convinsa ca imprastii aceleasi sentimente ce ne-au cucerit pe noi si ca imbogatesti lumea.
Pentru mine ramane un privilegiu faptul ca te-am cunoscut.

Mi-a luat o ora sa caut un fluturas ca cel din visul meu. Nu l-am gasit, dar tot simt nevoia sa iti postez o gingasie.

Va multumesc mult ca v-ati facut timp sa ma vizitati si sa sa imi scrieti cuvinte atat de frumoase.
Alexa, in ciuda faptului ca nu am o familie care sa ma solicite foarte mult, nu stiu cum de reusesc sa nu mai am timp pentru micile mele placeri. Una dintre ele ar fi fost sa lucrez si eu un serial alaturi de voi. Poate, intr-o zi va veni si acest timp.

Voi stiti ca cel mai bun critic al lucrarilor mele este Naluca. Am rugat-o aseara sa imi spuna ce vede dincolo de fereastra. A aruncat numai o privire in timp ce infuleca (cand ii place ceva, infuleca, nu mananca) orezul cu lapte cu dulceata de trandafiri.
- Dor, este de la munte, nu? Dar este mai frumoasa cu ferestrele si vaza albastra. Si, acolo la geam era mai frumos la [cabana de la] munte [este lemn pe pervaz].
Dupa un timp (si-a lins buzele metodic si apoi a trecut la lingurita), m-a intrebat:
- Astea-s margaretele pe care le-am cules noi doua cand am vazut si vacile cu pete, nu?
Am dat din cap incet, a aprobare.
A mai luat cateva lingurite de orez si apoi, uitandu-se printre gene (de unde o fi invatat asta?), a strigat:
- Da, de ce te plimbi singura in ploaie?
Am intrebat-o unde si ea s-a ridicat cu lingurita plina de dulceata si orez si mi-a indicat silueta (bobocul?) de pe goblen. Am oprit-o sa nu atinga cu goblenul, iar ea m-a intrebat cu candoare:
- Nu esti uda?
Am dat din cap in semn ca nu sunt uda. M-a privit lung si mestecand cele trei lingurite de orez pe care si le bagase in gura, a zis:
- Mai bine ma luai si pe mine ca-i calda ploaia.
Zambesc si acum cand va scriu. Poate ar fi fost bine sa o fi luat si pe Naluca. Poate nu as fi fost atat de singura, acolo intre picurii de ploaie.