|
130 de mii de euro costă viaţa Dianei Stanciu. Sibianca de numai 26 de ani suferă de o boală cruntă, o formă a cancerului limfatic, şansa ei la viaţă stând în puterea unor medicamente care costă 130 mii de euro. În urma campaniei de strângere de fonduri demarate cu câteva luni în urmă s-a reuşit strângerea a peste 40.000 de euro, datorită bunătăţii şi generozităţii semenilor. O sumă mare, ar spune unii, însă pentru Diana Stanciu aceşti bani nu sunt suficienţi. Cu toate acestea, speranţa este cea care se stinge ultima, tânăra sibiancă fiind supusă acum unor investigaţii amănunţite, urmând să înceapă tratamentul în Austria la clinica universitară AKH imediat ce este posibil.
Donaţiile, sponsorizările şi concertele umanitare, între care “Vocile dau Viaţă” susţinute de foştii concurenţi acum prieteni din Vocea României: Fely Donose, Maria Cojocaru, Silviu Paşca, Vlad Simon, Robert Paţai, Cezar Dometi, trupa Renegades, alături de Antract şi Electric Band, au adus un licăr de speranţă în sufletul Dianei şi al celor care o îndrăgesc. Boala însă nu s-a dat încă bătută, tânăra având în continuare nevoie de ajutor.
Tocmai de aceea, cu ajutorul Asociaţiei Animos Hermannstadt, s-au deschis trei linii de teledon, prin intermediul cărora cei care doresc pot face acum donaţii: 2 euro: 0900 900 140; 5 euro: 0900 900 142 şi 10 euro: 0900 900 144. Donaţii se mai pot face şi în conturile deschise pe numele Diana Maria Stanciu: Banca Transilvania, Sucursala Sibiu SWIFT BTRLRO22, Lei: RO23BTRL 0330 1201 H763 01XX Eur: RO95BTRL 0330 4201 H763 01XX, Cont PayPal: diana.stanciu.m@gmail.com precum şi în contul Asociaţiei “Animos Hermannstadt”: RO34RNCB0227057672330001/ROL deschis la BCR Sibiu.
_________________ Ileana - Gărgăriţa-Balsam-pentru-Suflet
|