Narcisa a fost considerata adevaratul semn al venirii primaverii; cand apar narcisele, vremea rea nu se mai intoarce inapoi pentru cateva luni de zile, asa ca narcisa este intr-adevar floarea care vesteste venirea primaverii. In mare parte, acest simbol este legat si de forma de trompeta a florii.
Tot legat de forma narcisei, este si simbolistica sa religioasa, de floare a Invierii. De altfel, narcisa apare chiar in preajma sarbatorilor de Pasti, anuntand mereu moartea si invierea lui Iisus si chemand oamenii la slujbele religioase din acele zile. Ea reprezinta avertismentul Judecatii de Apoi si, prin aceasta, este asociata unui continuu "memento mori". Ciudatul sau simbolism contradictoriu - simbol al mortii si al vietii este cunoscut din vechime.
La greci, ea era floarea Moirelor, a zeitelor ursitoare, care hotarau destinul nou-nascutului si felul in care acesta va muri.
In Franta, se considera ca este o floare a suferintei si a mortii, fiind aducatoare de ghinioane si dezastre. Se spunea ca daca a visa o narcisa reprezinta un semn malefic sau de atentionare.
Alte traditii europene interzic aducerea narciselor in casa, pentru ca aduc ghinion familiei.
In Evul Mediu, se credea ca, daca o narcisa cade atunci cand este privita, cineva apropiat va muri.
In schimb, in China, floarea reprezinta, dimpotriva, norocul. Este floarea traditionala a Anului Nou chinezesc. Un buchet de narcise care infloresc in aceasta zi anunta un an plin de bucurie si de noroc familiei.
In Anglia exista superstitia ca numarul puilor de gasca ce vor iesi din ou si vor trai este egal cu numarul firelor de narcisa aduse in casa de primul buchet al primaverii.
Narcisa reprezinta dragostea supusa si timida; alte traditii o desemnau simbol al iubirii irationale. Mai este considerata o emblema a sensibilitatii, a vietii interioare si a timiditatii; a reprezentat discretia si modestia.
In Germania, se crede ca o narcisa nu mai infloreste daca este aratata cu degetul.
