Acum este 02 Aug 2026, 21:28

Ora este UTC + 1 [ DST ]





Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 
  Versiune printabila Subiectul anterior | Urmatorul subiect 
Autor Mesaj
 Subiectul mesajului: Floarea de colt
MesajScris: 30 Iul 2009, 10:05 
Neconectat
Avatar utilizator

Membru din: 09 Ian 2006, 21:34
Mesaje: 172
Nume forum:1
Floarea de colt by angela draganoiu (438 mesaje), la 14-06-2007

Am gasit in revista ,,Magazin" un articol referitor la aceasta minunata planta al carei nume se pare ca este floarea de colti, nume dat fie de forma acelor asa-zise petale, fie de locul unde creste natural adica pe stinci ascutite.

Dar, iata articolul care, sper, va lamuri pe cei care vor sa cumpere aceasta planta intilnita acum si la florarii.
Articolul se numeste ,,Crescatoria de flori de colt"

Un om cu bani poate sa umple o basculanta cu orhidee. Gaseste el, daca le-aduna din tot Bucurestiul, ca sa le rastoarne-n poarta sotiei sau iubitei. Dar daca-i trece dansei prin cap sa-i ceara un singur fir de floare de colt, de unde sa-l ia?. Din sera lui nea Puiu. Asta daca nu-i vreun ciudat care are chef sa ia lectii de alpinism, sa-si riste viata si sa incalce legea doar ca s-o recolteze de pe munte.

Dar cine este nea Puiu? Un pensionar cu ochelari, sinaian de loc, caruia i s-a nazarit sa-si traga o sera pe acoperisul casei si, cum n-avea alt chirias mai bun, a inchiriat-o unei flori de colt. Asta se intampla in 1980, cand o vecina, care primise o tufa adusa de pe munte, i-a dat si lui nea Puiu un rasad plantat intr-un ghiveci. Florii de colt i-a priit noua locuinta si n-a mai vrut cu nici un chip sa plece. Mai mult, s-a inmultit in asa hal, ca acum nea Puiu are 500 de ghivece, ce fac 1.500 de flori in fiecare an. In cei peste 20 de ani scursi de atunci, Puiu Tiron s-a transformat intr-un specialist fara diploma in flori de colt, cunoscandu-le toate obiceiurile si dezvoltand o tehnologie originala de cultivare.

Secretul supravietuirii in captivitate a florilor de colt este frigul, spune el. Cand vine, frigul rade tot ce reprezinta frunza, de zici ca planta a murit de tot, iar pamantul din ghiveci ingheata si, odata cu el, manunchiul firos de radacini. Ele trebuie sa se odihneasca peste iarna si temperaturile negative le ajuta sa doarma. E ca la Discovery, cu criogenia aia. Ingheti cadavrul si peste 100 de ani il invii la loc. In cazul florii de colt invierea are loc pe la sfarsitul lui februarie, cand gerul se mai inmoaie si din pamant ies primii coltisori. Multi din cei la care le-am dat rasaduri sa le puna-n jardiniere sau in ghivece prin gradina au facut greseala ca peste iarna sa le bage-n casa, la caldura, nestiind ca, in loc sa le protejeze, le omoara. Vazandu-se cocolosite si ingrijite in sufragerie, pesemne ca radacinile se simt datoare sa-si rasplateasca stapanii grijulii si incep sa vegeteze in toiul iernii consumandu-si rezervele de energie, ca in ajun de Revelion sa faca sa rasara un colt verzui de planta. Semnul unui an bun, ar zice ghicitorii, dar, nu dupa multa vreme, noile plante sunt asa epuizate, ca mor fara sa mai aiba forta sa faca floarea.

Nea Puiu reproduce in mica sera neincalzita nu doar asprimea climei de pe varf de munte, ci si structura solului din tara florilor de colt, amestecand pamantul din ghivece cu praf de calcar. Calciul din pulberea de calcar intareste tulpina facand-o mai batoasa si se depune pe frunze si petale, care capata nuanta alburie prafoasa specifica florii de colt. In ultima vreme, pulberea de calcar este tot mai greu de gasit, pentru ca oamenii nu o mai folosesc ca pe vremuri la tencuitul caselor, ci au inlocuit-o cu praf de marmura, asa ca nea Puiu mai apeleaza si la surogate, precum varul sau praful de creta, ca sunt tot calciu. De-a lungul anilor, inspirat din carti, nea Puiu si-a supus florile de colt la tot soiul de experimente, sa vada ce le prieste mai bine: intr-un an, am dat cu var pe geamul de la sera, ca sa nu mai patrunda asa multa lumina la plante. Ma gandeam eu ca le dauneaza. Da de unde, saracele au inceput sa se desire-n sus in cautarea soarelui, de a trebuit sa le leg cu ata de niste mici araci, ca pe rosii. Si acum mai are plante lunguiete, cum le zice, proptite cu aracul, dar cele mai multe sunt o frumusese, nu prea inalte, cu floare mare si tulpina viguroasa, rezultatul a 20 de ani de selectie. Ca sa faca flori mari, primavara, nea Puiu rareste tufele prea dese, ca pe capsuni. De altfel florile de colt convietuiesc intr-o armonie hazlie cu ghivece de capsuni parfumate si ciorchini de struguri negri, atarnati pe tavanul serei din Sinaia.

Recoltatul florilor se face de obicei intre 1 iunie si 15 iulie, dar in acest an, din cauza caldurii, primele flori s-au deschis de la mijlocul lui mai. Culesul roadelor e o placere. Vara, viu la 6 in sera, pe racoare si recoltez florile mature. Sunt zile in care tai si pana la 50 de fire, pe care le usuc - ca flori taiate nu valoreaza mare lucru. Se comporta ca laleaua sau ca gerbera. Se ofilesc imediat, trebuie sa le pui in apa, insa ca floare uscata, floare nemuritoare, se folosesc inclusiv la buchete de mireasa. Ca floarea sa se usuce in forma ei naturala, cu codita perpendiculara pe corola, nea Puiu o introduce cu corola in jos, intr-un vas si acopera petalele cu putin nisip, care le preseaza usor incat ele se usuca fara sa se mai incarlige sau deformeze, in pod, sub tabla fierbinte a acoperisului. Produsul final face furori printre mirese din intreaga tara: Ma suna disperate de peste tot, ca vor buchetul miresei din flori de colt. Noi am mostenit metoda asta occidentala cu aruncatul buchetului, care nu exista pana-n urma cu vreo 15-20 de ani. Dar cine are buchet de mireasa dintr-o 100 de flori de colt, nu-si mai permite sa-l arunce de dragul unei mode. Un buchet din asta e nemuritor. Dureaza mai mult decat casnicia propriu-zisa, ca sunt unele casatorii care azi se fac, maine se desfac. Prin sera lui nea Puiu au trecut de la scriitori la pictori si profesori universitari. Chiar si politicienii au o slabiciune pentru florile de colt. Controversatul Micky Spaga, in 2004, pe cand era secretar general al guvernului, impresionat de gingasia florilor alb-cenusii din sera lui nea Puiu, in urma vizionarii unui reportaj de la stirile Pro-Tv, si-a trimis consiliera buluc peste sinaian si l-a sponsorizat cu 10 milioane, bani de la guvern. Nea Puiu i-a intors gestul, aprovizionandu-l cu flori de colt, dintre care, gratie spiritului curtenitor al lui Micky Spaga, o parte au ajuns si pe masa lui Nastase.

Nea Puiu este si un fel de gradinar al muntilor Bucegi: Am obiceiul ca o data pe vara sa-mi pun in rucsac 4-5 rasaduri de floare-de-colt, niste scule de sapat si apa pentru stropit si sa urc cu sotia pe munte, unde le plantam. Plecam dimineata cu telecabina, cautam niste locuri mai ferite ca sa nu le gaseasca orice turist si fixam rasadul in sol. O asemenea aventura ne costa cam 1 milion.


Toata lumea care intra in sera imi zice: N-am mai vazut asa ceva din tinerete, de cand eram student si urcam pe muntes. Ca sa nu mai spun de mirarea lor cand vad atatea flori-de-colt adunate intr-un singur loc.

Floarea-de-colt este o floare rara. Este cautata pe munte si decimata pentru ca este gingasa, frumoasa, alba si reprezinta puritatea prin culoarea ei. Oamenii ar decima-o chiar daca n-ar fi frumoasa, doar ca atunci cand se intorc de pe munte sa poata spune: am fost pe munte, mi-am riscat viata pe cei mai periculosi colti montani si uite, iubito, ti-am adus o floare-de-colt.


Replica: Floarea de colt by Admin TTT (3925 mesaje), la 14-06-2007
Interesant articolul. Pacat ca nu scrie si adresa. Mi-ar placea sa am un rasad de floare de colt.
In alta ordine de idei, am curatat eu diacriticile romanesti ce faceau textul imposibil de citit. Pe forumul nostru, din pacate, nu se poate scrie cu diacritice romanesti.
O floare de colt pentru o floare de cires:



Replica: Multumesc by angela draganoiu (438 mesaje), la 15-06-2007
pentru corectura, Monica. Nu mi-am dat seama.

Poti sa cumperi floarea de colt sau colti de la floararii (au aparut). Citiva prietenii de-ai mei au cumparat-o de exemplu de la Simfonia lalelelor de la Pitesti, dar sigur ai sa gasesti si la voi in florarii pentru ca este o planta solicitata, desi cam scump un ghivecel.

Asa este, nu dadea adresa in articol, dar ma gindesc ca daca intrebi in Sinaia s-ar putea sa ai succes si sa-l gasesti pe acest pasionat al florii de colt.

Replica: Imagini de la, by cucos catalina (1629 mesaje), la 15-06-2007
expozitzia Simfonia lalelelor din Piteshti.



Replica: Uite ce am mai aflat: by Ioana Manescu (142 mesaje), la 17-06-2007
Floarea de colt (albumita,albumeala, floarea reginei) - Leontopodium alpinum

Este originara din Asia, dupa unii botanisti, sau din Siberia dupa altii.
A emigrat in Europa in timpul perioadei glaciare din Cuaternar. Intalnita in Elvetia, dar si mai mult in Alpi, se regaseste in egala masura pe varfurile si inaltimile Muntilor Pirinei, Carpati si pana in peninsula Balcanica.
Denumirea sa stiintifica leontopodium inseamna laba de leu. In limbajul comun ea mai este denumita stea de argint, stea de gheata, ploaie de gheata sau imortele de zapada. Aceasta planta mitica se dezvolta ideal pe salbaticiile de la altitudinea de 2000-3000 de metri. De asemenea este cultivata fara mare dificultate in pepiniere pentru a ne orna gradinile si balcoanele.
Este foarte usor de inmultit din seminte in februarie sau martie.
La noi in tara poate fii intalnita in Muntii Maramuresului, Vrancei, Bucegi, Fagaras, Capatanii, Retezat, Tarcau, Bihorului, Cozia, Ceahlau, Godeanu.
Aceasta planta, in traditia populara reprezinta un simbol al dragostei si se spune ca barbatii isi demonstrau dragostea, indemanarea si curajul, culegand o floare de colt de pe stancile ascutite ale muntilor si oferind-o iubitelor.

Costa un ghiveci, cam 25 lei.

Replica: Si eu am gasit ceva, cam acelasi informatii. by Ileana Miroiu (807 mesaje), la 17-06-2007
Un prahovean se poate lauda ca ii ofera zilnic sotiei flori-de-colt fara sa incalce nicio lege.

Nicolae Tiron, un pensionar in varsta de 61 de ani din Sinaia, cultiva de mai bine de 20 de ani floarea-reginei, o planta rara care creste de obicei doar pe stancile muntilor.

In sera amenajata pe acoperisul casei, Nicolae Tiron a aclimatizat mai multe flori de munte, dar cel mai mandru este de floare-de-colt, pe care a reusit sa o adapteze foarte bine la conditiile de oras.

"Am inceput cu aceasta cultura de vreo 20 de ani, cand am luat de la o vecina o radacina de floare-de-colt. Am reusit sa o tot inmultesc, asa incat acum am 400 de ghivece. Floarea-de-colt necesita multa atentie. Nu este o floare pretentioasa, dar ca sa creasca alba, frumoasa, pamantul trebui imbogatit cu calcar. Fiindca le cresc in sera, unde este foarte cald in comparatie cu mediul lor natural, trebuie udate mereu. Este cea mai rara floare din flora spontana a muntilor din Romania", spune Nicolae Tiron.

Buchete de mireasa cu floarea-reginei

Cu o luna mai devreme decat in natura, pe la mijlocul lui mai, in sera pensionarului plantele incep sa infloresca. Daca acum culege cate cinci-sase fire pe zi, peste trei saptamani, atunci cand va fi "sezon plin", Nicolae Tiron va incepe sa recolteze pana la 50 de fire de floare-de-colt pe zi.

Alese cu grija, cele mai mari si mai albe sunt uscate in nisip, astfel incat sa le poata transforma in flori perene. Cu toate ca nu este interesat sa le vanda, Nicolae Tiron a stabilit si un pret modic - 2 lei firul.

Pentru ca pasiunea sa a devenit cunoscuta atat pe Valea Prahovei, cat si printre prietenii din strainatate, barbatul, ajutat de sotie, face, atunci cand are comenzi, buchete de mireasa sau tablouri cu flori-de-colt naturale.

"Prima data am facut un buchet pentru cununia unei nepoate. Apoi, comenzile au tot venit, pentru ca oamenii vor acum lucruri inedite", spune Tiron.

Planteaza flori pe munte

Pentru ca doreste repopularea Muntilor Bucegi cu floarea-de-colt, cultivatorul sinaian a oferit rasaduri si seminte unei organizatii ecologiste.

"Am plecat de mai multe ori pe munte impeuna cu sotia mea, incarcati cu ghivece, ca sa plantam flori. Ne-am dat seama ca ne costa foarte mult, pretul biletelor la telecabina plus mancarea ne costa un milion de lei pe zi. A existat si o initiativa guvernamentala. Urma ca, impreuna cu salvamontistii, cu elevii si cu studentii, sa se planteze rasaduri pe munte pentru ca floarea sa se inmulteasca si pe aceasta cale. Treaba a trenat si, usor, usor, s-a renuntat la idee. Vreau ca si in aceasta vara sa urc pe munte ca sa plantez cateva flori in zone mai putin batute de turisti", adauga Nicolae Tiron.

http://www.evz.ro/article.php?artid=261148



Replica: Edelweiss by Doruletz Mic (1008 mesaje), la 17-06-2007
Va mai aduceti aminte?



Replica: Am gasit by Velcu Alina (13 mesaje), la 17-06-2007
un dictionar care ma ajuta mult si vi-l scriu si voua (aici am gasit si floare de colt) http://dexonline.ro/

_________________
Angela - Gargarita-Floare-de-Cires


Sus
 Profil SEARCH_USER_POSTS 
 
Afiseaza mesajele de la anteriorul:  Sorteaza dupa  
Scrie un subiect nou Raspunde la subiect  [ 1 mesaj ] 

Ora este UTC + 1 [ DST ]


Nu puteti scrie subiecte noi in acest forum
Nu puteti raspunde subiectelor din acest forum
Nu puteti modifica mesajele dumneavoastra in acest forum
Nu puteti sterge mesajele dumneavoastra in acest forum

Cautare dupa:



Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Translation/Traducere: phpBB Romania