Clubul Gargaritelor
https://www.rogoblen.ro/forum/

Legenda educatoarei
https://www.rogoblen.ro/forum/viewtopic.php?f=66&t=2846
Pagina 1 din 2

Autor:  Gramescu Ana [ 07 Ian 2010, 19:29 ]
Subiectul mesajului:  Legenda educatoarei

(Am citit-o si m-a induiosat. Va invit si pe voi, dragi Gargarite, sa o lecturati.)

Când Bunul Dumnezeu a creat educatoarea, lucra deja în a şasea zi peste program (erau ore suplimentare). Atunci apăru Îngerul şi spuse:
- Doamne, dar mult mai lucraţi la această figurină?
Bunul Dumnezeu spuse:
- Ai citit dorinţele speciale de pe comandă? Să fie uşor de îngrijit, dar să nu fie din plastic, să aibă 168 de părţi mobile, să aibă nervi de oţel şi o poală în care să şadă concomitent cel puţin 10 copii. Dar totuşi trebuie să încapă pe un scăunel de copil şi să trăiască cu precădere într-o poziţie plecată. Cuvântul ei să vindece totul, de la cucui până la durerea sufletească, şi să aibă 6 perechi de mâini.
Atunci Îngerul scutură din cap şi spuse: „ 6 perechi de mâini, nu cred că este posibil!”
- Nu mâinile îmi produc dureri de cap”, spuse Bunul Dumnezeu, „ci 3 perechi de ochi pe care educatoare trebuie să-i aibă.”
- Fac parte din modelul standard? intrebă Îngerul pe Bunul Dumnezeu.
Acesta dădu din cap şi spuse: „o pereche care să vadă prin uşa închisă, în timp ce întreabă: ce faceţi voi acolo, dincolo? – chiar dacă deja ştie. O a doua pereche în ceafă, cu care vede ce n-ar trebui să vadă, dar ce trebuie să ştie. Şi bineînţeles, cei 2 ochi aici, în faţă, cu care priveşte copilul care se comportă imposibil şi care totuşi exprimă: te înţeleg şi te iubesc tare mult, fără să spună un singur cuvânt.”
- O, Doamne, spuse Îngerul şi se trase uşor de mânecă, mergeţi la culcare şi continuaţi mâine.
- Nu pot, spuse Bunul Dumnezeu, pentru că sunt aproape de a crea ceva, ce într-o anumită măsură îmi seamănă. Am reuşit să creez o figurină care se poate vindeca singură, dacă este bolnavă, care poate mulţumi 30 de copii cu o mică prăjitură aniversară, care poate convinge un copil de 6 ani să se spele pe mâini înainte de mâncare, care convinge pe unul de 3 ani că plastilina nu este comestibilă şi care transmite inconfundabil că picioarele le-am conceput cu precădere pentru mers şi nu pentru lovit.
Îngerul se plimbă încet de jur împrejurul modelului educatoarei.
- Prea moale, suspină el.
- Dar dârză, spuse Bunul Dumnezeu energic. Nici nu crezi câte poate realiza şi suporta această educatoare!
- Poate să şi gândească?
- Nu numai să gândească, ci poate încheia compromise şi judecăţi şi poate uita.
În final, Îngerul se aplecă uşor asupra figurinei şi trecu cu degetele sale peste obrajii modelului.
- Aici este o spărtură, spuse el. V-am spus eu: Dumneavoastră încercaţi să introduceţi prea multe în acest model.
- Acolo nu este o spărtură, spuse Bunul Dumnezeu, acolo este o lacrimă.
- Pentru ce e bună?
- Ea curge la bucurie, necaz, dezamăgire, durere, părăsire.
- Sunteţi un adevărat geniu! spuse Îngerul.
Atunci Bunul Dumnezeu privi dus pe gânduri şi spuse:
- Lacrima… păi da, ea este ventilul de supraplin.

Sper că v-am descreţit frunţile, dar nu este doar o legendă, ci există mult adevăr în această povestioară.

P.S : Cred ca aceasta povestioara este valabila si pentru mamici.

Autor:  Perhinschi Anca [ 07 Ian 2010, 19:54 ]
Subiectul mesajului:  Re: Legenda educatoarei

Mi-a placut tare mult, incat am stampat ca maine sa o poata citi si educatoarea Claudiei, care este de nota 10.

Autor:  LEONTE Elena - Iuliana [ 07 Ian 2010, 20:39 ]
Subiectul mesajului:  Re: Legenda educatoarei

Deosebita legenda ta, Ana.
Am salvat-o si eu. O voi lista si o voi darui educatoarelor baietelului meu cel mic. Sunt sigura ca vor fi extrem de incantate.
Multumesc.

Ninsoare de pupici

Autor:  Frunza Nicoleta [ 08 Ian 2010, 09:11 ]
Subiectul mesajului:  Re: Legenda educatoarei

Mi-a placut povestioara ta, Ana. Si cat este de adevarata. Intr-adevar se potriveste si mamelor si, chiar circula pe net una asemanatoare despre mame, dar din pacate nu am salvat-o.

Autor:  Zircu Vali [ 08 Ian 2010, 09:59 ]
Subiectul mesajului:  Re: Legenda educatoarei

Da, Iulia, este asemanatoare cu cea a mamei, dar si aceasta este emotionanta, cu atat mai mult cu cat cred ca a fost modificata de o... educatoare. O educatoare care isi iubeste profesia. La cat mai multe educatoare dedicate profesiei lor, dar mai ales dragostei pentru aluatul minunat pe care il modeleaza.
Multumesc, Ana.

Anca, ce inseamna am stampat?

Autor:  Perhinschi Anca [ 08 Ian 2010, 22:46 ]
Subiectul mesajului:  Re: Legenda educatoarei

Ana, educatoarea Claudiei a fost atat de incantata, incat a dat s-o citeasa si educatoarei din grupa mica.

Autor:  Gramescu Ana [ 08 Ian 2010, 22:51 ]
Subiectul mesajului:  Re: Legenda educatoarei

Ma bucur tare mult ca le-a placut. Sper ca isi dau seama cat le apreciezi. Cred ca in ziua de astazi, aprecierea parintilor si a copiilor este cea mai mare rasplata pentru un cadru didactic.

Autor:  Perhinschi Anca [ 08 Ian 2010, 23:11 ]
Subiectul mesajului:  Re: Legenda educatoarei

Da, Ana, dar sa ai si pe cine. Nu pot spune acelasi lucru(cu parere de rau) si despre educatoarea de anul trecut care a iesit la pensie.
Acum imi face placere sa contribui si la ce nu este nevoie, vazand daruirea sa fata de copii.

Autor:  Perhinschi Anca [ 05 Apr 2010, 23:04 ]
Subiectul mesajului:  Re: Legenda educatoarei

Va prezint gargaritele ce nu au lipsit la lectia deschisa pe care a avut-o doamna educatoare a Claudiei acum vreo 3 saptamani.
O adevarata legenda!




Autor:  Untaru Livia [ 06 Apr 2010, 07:19 ]
Subiectul mesajului:  Re: Legenda educatoarei

Cel mai mult imi place gargarita Clausia.

Pagina 1 din 2 Ora este UTC + 1 [ DST ]
Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
http://www.phpbb.com/