Buturuga batrana

În spatele munţiilor, departe de oraş, acolo unde aerul este mai curat şi oraşul nu se aude, se află pe o câmpie întinsă o pădure mare. O linişte minunată o înconjoară. Zgomote mici pe care nu le mai putem auzi in oraşul zgomotos se pot auzi aici: caderea uşoară, fină a unei frunze pe pământul din pădure, sunetul vântului în copaci, clipocitul vesel al râului ce trecea prin apropiere, ciocănitul păsărelelor pe lemnul putrezit precum şi ciripitul vesel al acestora.
În mijlocul acestei păduri se afla o bătrână buturugă. Multe animale cred că ea există acolo din primele zile ale pădurii. Muşchi şi ciuperci o acoperă. În fiecare zi se întalnesc lângă ea prietenii ei: iepurele, veveriţa, păsărelele, porcul sălbatic şi stau de vorbă. Cel mai interesant este când buturuga bătrâna povesteşte despre ea şi alţi copaci şi animale, iar prietenii ei stau aşezaţi în iarbă crudă sub razele soarelui respirând aerul curat plin de miresmele florilor.
Aşa a fost şi astazi dimineaţă. Iepurele, veveriţa, păsărelele şi porcul sălbatec s-au adunat în jurul buturugii şi ascultau curioşi când au fost speriaţi deodată de un zgomot necunoscut care le asurzi urechile şi care se apropia tot mai tare de ei. Panicaţi au alergat care-ncotro. Aşa repede nu mai fugiseră în viaţa lor niciodată.
Insă bătrâna buturugă nu putu să fugă. Aştepta cu frica ce urma să vină. Zgomotul deveni mai mare şi mai tare şi se apropia tot mai mult de ea. Atunci văzu ceva: o maşină mergea gâfâind şi bătătorind iarba crudă până ce ieşi pe drumul ce traversa pădurea, iar de aici un mare nor de praf se ridica in urma ei.
În sfârşit maşina se opri. Doi copii, un băiat şi o fată săriseră afară.
-Prinde-mă, prinde-mă! srigau ei tare şi alergau spre buturugă. Aici au început să rupă muşchii de pe ea şi să culeagă ciuperci.
-Ana, mă doare! spuse buturuga, însă copiii n-o auziră. Ei erau foarte gălăgioşi.
-Mamă, tată! strigară ei prin pădure, - am găsit un loc grozav pentru picknick-ul nostru. Haide-ţi repede încoace!
Buturuga bătrână suspină încet
– Ce vor mai face cu mine?
Părinţii veniră cu un coş uriaş pentru picknick. Au scos din coş tot felul de pachete, sticle, scaune şi un radio cu tranzistori. Muzica şi strigătele ameninţau pădurea. Nu se mai auzea nici ciripitul păsărelelor, nici râul care clipocea vesel printre pietrele ce străluceau în lumina limpede a zilei. Toate vietaţile aşteptau ca oamenii să părăsească cât mai repede pădurea.
În sfârşit plecară, se urcară în maşina lor şi merseră cu acelaşi zgomot cu care veniră. Apoi liniştea cuprinse din nou întreaga pădure.
După un timp au venit iepurii, veveriţele, păsărelele şi porcul sălbatec înapoi la prietena lor, bătrâna buturugă. Voiau să vadă cum îi merge. Însă ce fu asta? Ce văzură! Coji de oua, sticle, foi de hârtie, resturi de mâncare. Limonada care s-a vărsat din sticle s-a lipit de buturugă, muşchii şi ciupercile erau rupte.
În doar câteva minute animalele au curăţat locul de lângă buturuga străveche.
Terminând munca vieţuitoarele s-au aşezat în jurul buturugii să se odihnească şi să mediteze la cele întâmplate.
Dar ce să vezi? se auzi o voce înăbuşită? Era vocea Pământului care striga după ajutor. Ciuliră urechile şi ce le-a fost dat să audă?
- Dragi prieteni, sunt foate bolnav! Ma ameninţă din ce în ce mai multe pericole! Îmi mor plantele şi animalele, mulţi oameni suferă de boli, mi se risipesc bogăţiile. Stratul de aer care mă apără de razele fierbinţi ale Soarelui se subţiază. Ma acoperă praful şi gunoaiele. Este atâta murdărie în jur! Mi se taie copacii şi nimeni nu mai plantează alţii. Ce să ma fac? Ajutaţi-ma!

Cat de adevarata e povestea ta...