Imi cer scuze eram atat de obosita incat am postat altceva decat imi propusesem....

Risc

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi…
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori…
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş…
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic…

(Rudyard Kipling)

Rugaciunea ne salveaza din orice "naufragiu"

In apele oceanului s-a scufundat odata un vapor. A scapat cu viata un singur calator. Folosind o barca de salvare s-a lasat in voia valurilor, in voia lui Dumnezeu. Nu putea sti daca vaslind, se apropie sau se departeaza de o posibila insula, pe care nu o vedea nicaieri. Intr-un tarziu barca a ajuns la un tarm. Era noapte. A tras barca la mal si a pornit cu grija spre interior. Nu stia ce era: o insula, un continent! Cu locuitori? Fara? Cu animale salbatice? Fara viata? Avea in buzunar o cutie de chibrituri. A facut un foc de vreascuri si ierburi, l-a intretinut mereu pana dimineata cand, la lumina zilei, a constatat ca era pe o insula nelocuita. Parea a fi populata totusi de animale salbatice. Si-a construit o coliba si grija lui cea mai mare a fost sa nu lase focul sa i se stinga nici ziua, nici noaptea.

A locuit acolo ani in sir. Se ruga lui Dumnezeu sa-l descopere vreo corabie care ar trece pe acolo, dar se vedea ca zona nu era navigabila. Intr-o noapte, dupa ce alergase sa prinda ceva vanat, obosit, a adormit un somn greu. S-a starnit un vant puternic si focul lui mic, alcatuit din jar acoperit cu stiinta dobandita de-a lungul anilor, rascolit, i-a aprins coliba, transformand-o intr-o valvataie. A sarit ca ars, a incercat sa stinga flacarile, dar coliba a ars toata ridicand spre inaltimi o lumina mare. Spera sa-si opreasca la urma atata foc din toata lemnaria ce ardea, cat sa-l ajute sa-si aiba macar focul mai departe, pentru ca chibrituri nu mai avea de mult.

Se ruga lui Dumnezeu sa-l ajute sa-si salveze macar atata. Dar spre nenorocirea lui, vantul fu urmat de o ploaie torentiala extraordinara care ii stinsese pana la ultimul carbune aprins lasandu-l in intuneric si disperare. Nu mai stia ce i se va intampla. Nu mai avea nimic. Totul era pierdut. Rugaciunile nu-i fusesera ascultate. Dupa ce statu ploaia, adormi pe un pat de vreascuri, cu ochii in lacrimi.

Dimineata se petrecu insa un fapt cu totul neasteptat. Il trezira din somn voci de oameni care strigau: „E cineva pe aici?" Se ridica si raspunse strigand cat il tinea vocea: "Da. Aici!" Se intalnira. Erau niste marinari. "Am vazut focul pe care l-ai aprins asta-noapte. Ne-am imaginat ca e un apei. Am lasat vaporul in apele navigabile si am venit cu o salupa. Esti desigur un naufragiat. Stiam ca insula e nelocuita".

Omul izbucni in lacrimi. El crezuse ca focul fusese ultima nenorocire pe care i-o trimisese Dumnezeu, si iata ca Dumnezeu ii aprinsese focul ca sa poata fi vazut si sa fie salvat!

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un om – copilul meu!

Dacă – de Rudyard Kipling

Draga mea Ramona, ma surprinzi mereu placut. Ai scris o poezie foarte draga mie.
Uite: http://www.rogoblen.ro/forum/viewtopic.php?f=79&t=8069&start=10

Te imbratisez cu mare drag.

Da, Dalina. Aceasta este o alta varianta, dar recunosc ca cea clasica (cea postata de tine) imi place mai mult.

Te pup dulce si pe tine si pe cele trei comori ale tale.