Buna dimineata, tuturor.
Iunia, sa saluti Tecuciul pentru mine (inseamna ca vom fi vecine). Sa nu pierzi Parcul lui Pazvante.
Pupici si o calda imbratisare.

Sa stii ca o sa ii spun ghidului sa ma duca in Parcul lui Pazvante.
Te pup Lenuta.

Buna dimineata, gargaritelor. Nu ati inghetat?
Si eu l-am vizitat Tecuciul in toamna. Am rude acolo, dar recunosc ca merg destul de rar, nu-l cunosc prea bine.
Nadina, o capsuna ti-am furat-o eu. Sac! Sunt preferatele mele.
O zi buna va doresc.

Vin si eu alaturi de voi si cu gandul indreptat spre cei care au nevoie de ajutor in momente atat de dificile, in diferite colturi ale tari.

Sa stiti dragele mele ca-mi place sa fiu in pas cu moda si in special cu cea a gradinii, asa ca draga Monica:




Anca, am dus urarea pe prima pagina a cafenelei.


Anca, astazi (31.01.2012) am sters-o pentru ca a disparut.

Buna dimineata gargarite harnicute. Noi la Giurgiu inca suntem inzapeziti, nici acum nu se trece spre Bucuresti. De doua zile trebuie sa o iau pe mama din spital si nu pot ajunge la ea. Sper sa ne ajute Dumnezeu si jandarmii sa trecem astazi de Adunatii Copaceni si sa o luam acasa. Am ramas insa neplacut impresionata de oamenii fara suflet: pensiune la 300 de metri de portiunea inzapezita, iar patronul cere 150 de euro pe noapte celor ce au ramas cu masinile inzapezite in zone. Oare chiar nu mai exista omenie in lumea asta?

Buna dimineata gargarite dragi.
Ce de zumzet este de dimineata in gradina! Ma bucur tare cand vad ca ne adunam multe pe aici.

Saru'mana fetelor pentru cafeluta si pentru toate bunatatile. Mie mi-au prins tare bine. La Suceava sunt -16 grade si un ger de-ti lipeste narile. Si cum a trebuit sa umblu prin oras de dimineata, m-am congelat cu totul. Mi-am pierdut telefonul aseara, de cascata, si astazi a trebuit sa ma duc sa-mi iau alta cartela. Nu este de umblat pe afara nici infofolit in 7 țoale.

Bica, multumesc pentru grija ta.
Curios, analizele au iesit toate in limitele cele mai normale posibile, cu exceptia fierului care este putin peste limita maxima. Am facut si analizele si un ecograf pentru tiroida, ca am ajuns iar la 54 de kg (cat aveam acum 15 ani cand m-am maritat) si a spus doctorita ca am o tiroida de dat exemplu. Deci, nici acolo nu sunt probleme. Ficatul meu insa uneori spune altceva. Cica este posibil sa-si mai faca de cap atunci cand se aduna stresul si oboseala si trec de limita limitelor normale, limite pe care eu de obicei le duc la extrem. Si aici Bica, iti seman fooarte bine. Si eu m-am bazat intotdeauna pe mine si ai mei imi spun cateodata doamna de fier. Indiferent de greutati, chiar daca sufletul urla in mine, fața zambeste pentru ceilalti din jurul meu.
Cica sa incerc sa ma odihnesc cat mai mult si sa nu ma stresez foarte tare. Daca imi spune si mie cineva cum sa fac asta cu servici, casa, doi copii, rate si datorii din care nu ma mai vad si in conditiile Romaniei de astazi, ii pup si picioarele.

Insa cum toate-s trecatoare, si nu avem decat o singura viata, care merita traita doar pentru ca este a noastra si este una si nici o clipa nu se mai intoarce, spun in continuare traieste clipa!

Va imbratisez cu drag pe toate si va trimit o ninsoare de pupici.
O zi cu soare-n suflet sa aveti.

Draga mea, Iulia, ia-o incet si lasa-te putin purtata de gandul ca pentru toate exista o rezolvare.
Am rate (motivele ce nu tin de mine le-am descris in alt topic) atat de mari ca nu mi-au mai ajuns nici salariile din casa, asa ca am atat de multe job-uri ca nici nu mai stiu cate. Catre fiecare ma indrept increzatoare si cu voie buna si multumesc lui Dumnezeu ca am unde munci ca sa nu raman fara casa si masina. Cand simt ca ma ia somnul de oboseala, mai mananc o fructa sau mai iau o vitamina si multumesc Lui ca oricand pot cere invoire, daca nu mai pot si merg acasa sa dorm in patul meu.
Cand sotul meu vine in baie si ma spala pe spate si ma saruta pe umeri, ii multumesc Cerului ca mai exista un suflet care ma iubeste, asa cum simt ca sunt iubita.
Cand imi vad copilul si el se bucura si imi spune acest lucru (atat si asa cat se pricepe un copil autist), ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a scos in cale (cand altii il considerau rebut al societatii) si ca am sansa de a avea banutii necesari ca sa il intretin, sa ii vad progresele si chiar oportunitatea de a deveni un om util societatii.
Nu imi fac griji pentru ziua de maine pentru ca stiu ca prin eforturile mele si grija Domnului, atata timp cat raman sanatoasa, am o sansa.
Viata este o lupta si carpe diem este si motto-ul meu.

Gargaritelor, va pup dulce pe toate si sa stiti ca nu se intampla zi sa nu intru in gradina. Si pentru asta, stiti voi cui multumesc, din nou.

P.S. Bicuta, cum tu esti categoria Ramona si Laura, orice cuvant este de prisos din partea mea.
Te pup dulce.

Eu, de as fi fost in situatia celor inzapeziti, mi-as fi luat o camera (ca platesc camera si nu patul) impreuna cu inca vreo 9 tovarase. Costuri mici, apa calda, dormit pe rand si caldurica. Nu toti suntem la fel si nu putem sa ii condamnam ca nu mai au omenie, dar putem sa le aratam ce inseamna aceasta.
Hai, recunoaste ca la asta nu te-ai gandit!