Dragă Monica si dragi gargarite, vă doresc tuturor o săptămână frumoasa si rodnică, iar celor care poartă numele Sfintilor Mihail si Gavril, un călduros: "La mulți ani!".
Vă îmbrătisez cu drag.



Leana, si tu sa ai parte de o saptamana binecuvantata cu sanatate!

Draga Monica, dragi gargarite, va doresc o zi de marti rodnica. Ce repede trece timpul... Acus e mijlocul lunii! Nu mai este mult si vine Craciunul.
Aveti grija de voi, dragele mele gargarite!
Numai bine tuturor!



Nicoletta, si tu sa ai grija de tine! Multa sanatate in casa ta!

Uitati ce am amintiri frumoase am gasit in gradina:

Replica: Copilaria by Racovita Adriana (3988 mesaje), la 05-05-2009
mi-a fost insotita pot spune de o vacuta. De care a fost nevoie sa ma despart de 19 ani, din cauza ca s-a imbolnavit. Dupa ea, a venit cea din poza care s-a lipit, culmea, foarte usor de sufletul meu cu toate ca era nabadaioasa.
Prima, a fost cadoul bunicului meu cand am implinit 6 ani. Mi-o aduc aminte ca un ghemotoc negru cu boticul alb (la fel ca cea din poza). Vitelusa, si mai apoi vacuta a fost prietena mea cea mai buna. De cate ori am adormit in iesle si ea ma veghea, cred ca bunica stie mai bine.
A doua, cea din fotografie, a fost pusa pe belelele de cand am cumparat-o. Incapatanata foc. Trebuia sa o mituiesti ca sa faca ceva (de exemplu sa traga la caruta). De cate ori am impins caruta pentru ca mandra nu avea chef.
Dar amintirile acestea si multe altele mi-au facut copilaria de vis.
Si eu am avut o aventura cu parfumurile: mandrei din imagine ii placeau la nebunie parfumurile, dar nu oricare, si daca te apropiai de ea si ii placea parfumul incepea sa iti manace hainele!

Numele lor a fost Babaia.

Si altceva:

Replica: Vizita. by Robotica TTT (243 mesaje), la 09-07-2007

Am vazut-o de cum a intrat cum si-a rotit ochii ca sa cuprinda totul dintr-o privire. O evaluare rapida si s-a si repezit sa vorbeasca foarte tare despre nevoile asociatiei chinologice. Admina a sarit ca arsa, raspunzand sotto-voce in ideea de a o tempera pe musafira noastra ce ne strica tabieturile. Linistea noastra, unde trilurile lui Galbenus aduc muzica ce gadila urechile, tulburata doar de taraitul telefoanelor si fasaitul printerelor uriase, era o amintire. Femeia, aflata cam la inceputul anilor de pensie, cu un ten alb, curat si niste ochi albastri jucausi nu avea nici un gand sa-si acordeze timbrul vocii cu cel al Adminei. Killer i-a sarit in brate, imediat ce ea s-a asezat pe scaun, aranjandu-si faldurile fustei de pe la 1970, scoasa din dulapul bunicii. O bluza crosetata din macrame lasa sa se vada putin dintr-un furou, accesoriu obligatoriu pentru o doamna prin anii 60.
Asistenta-sefa a incercat repede sa stinga haosul intervenind cu glasu-i cantat bland: Doriti un ceai, o cafea, o ciocolata, un capucino? Sau poate niste apa plata rece? Doamna, trecandu-si mana prin parul blond cu sclipiri argintii, tuns frantuzeste, cere doar o apa, pentru inceput. Salcia scapa un foarfece pe jos. Presimte ca vizita va dura. Brusc, juristul se ridica din dosul monitorului sau, tranteste un Sarut-mana cu naduf si pleaca cu o groaza de dosare in mana spre zona printerelor.
Doamna se ridica si vrea sa stie despre toate: goblen, personalizate, articole nunti, vitralii, broderie. Admina o poarta cu tact catre toate zonele de care este interesata aceasta si apoi, cu diplomatie ii ofera o activitate: sa scrie de la un PC al firmei pe Forumul nostru. Musafira nu mai poate de bucurie si nu uita sa ne strige ca are in fata un computer tare bun, ca al ei merge greu, ca ce lucruri minunate face Admina (i-a creat un colaj pentru Forum), ca ea nu se pricepe, ca ce bine este la noi, ca ce multe flori avem, dar ei nu-i dam? Admina o asigura ca va avea butasi sau seminte de la fiecare floare pe care si-o doreste. Brusc sarim cu totii, caci doamna sare de pe scaun si acesta face un zgomot urat. S-a indreptat spre Galbenus, vorbeste cu el si apoi, cu aceleasi accente ascutite care ne macina nervii deja, ne povesteste despre cainii amarati ai orasului. Mutulica, scapa un cutter metalic din lacasul lui si acesta se intoarce pe suportul-rigla tot din metal. Doamna nici macar nu sesizeaza zgomotul si ne povesteste in continuare despre lipsa de interes a autoritatilor, despre neimplicarea majoritatii vizavi de o minoritate plina de suflet care se zbate si ajuta. Vrem-nu-vrem, aflam ca aceste fiinte, numite caini sunt condamnate sa moara fara a avea nici o vina decat aceea ca se numesc caini. Aflam ca cei 250 de caini din adapost sunt hraniti prin aportul unei maini de oameni din care unii isi pun si propria masina in folosul asociatiei, carand mancare sau cainii bolnavi la vreun medic veterinar. Exista un singur ingrijitor, - mai multi nu ar avea de unde sa-i plateasca. Povesteste cum merge in fiecare zi la adapost pentru a duce impreuna cu sponsorul de serviciu un sac de boabe si cateva paini. Se asigura ca exista apa si ca s-a curatat adapostul de mizerie. Apoi prin canicula cea mare porneste spre apartamentul ei unde se spala indelung pentru ca mirosul de la adapost ii intra si in piele. Ia medicamentele pentru tensiune, fiindca ii creste tensiunea de la caldura, bea o cana cu apa si atunci isi aduce aminte ca mai are o groaza de treaba. Coboara cu apa rece intr-o galeata si o distribuie in vasul mare pentru caini, in vasul mic pentru pisici si in vasul plat pentru pasarile cerului. Vecinii striga la ea ca, la un batran nu s-ar duce cu apa, dar la jivine, uite ca le da! Ea nu zice nimic ca, ce, stiu ei vecinii ca ea in fiecare seara dupa ce se mai potoleste caldura, face o lingura de mancare si fierbe cateva fructe cu o lingura de zahar - cat sa iasa, asa, un fel de compot si chiar se duce, cu o paine alaturi, la o babuta pe care ea a botezat-o Zamfirica. Zamfirica ei este o necajita, atinsa de scleroza ce s-a pripasit de cativa ani intr-o camaruta pusa la dispozitie de un suflet milos, intr-o casa ce sta sa se prabusasca. In fata camarutei unde sta Zamfirica ea a adus pahare de unica folosinta pe care le-a transformat in ghivece si acum este plin de flori. A reusit cu o sapa mica sa faca si o bucatica de gradinita sub visin, unde o scoate pe Zamfirica seara dupa ce o spala si o aseaza pe bancuta ce are in fata un fel de masa. Acolo mananca Zamfirica care ii povestete de vremurile ei bune cand sotul si baiatul ei ii aduceau pui congelat si ea il gatea in toate felurile: ciulama, ostropel, supa. Musafira se opreste o clipa, mai degusta din paharul de apa parca ar fi cine stie ce bautaura deosebita si ne cauta privirea. Ne explica, ca probabil, Zamfirica asta ar vrea sa manance. Odata i-a facut chiar ea o ciulama Zamfiricai. Cand cei de la Avicola i-a sponsorizat cu niste resturi pentru caini a cerut si ea un puisor si i-a facut ciulama Zamfiricai. Atunci, una din salariatele de acolo i-a strigat ca este miloaga, deh - aia pleaca in fiecare zi cu un pui acasa! Ea, personal cumpara doar o data pe luna carne pentru ca altfel, din pensia de profesoara nu i-ar mai ramane si pentru chirie, telefon, electrica si medicamente. Si mai da si ea o suta de mii de lei la asociatia chinologica. Dar, nu se vaita, ca ea a descoperit virtutile postului. Este parca mai sanatoasa desi nu stie de ce i se cam strica dintii. O deficienta de calciu, probabil ca nu prea mananca branza ca este scumpa. Tot miloaga ii zic si fetele de la paine cand le roaga sa puna langa painea cu care sponsorizeaza cainii inca o painisoara mai proaspata. Este tot pentru Zamfirica. In ultimul timp, Zamfirica nu mai mananca multa paine si atunci ea strange painea si mai hraneste cainii de pe langa blocul ei. Iarna le mai da si vrabiutelor. Vecinii striga iar, ca hraneste potaile, dar la un om n-ar da. Tace, ca ce inteleg vecinii din viata ei, tot pe drumuri pentru animale si pentru Zamfirica si pentru baiatul ei. Uite baiatul ei, pe care l-a crescut ea singura, a terminat o facultate, munceste ca muncitor necalificat si vrea sa se insoare. S-a mutat cu fata lui si se chivernisesc impreuna cum pot. Ea, uite poarta lucruri de cand era domnisoara, dar vedeti cum a revenit moda? Nu-i asa ca sunt trendy ne intreaba ea? Deja cateva capuri se ridica cand o aud vorbind englezeste. Se opreste si ea sa-si traga sufletul si inghite in sec. Admina i-a prins privirea indrepatata spre cosul cu covrigei sau cel de fructe (?) si se repede la bucatarie de unde vine cu farfurie, tacamuri si servetel si aseaza in fata doamnei un mar si cativa covrigei. Doamna ia repede un covrig si il roade cu pofta in timp ce cu mana cealalata scotoceste in poseta-i ponosita de unde scoate o hartie. O despatureste si ne intreaba daca ii dam voie sa scrie repede un mail pentru ca a aflat inca o adresa a unei asociatii chinologice din strainatate care ar putea sa ajute asociatia din orasul nostru in vederea construirii unui adapost pentru caini. Incepe sa ne citeasca mailul intr-o franceza im-pe-ca-bi-la! Admina a ramas cu gura cascata, eu iau o gura de aer si brusc ne intoarcem capul spre ea. Dam din cap a aprobare. Trece repede la computer, se minuneaza iar de cat de repede merge acesta, observa ca tastatura nu da rateuri la scriere. In timp ce scrie nu conteneste sa ne povesteasca cum cainii au doar niste carton, iarna. deasupra capului, ca stau in mocirla, ca putinul beton ce trebuia sa croiasca o alee asta toamna, s-a scufundat. Aflam ca electrica le-a taiat lumina, ca vidanja pentru fosa a costat doua milioane numai, pentru ca restul a fost sponsorizare, ca ingrijitorului ii place bautura. Ca ingrijitorul de dinainte fura boabele si painea de la caini si le vindea la tigani pe bautura. Ca o asociatie din Germania (si i-a pronuntat numele de parca toata viata a vorbit nemteste) a refuzat sa le mai faca sterilizarea cateilor cand au vazut ca nu au nici macar o camaruta pe care sa o transforme in punct sanitar. A terminat de scris mailul si s-a repliat pe locul rezervat ei ca sa-si bea cafeaua. Ii observ mana delicata cu unghiile taiate rotund, scurt. Imi spune in treacat, observandu-mi privirea - da, are o mana frumoasa pentru ca a cantat la pian in tinerete. Se minuneaza de racoarea din firma vizavi de caldura de afara. Ne intreaba daca nu avem cum sa-i dam ceva de lucru pentru ca ea este dispusa sa munceasca. Are de facut niste parastase - ah, nu mare lucru - stiti pachetele cu putin din fiecare si cu lumanare ca asa este datina si este bine sa faci ca sa fie mortii tai linistiti. I-ar face un parastas si sotului Zamfiricai, dar si pentru baiatul Zamfiricai. Fara pauza ne intreaba daca nu avem materiale de constructie (ca a vazut ca este ceva in constructie in fata la noi la firma) care nu ne trebuie pentru ca uite ar mai fi nevoie la adapost. Macar sa nu stea cu capul in soare amaratii aceia de caini!
Se intoarce spre Admina si o intreba cu jena in glas daca poate sa ia covrigii si marul acasa ca acum nu mai poate manca. Admina nu spune nimic. Rastoarna covrigii si merele de pe masa de protocol in doua pungi si i le inmaneaza. Ea, insista si intreaba daca poate sa ia si ce-i in farfuria din fata eu ca poate ar fi bine sa-i duca si Zamfiricai mar crud. O sa i-l dea pe razatoare ca sa il poata manca ca, saraca, nici ea nu are dinti. Iar covrigii o sa-i puna intr-un ceai, diseara. Brusc vede ceasul si sare in picioare. Ne intreaba direct daca o putem ajuta si, iar brusc, pana sa primeasca raspunsul ne spune ca uite, ea sta la racoare si amaratii aia nu au nici macar apa. Gata, pleaca, - lasa ca mai vorbim si altadata (simt jena din sufletul ei - ii este frica de un refuz si disimuleaza), da` sa nu uitam ca Domnul ne trimite semne, ca uite si vremea asta caniculara arata un semn: - oameni traiti cu iubire pentru tot cea am creat eu. Nu uitati ca toate si toti sunt copiii mei, dar daca voi nu luati seama, eu va arat greselile. Ati stricat echilibrul in natura, v-ati batut joc de paduri, de animale si veti plati pentru asta. Eu simt ca ceva nu este in regula. Oare femeia aceasta a venit sa ne tina o predica? Brusc amuteste si se intoarce sa ne cuprinda cu privirea. Continua, asigurandu-ne ca nu este habotnica, dar ca uneori nu mai intelege nimic din toata viata asta si atunci se gandeste ca ce scrie in Biblie o fi corect. Seful iese din birou si-i face un semn mut. Ii da un plic. Ii stralucesc ochii, - juri ca are ochi de fetita. Cu o dexteritate demna de un prestigitator, scoate contractul de sponsorizare, il completeaza cu o viteza ametitoare, il stampileaza, il inmaneaza. Se invarte cu agilitatea unei feline dupa poseta si isi ia ramas bun. Seful de productie se ridica si o anunta protocolar ca o duce cu masina pana acasa. La plecare, l-am vazut carand doua sacose mari catre masina. Parte din proviziile strategice ale firmei: fructe, cafea, cacao, zahar, ciocolata, paine.

Un fasait fin ne anunta ca printerele listeaza. Telefoanele au inceput brusc sa sune. Galbenus si-a adus aminte ca afara sunt pasarele carora trebuie sa le raspunda. Killer, cu urechile pleostite, cocotat pe picioarele-i de paianjan, sta cracanat, in mijlocul firmei si ne priveste nauc.

Vocea sefului care o striga pe Admina suna ca un tunet:
- E adevarat ce zice femeia aceasta?
- Pana la ultimul amanunt, sefu`! raspunde Admina cu un galgait de plans in gat.

Dragă Adnana, ce amintiri frumoase si profunde, adevărate lectii de viata. Din pacate, eu nu am putut citi toate postarile mai vechi de pe forum, deci e prima data cand le citesc, gratie tie. Multumesc frumos pentru ele!
Te îmbrătisez cu drag,

Leana, cu mult drag.

Cautam ceva pe net, fara legatura cu forumul nostru si una din variante era chiar in gradina noastra. Asa am ajuns sa recitesc cele doua postari de mai sus.

Iti trimit pupici dulci si iti urez sa ai parte de sanatate.

Buna ziua, draga Monica si dragi gargarite!
Azi avem multe de sărbătorit:
- Ziua Elzei: La mulți ani, draga Elza!
- Ziua Veteranilor, zi ce care marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial. Respect tuturor veteranilor!
- Meciul România - Islanda. Hai România!
Astept cu interes să vedem ce noutăți ne mai aduce Sonia.
O zi minunată tuturor!



O zi magica si tie, Leana!

Când voi fi bătrână mă voi îmbrăca în culori violete
Şi voi purta pălării roşii, care mi se vor potrivi ca şaua pe câine.
Îmi voi cheltui pensia pe coniac bun, pe mănuşi de vară,
Pe sandale de satin – şi voi pretinde că nu am bani pentru pâine.
Mă voi aşeza de-a dreptul pe trotuar când voi fi obosită
Şi voi devora toate mostrele din magazine,
Şi voi apăsa butoanele de alarmă,
Şi îmi voi înfige bastonul în toate balustrăzile publice,
Şi îmi voi face de cap, răzbunând sobrietatea din tinereţele mele.
Voi ieşi în papuci afară în ploaie
Şi voi culege flori din grădinile altor oameni,
Şi voi învăţa să scuip.
Atunci poţi purta cămăşi stridente şi te poţi îngrăşa oricât,
Şi mânca o duzină de crenvurşti dintr-odată
Sau numai pâine şi murături o săptămână întreagă,
Şi strânge în cutii creioane şi stilouri, şi capace de bere.
Dar acum trebuie să purtăm haine în care nu se transpiră
Şi să plătim ratele, şi să nu înjurăm pe stradă,
Şi să fim un exemplu bun pentru copii.
Trebuie să avem prieteni cu care să ieşim la cină şi să comentăm ştirile.
Dar oare n-ar trebui să-încep prin a mă antrena un pic de pe-acum?
Astfel că cei care mă ştiu să nu fie surprinşi sau şocaţi
Când, deodată bătrână, voi începe să port culori violete.
(Jenny Joseph)

Dragă Adnana, iti multumesc mult pentru urările din mesajul anterior. Multa sanatate iti doresc si eu.
Ultimul tău mesaj mi-a placut foarte tare, caci ma regăsesc în el intr-o oarecare măsură. Momentan port doliu, dar ca o adevărată Fecioara, care iubeste toate culorile, eu arătam oricum ca un brad de Crăciun.
Te îmbrătisez cu drag si abia astept sa mai postezi mesaje optimiste,