Nu stiu daca noi, romanii vom scapa de hoti vreodata. Mai rau este ca romanii hoti impanzesc lumea si ne fac de ras ca natie, de o sa ne fie rusine sa spunem ca suntem romani. Cel mai mult sufera copiii nostri care muncesc in strainatate acum, pentru un ban cinstit.



G si cum te mai numesti, ai tupeu, nu gluma. Rusine!

Monica, uneori nu este bine sa raspunzi la rau cu bine. Daca nu demasti raul, el se inmulteste.
Te imbratisez cu drag.

Geta, ai mare dreptate, desi tare ma doare. Stii ce mi-a spus fetita mea cand a plecat la munca in strainatate? Ca nu se vede crescandu-si copiii in Romania.
Te imbratisez cu drag.

Un articol, parte despre subiectul din titlul si parte pentru mintea noastra. Cat cheltuim pe ce aruncam la gunoi.

Stai linistit la geam si deodata prin fata ta trece, val vartej sau plutind gratios si respectand o singura lege sub soare (si anume legea atractiei gravitationale) un… gunoi. Poate fi, dupa caz, o amestecatura de legume si zoaie din oala de ciorba veche de o saptamana, poate fi un os mai mult ros (sa manance si bietii maidanezi ceva), un chistoc sau o punga de un leu delicata, ori poate o doza de bere indoita artistic cu un pumn de genul “Sparg o ceapa dintr-o lovitura. Ca merge la mamaliga.”

Daca ati stat intr-un bloc ceva mai inalt, dar la un nivel cat mai apropiat de parter, crescand astfel probabilitatea de a avea destui locatari fara bun simt deasupra voastra, v-ati confruntat, desigur, cu problema mai sus prezentata.

Totusi, de data asta acest articol nu va fi despre fenomenul aruncarii pe geam a gunoiului altora, ci chiar despre gunoiul personal de care ne dabarasam zilnic. Desi nu il azvarlim pe dinafara blocului, cu totii facem, cotidian, acelasi gest: aruncam, aruncam…

Sigur, legat de ceea ce ne zboara in jurul geamului, ar fi fost amuzant sa ne gandim ca am putea schimba o lege, ceva, de preferat insasi cauza tuturor relelor: legea gravitatiei de care pomeneam. (Ce-ar fi ca gunoaiele cu pricina sa nu o mai ia in jos, ci sa fie condamnate sa leviteze ori sa graviteze in jurul geamului celui care le arunca, la fel ca resturile navetelor in cosmos?!).

Dar, stiind ca oricum legile sunt facute ca sa fie incalcate (pacat ca cea gravitationala este singura care persista de la facerea lumii incoace, fara putinta de indreptare prin votul consilierilor locali) de data asta nu propunem remedii.

Propunem, in schimb, o idee noua: ce-ar fi sa pornim de la gunoaie ca sa vedem si din alt unghi fenomenul locuirii in comun - adica din interior spre exterior?

Asadar, dincolo de obiceiul - intotdeauna al altora - de a arunca pe geam ceva devenit inutil in gospodaria personala, sa ne uitam in propriul gunoi si sa facem o scurta evaluare.

Doze de suc, de bere? Ambalaje de cicolata? Resturi de mancare alterata, pentru ca nu s-a mancat toata sau pentru ca pur si simplu am cumparat prea multa si s-a stricat in frigider? Coji de legume? Hartii rupte? O bluza prea murdara si jerpelita ca sa mai merite spalata si cu care s-au sters geamurile? Cutii de pizza care pot fi, dupa caz, intregi sau rupte bucatele, ca sa incapa pe ghena? Sac de plastic?

Sau este vorba de o galeata de plastic pe care o aducem manjita de diverse lichide inapoi in casa? (Punem sau nu punem dusul pe ea? Cat de des?)

Ce sa mai fie oare in gunoi? O cratita veche aruncata pentru ca s-a luat teflonul de pe ea, caietele din clasa a patra, pe care cine stie de ce le-am tinut 25 de ani in debara? Ah, da, praf, scame, plus o moneda ratacita in aspirator, prea mica pentru a merita recuperata din mizeria aia. Un elastic de par, cutia de detergent, o cutie de la fondul de ten, o sticla murdara de ulei pe dinauntru, odorizantul de camera, golit?

De fapt, singurul lucru care lipseste din galeata este caloriferul vechi sau bicicleta care rugineste in balcon. Prea mari ca sa intre, prea grele ca sa fie duse undeva.

Asa. Si mai ce? Si galeata are deja varf?

Pai sa ne oprim aici momentan si sa mergem pana la ghena, jos, in spatele blocului, unde mai tuturor le este frica sa ajunga, mai ales daca au un simt al mirosului mai delicat. Pe noul domeniu de explorat descoperim repede si altele: carucioare, cauciucuri, o tastatura de computer cu litere sterse, bucati de BCA, mobilier macinat de ploi si vreme, ghete desperecheate, poate, un cadavru de pisica (o probabilitate din noua), peste care troneaza o plapuma cu vatelina inflorindu-i alb-cenusie prin toate gaurile. A venit primavara!

(Credeti ca exagerez? Dimpotriva, asta se intampla adesea langa un bloc cu trei scari si cu zece etaje, pe langa care gunoierii n-au trecut in weekend. Acum, fiecare regiune cu specificul ei!)

Sigur ca un cos obisnuit de gunoi poate inghiti hulpav mai multe sau mai putine dintre cele de mai sus, dar ideea este ca daca nu va recunoasteti in descrierea “casnica” macar partial cu siguranta meritati un premiu de cumpatare. Lucru rar.

Am citit nu de mult ca pe lume exista o singura localitate, banuiesc ca destul de mica, in China, unde gunoiul aruncat de oameni este aproape inexistent: cativa pumni de gunoi la o saptamana, de la o familie intreaga. Ce cuprinde el? Ei bine, niste resturi menajere care chiar nu pot fi utilizate nicicum, nici reciclate, nici refolosite, nici date de mancare la animale. Poate ca si in alte zone din lume exista sate in care lipseste cu desavarsire gunoiul, dar acolo saracia extrema este singura cauza. (Era sa scriu “vinovata”). Civilizatia este generatoare, oricum ai da-o, de munti de deseuri.

Revenind la cosul nostru (de gunoi) personal? Aruncati inca o privire si vi se va face un pic frica; bani aruncati degeaba, aceasta inseamna tot ce aveti acolo. Mai precis, metal, plastic, hartie, resturi menajere, resturi alimentare. Plus cheltuieli inutile pe care le-ati facut doar ca sa sfarsiti prin a va plictisi de lucrul acela sau prin a-l utiliza doar partial.

Va plangeti de lipsuri, vi se pare ca nu va ajungeti cu banii sau cu timpul niciodata? Dar ce spune despre voi gunoiul? Adica despre stilul de viata? Rispitor? Mereu pe fuga? Niciodata nu gatesc acasa? Tin dieta (si ma costa)? Muncesc prea mult? Duc gunoiul doar sambata? M-am decis sa fac curat si sa arunc tot ce am adunat zeci de ani? (De ce am adunat zeci de ani? De ce m-am decis sa fac curat?) Fumez prea mult? Beau prea des? Cheltuiesc pe cosmetice mai mult decat pe mancare? Cumpar mai multa mancare decat am nevoie? Cumpar lucruri de care ma plictisesc repede? Am principii? Am obiceiuri? Viata mea le dauneaza altora? Ah, da, aici este cazul sa ne oprim, pentru ca deja vorbim despre responsabiltate ecologica.

Asa este, nu se face primavara cu o singura floare, dar aratatul cu degetul spre cei multi nu pare a fi de mare ajutor. Este adevarat ca prin fata geamului imi ploua, cand stateam la etaje precum 6 sau 7, cu lucruri care nu semanau nici pe departe cu apa (acum din fericire stau la 9), este adevarat ca rugaminti si avertismente cu privire la aceasta traditie citadina am citit mereu pe peretii tuturor blocurilor comuniste in care am locuit si ca primaria dadea amenzi administratiilor care nu faceau curatenie pe langa bloc. Dar lucrurile cu aruncatorii de gunoaie sau chistoace nu s-au indreptat niciodata in vreun fel. Inteleg deja ca lumea de afara, de dincolo de geamuri, nu va fi curatata de spritul meu militant, iar pumnul nu imi este mai gros decat cel al spargatorului de ceapa ca sa ii pot impune ceva ce oricum nu vrea sa faca. Constient ca deranjeaza probabil este, dar nu ii pasa. Constient cu propria viata, banuiesc ca nu.

Asta pentru ca daca ar fi constient, ar vedea ce vad si eu. De pilda, cand ma descotorosesc de ceva, oricat de “gunoi” ar fi lucrul ala, ma simt de parca as practica o noua tehnica de meditatie (una de tip urban, la fel de egoista precum orice alta filozofie de viata): ma gandesc la mine, la viata mea, la portofelul meu si la lumea mult mai mica in care traiesc, adica la cei patru pereti ai casei. La corpul meu.

Gunoiul meu, si nu al altora, ma ajuta sa imi vad greselile din stilul de viata. Si pentru asta nici nu ii port pica, pentru ca nu ma judeca, nu concurez cu el, nu este mama si nici vecinul: este doar un gunoi. Asa ma duc cu gandul mai departe. De la “Ce spune despre mine gunoiul pe care il arunc?” ajung la “Ce spune despre o societate gunoiul pe care il arunca toti cei ce o alcatuiesc?”…

Daca ne-am baga gunoiul mai des in seama, am constata ca este o resursa pretioasa pana si asa, in “calitate” de gunoi. El estimeaza si eticheteaza gradul de constiinta de sine pe care il are atat un individ, cat si un oras sau o tara intreaga, cu precizia unui barometru.

Inspectati-va gunoiul, uitati-va la al vecinilor, poate la felul in care este ridicat sau ganditi-va la ce se intampla cu el dupa ce ne paraseste casele, prin complicatul sistem de tevi, ghene si canale de evacuare si, cine stie, poate veti descoperi o serie de lucruri noi: despre voi insiva, despre cat de mult v-a afectat consumerismul sau obiceiurile altora, despre lumea in care traiti, dar si despre cum a influentat sau nu criza viata noastra sociala. Despre urbanism, legislatie, ecologie si alte asemenea nu mai vorbesc.

Editorial de Alina Miron

Ramona, m-a incantat articolul pe care ni l-ai prezentat. Intradevar, gunoiul este o mare problema a zilelor noastre si vorbeste mult despre asa-zisa civilizatie pe care o avem.
Pe cat posibil, trebuie sa incercam sa separam gunoiul, sa incercam sa separam in primul rand PET-ul (sticlele de plastic de la sucuri etc), recipientele de aluminiu, cutiile de carton. In special, aceste materiale pot fi duse la orice centru de reciclare si se vor primi, uneori chiar si contra-cost, in special cutiile de aluminiu.
Aici, in Mexic, se plateste gunoiul la fiecare "aruncare", ca sa zic asa. Trece un camion de gunoi pe la case in fiecare zi. Desi exista legislatie cu privire la separarea gunoiului, nimeni nu respecta asa ceva, incepand cu angajatii de la camionul de gunoi. Eu totusi, incerc sa separ gunoiul pe cat posibil.
Am sa incerc, de asemenea, sa invat cum se pregateste compostul, un amestec care se face din resturi organice si pamant. Are rezultaT foarte util pentru plante.

Va pup si va doresc o zi cat mai luminoasa si curata, fetelor.

Danuta, poate exemplul celorlalti ce constientizeaza impactul pastrarii curatenii in arealele prin care trecem, poate o legislatie mai dura, ne vor face pe toti unul si intr-o zi chiar vom avea o planeta mai curata.
Iti multumesc pentru interventie si te pup dulce.

P.S. Tocmai am trecut pe o straduta unde vantul a impins zeci de peturi murdare intr-un zid. Mi-am inchis ochii de sila. Pacat!

Inainte de Paste, aproape de miezul noptii, cu caruciorul plin cu cele necesare pentru masa sfanta, ieseam din supermarket. Cu mine o prietena draga care desi plina de suferinte (se recupereaza dupa o operatie), desi obeza (urmare a unei medicamentatii obligatorii pentru boala ei) s-a oferit sa ma insoteasca.
Langa masina noastra, o alta masina sprijinita de cativa tineri. Unul dintre ei exclama suficient de tare cat sa auzim si noi bine: Uite-o, ba, pe aia ce c.. mare are! Hohote de ras. Da, multa mai este, ba!
Amica mi-a strans de mana, semn ca sa tac din gura si sa nu ma implic. Pe Ramona n-o s-o vedeti facand asta!
M-am intors si m-am apropiat de ei privindu-i pe fiecare in ochi si le-am strigat: C are si maica-ta si sora-ta, dar nu cred ca ai indrazni sa spui asta in fata lor. Grasa poti fi si din motive medicale, dar mai important este sa ai cei 7 ani de acasa, adica bunul simt de a nu te lega de defectele altora. Sa te vad eu pe tine (si l-am fixat pe unul ce ranjea la mine) cand o sa fii gras si burtos si cand pustii de pe strada o sa-si bata joc de tine, cum te vei simti!
Le-am intors spatele si m-am intors la masina. In spatele meu s-a instalat o liniste de mormant.
Prietena m-a certat ca am avut aceasta interventie. Daca nu as fi avut-o eu, atunci cine?i

In contextul celor de mai sus aduc un material semnat de Nicolae Steinhardt.

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte. Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu este la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu...

Mi-a placut ceea ce ai comentat, draga Ramona, si desigur ca aplaud initiativa ta de a nu trece cu vederea nesimtirea si grosolania unor tineri fata de prietena ta.
Textul pe care il expui este o pledoarie catre perfectiune, dar cred ca este greu de ajuns la acel nivel. Cred ca toti suntem incercati de acele sentimente, dupa ce reusim ceva in mod specific. Dar cred ca are de-a face si cu faptul ca ne gandim ca daca noi am reusit si ceilalti o pot face la fel de bine, iar faptul ca nu reusesc, inseamna ca sunt mai slabi, mai lasi, nu stiu...
M-am recunoscut in citatul pe care ni-l oferi, desi eu nu ma simt invaluita de atatea sentimente negative, cu toate acestea, ma gandesc ca eu sunt dovada faptului ca se poate reusi in anumite aspecte ale vietii.

Cat despre "gunoiul vecinului", hm, desi il strangem pe al nostru, doare sa vezi langa tine pe cineva nepasator. Consider acest lucru ca o metafora aplicabila multor aspecte din viata noastra.

Oricum, important este sa avem constiinta de sine, sa fim curati, sa-i educam pe copiii nostri intr-un spirit de respect pentru tot ceea ce ne inonjoara.

O zi excelenta tuturor!

Draga Ramona sunt de acord cu tine. Pup dulce.

Ramona, ce frumos ai scris! Cat de pline de invataminte sunt cuvintele tale, vijelie numita Ramona (pentru mine asa ramai mereu, sa stii o vijelie aducatoare de cugetari bune). Iti multumesc inca o data ca existi si ca invataturile tale au poposit la poarta vietii mele tocmai atunci cand aveam mai mare nevoie de ele.
Te sarut cu drag, scumpa mea.