Scumpele mele gargarite,
Va multumesc din suflet pentru urarile, gandurile si cuvintele frumoase pe care mi le-ati adresat. Va rog sa ma iertati ca vin asa tarziu. Am mai intrat o data in topic dimineata, am citit tot, m-a busit plansul, am inchis si am iesit. N-am avut putere nici sa scriu.
Ieri am avut parte de o aniversare nu tocmai frumoasa, desi pentru 35 de ani visam cu totul altceva.
La serviciu am dus fetelor un tort care a fost taiat pe fuga, pe bucati, impartit prin birouri, pentru ca la noi este vremea schimbarilor si toata lumea este tensionata si irascibila. Dar am trecut peste asta. S-a facut ora 16, am plecat de la birou si m-am dus cu masina sa-mi iau sotul de la serviciu. L-am luat si in drum spre casa la o iesire spre strada principala, in rampa fiind, masina din fata mea a fost "scapata" la vale si mi-a spart bara din fata a masinii. Asta dupa ce va spuneam ca acum 2 saptamani mi-am gasit masina in parcare cu aripa infundata. Si tot doamna de la volan a sarit cu gura la mine ca eu as fi tamponat-o. N-a vrut sa ne intelegem pe cale amiabila, desi i-am oferit asigurarea mea ca sa-si repare zgarietura de pe masina (ea cu atat s-a ales), numai sa termin mai repede si am mers la politie. Si a urmat tot balciul cu declaratii, suflat in fiola, procese verbale si toate alea. Sotul meu fusese intre timp si l-a luat pe cel mic de la camin, asa ca am stat si cu copilul dupa mine pe la politie. Pana la urma, doamana a luat asigurarea mea, iar eu m-am ales cu avertisement si 3 puncte penalizare pentru nerespectarea distantei neregulamentare. A durat 2 ore toata tarasenia, insa nu s-a terminat aici. Am plecat acasa, iar cand am ajuns mi-am gasit copilul cel mare, pe Bogdan, in pat, infofolit in patura, tremurand de frig, dar arzand ca focul. L-am doftoricit cat am putut de repede, insa tot nu m-am linistit. Dupa jumatate de ora mi-au venit musafiri si au plecat la 10 seara. Erau cumva “de-ai casei”, insa mie numai de asta nu-mi ardea. Ei au plecat, eu insa am stat azi noapte pana la 2 si l-am pazit pe Bogdan sa nu faca febra din nou. Cred ca intr-un final m-a doborat oboseala si am adormit.
Dimineata insa m-am trezit cu o durere groaznica de cap si cu sentimentul ca sunt la capatul puterilor. Insa tot eu m-am imbarbatat si mi-am spus ca trebuie sa renasc, vorba Dalinei, ca Pasarea Phoenix. Stiu ca nu am voie sa pic, pentru ca daca pic eu am senzatia ca pica totul in jurul meu, insa sentimentul de deznadejde n-a disparut. Ieri, pentru prima data, cred, nu mi-a cantat nimeni “La multi ani” (nu ca mi-ar fi ars de asa ceva), cu exceptia voastra (multumesc Marie). Doar cel mic al meu, Stefan, a venit la un moment dat in bucatarie si a intrebat:
dar lui mami nu-i canta nimeni „La multi ani”?!Singurele bucurii pe ziua de ieri au fost un superb buchet de lalele pe care l-am primit de la sotul meu si o ciocolata primita de la baiatul meu cel mare. A strans din banutii lui si i-a luat lui mami cadou o ciocolata. A fost cea mai buna ciocolata pe care am mancat-o vreodata, desi am gustat-o abia in seara aceasta, iar lalelele au fost singurele care mi-au mangaiat ochii ce abia se abtineau sa nu planga.
Asa am petrecut eu ieri, dragele mele. De aceea n-am putut fi aici, langa voi, sa va multumesc.
Va aduc acum un tortulet, facut de mami a mea, si impart cu voi frumusetea lalelelor pe care mi le-a daruit sotul meu.
Va strang la piept cu drag pe toate si va trimit ninsoare de pupici.
