Spor la treaba si astept cat mai multe episoade.
Cu drag.

Anca, cred ca printre cele mai pregnante amintiri ale unei persoane sunt cele din care fac parte si bunicii. Pot sa marturisesc ca asa este si in cazul meu. Astept istorioarele tale insotite de episoade noi.
Mult spor iti doresc.

Te pupa,

Anca, sa ai spor si ac sprinten. De abia astept noi episode, dar si amintirile legate de bunica.
Te pup.

Frumoasă introducere, Anca. Spor la lucru în continuare şi te aşteptăm cu noi episoade din povestea Bunicuţei tale Raveica. Pupici.

Pentru ca a starnit interes istoria bunicii mele, sper sa nu va dezamagesc si cu fiecare episod postat sa reimprospatez amintirea ei.
Dar, inainte de toate, ca sa stiti despre cine va vorbesc am sa va fac cunostinta cu bunica mea, Raveica, prin imaginea de mai jos (dupa cum bine va imaginati, fotografia este scanata si claritatea lipseste). Aici, avea in jur de 67-68 de ani si pentru prima data in viata si bineinteles si ultima, s-a bucurat de spectacolul Niagarei.
Aveam de gand sa va povestesc o alta istorioara, dar din cauza imaginei postate, ca un flash, am retrait clipele, cand, pentru a ajunge peste ocean pe timpul regimului, a fost nevoie de o intreaga aventura si de semnatura tuturor fratilor si surorilor ei, care nu sunt putini (pe atunci, copii mai putin de trei in casa vedeai mai rar) si imprastiati prin tara.
Cum tata lucra la CFR si aveam calatorii gratuite (unde mai pui ca erau si la clasa I si cat de mandri eram noi copii ca putem sta in asa lux) bunica m-a luat cu ea in pelerinajul pe care trebuia sa-l faca sa obtina semnaturile de care avea nevoie pentru viza.
Asa ca, in acea vacanta de vara am colindat o buna parte din vestul tarii - Ardealul si Banatul. Eram la acea epoca, o copila slabutica si imi placeau plimabarile (cred ca de atunci m-am molipsit, le-am mostenit) unde mai pui ca eram si baietoaica si pe unde mai treceam (nu peste tot) mai ne certam cu verisorii, ca ma luam in ras ca sunt moldoveanca si de accentul meu.
In acea vara am dus viata, ca unde poposeam, masa tot timpul era servita si bunatatile nu lipseau, iar daca mai se intampla ca sa ne intersectam si cu cei care erau veniti acasa de peste hotare, mai capatam si cate ceva si va asigur ca nu era putin pe timpul raposatului cand totul se dadea pe cartela si multe lucruri nu se gaseau.
Atunci am vizitat pentru prima data Anina, de care mi-a placut inca din momentul in care trebuia sa ne ducem cu mocanita (a fost pentru prima data, care de altfel, in acea expeditie au fost multe premiere) pana in varful muntilor si apoi la oras, care era numai o padure si inconjurata de munti. Tot atunci am intrat in contact cu lumea mineritului, de unde am aflat toata istoria si cat de infricosator mi se parea ca oamenii trebuiau sa coboare in inima pamantului.
Acolo locuia sora bunicii, dar pe cat de mult o indrageam pe bunica mea, pe atat nu mi-a placut de sora ei si inca un frate de la Timisoara care mi se pareau cam zgripturoi.
Au fost multe aventuri, dar misiunea a fost indeplinita si bunica Raveica a ajuns sa se bucure de mununile care nu si le-ar fi inchipuit ca la varsta ei le-ar mai putea vedea. Unde mai pui supermarketurile in care puteai lua orice fara ca sa te trezesti la ore mici si sa faci cozi infernale pentru o bucata de paine. Lux si tehnologii care pentru noi romanii inchisi intre granitele tarii nu ne puteam imagina ca pot exista.
S-a intors anul urmator dupa revolutie, cu ideea ca si la noi se va schimba si va fi la fel ca peste oceam, dar din pacate dupa doua decenii lucrurile nu s-au schimbat asa cum a zis ea. Si nici in urmatorii doi. Din pacate chiar si mai mult.

Va urma, cu o alta povestioara.

Episodul 2.

Ancuta, ma bucur ca ai deschis acest topic si mai ales ca l-ai legat de amintirea bunicii tale. Fii multumita in sufletul tau ca bunica Raveica a apucat sa-si vada stranepotii, lucru de care bunica mea nu s-a bucurat, cu toate ca si l-a dorit atat de tare. Bunica a murit cand eu eram insarcinata in luna a treia si cred ca mereu voi ramane cu aceasta durere in suflet ca nu a apucat sa-i cunoasca pe Mirela si Matei.

Si ca o povestioara amuzanta, ca sa nu ne intristam de tot, si bunicii i-a placut mult sa calatoreasca. De la bunicul avea bilete gratis pe tren si o data la cateva luni pleca in Ungaria cu "bisnita". In sat la ea isi facea broderii pe care le vindea in Ungaria si de acolo isi lua ulei, cafea si tot felul de nimicuri pentru copii, nepoti. Mereu ne intreba "Ce sa-ti aduca bunica?".

A fost o femeie foarte puternica si pana in ultima clipa cred ca i-a parut foarte rau ca ne paraseste.

Pupici.

Anca draga, a fost o supriza placuta sa gasesc acest topic. Este foarte interesant si nostalgic si iti multumesc ca vrei sa ne impartasesti (din nou) o parte din sufletul tau. Sunt amintiri de neuitat acelea cu bunicii. Si multa nostalgie, pentru ca odata cu ei s-au dus si clipe din copilarie si multe amintiri.

Te imbratisez cu mult drag si am sa mai revin pe aici.
Pupici multi tie si printesei tale. Ce noroc ai sa poti fi atat de degajata! Imi dai impresia unei persoane tare echilibrate, calme, iubitoare, nu stiu... cred ca uneori eu fac eforturi mari pentru a fi asa.
Sa ai o vara minunata, draga mea!

Oana, pentru ca veni vorba, a fost pentru ea cea mai fericita zi cand a reusit s-o vada pe Claudia. A plans de bucurie cand a strans-o la piept si cu lacrimi in ochi mi-a zis: Ancuţă, (cu accentul ei de ardeleanca si parca atat de dulce suna cand mi-o spunea ea, cu toate ca in realitate nu-mi placea cine ma striga asa) cat de mult mi-am dorit sa vina si aceasta zi! Dar nu a fost singura stranepoata pe care a reusit s-o vada, dar cum raportul era divers dintre noi, acesta a fost motivul mult dorit. Raportul nostru, nu ca era unul dintre cele mai lineare, dar trait cu intensitate. Au fost momente cand ne certam (ma refer la perioada copilariei) si tare mai eram suparata, chiar si cateva zile, ca ma dadea in primire la mama ca nu faceam anumite lucruri, ca de, era mai buna ulita satului si compania copiilor, scaldatul la apa Sucevei, decat trebaluitul pe la animale, prin curte si cate ma mai punea sa fac. Mi se pareau toate asa de multe si parca nu se mai terminau niciodata sa ma pot duce la joaca.
Imi face placere ca ai impartasit fragmente atat de dragi, care nimic nu le poate egala.

Danuta, cata bucurie mi-ai facut ca ai poposit in coltul meu cu amintiri! Imi era dor de tine sa te vad zburand prin topice, de parfumul tau inconfundabil si al florilor de camp (probabil ca au ramas in asteptare?!). Da, Danuta, sunt amintiri atat de pretioase, dar din pacate valoarea lor cresc si mai mult cand cei dragi nu mai sunt. Sfaturi pretioase, care acum le punem bucurosi in practica, dar cand esti in floarea tineretii si crezi ca toata lumea este a ta, nu dai atata importanta adevaratelor comori, decat atunci cand, sti cum se spune, cand te lovesti cu capul de pragul de sus al usii.
Si asta te face mai echilibrata, te face sa fi mai iubitoare, mai cumpatata, dar din caracter nu sunt asa de calma, ci, a trebuit sa invat sa fiu, vazand ca am un sot de un calm desavarsit.
Din tot ceea ce ai scris prin gradina noastra, mi s-a parut ca esti exact persoana cum m-ai descris si fara eforturi prea mari. Si sa-ti mai spun un lucru, fiecare ne confruntam cu anumite dificultati in aceasta privinta, mai ales pentru timpul in care traim, un ritm atat de galopant, ca de multe ori punem adevaratele valori pe al doilea loc, iar din cauza ritmului, stresul de multe ori isi spune cuvantul.
Incerc sa ma bucur de fiecare zi asa cum vine, cu bune si rele, dar cel mai mult sa ma bucur de zambetele celor dragi, de bratele ce-mi incolacesc gatul si printre pupici dulci cand mi se spune ca sunt cea mai buna mama din lume, iar cand tati se uita la noi si face pe suparatul, ca sa nu fie gelos, ii serveste acelasi tratament.
Si eu iti doresc sa te bucuri de o vara cat se poate de frumoasa alaturi de minunile din viata ta.

Sunt excelente comentariile tale si le citesc intotdeauna cu drag, sa stii. Si eu ma regasesc in spusele tale, nu ma simt prea perfecta, poate tocmai pentru ca vreau sa fac totul impecabil, dar sa stii ca ma simt fericita si implinita. Nu exista zi in care sa nu-i multumesc lui Dumnezeu pentru cate mi-a oferit.

De cusut, cos in continuare, zilnic, dar ce inseamna doua trei puncte "furate" timpului, cand aici se face cate un goblen per capita pe saptamana. Din aceasta cauza nu mai prezint nimic, pentru ca nu este relevant. Este important pentru mine, pentru familia mea, dar aici nu inseamna mult, de asta nu mai intru pentru a-mi arata lucrul aici.

Oricum, nu vreau sa par a fi o sarcastica, imi pare sincer bine sa pot schimba cateva cuvinte cu tine si reiterez faptul ca am sa te urmaresc cu drag si in acest topic. Te pup si iti urez numai bine.