Oana, din coltul meu de amintiri, imi face placere ca a devenit coltul nostru de amintiri, pentru ca asa putem cunoaste din primaverile copilariilor noastre, de amintirile si chipurile celor dragi care astazi nu mai sunt, de mainele batatorite de atata munca, incat atunci cand ne faceau baita in cadita cu apa incalzita pe focul de la soba, simteam bataturile pe pielea noatra. Bunica mea avea degetele strabe de atata legat la vie si oricat ma straduiam eu sa inteleg de ce nu se indreapta, tot nu reseam (eram mica, dar amintirile sunt atat de vii). Mai tarziu, cand de acum incepusem sa merg la scoala si de acum se mutase bunica la Suceava, ii faceam cu mare drag cate un masaj la maini, stiind cat de mult a muncit la viata ei, dupa aceea la spate si in cele din urma la picioare si numai cu spirt, care aveau petale de crini, ca de, nu mai erau atatea tipuri de creme, ca astazi, ca te pierzi in atatea denumiri.
Ne amintim cu mare drag de vremurile cand totul era asa de simplu si fara griji, cand mergeam in vacantele de vara cu fratele meu mai mare in Ardeal, care, in satele din acele parti, era ca si cum ai fi pe litoral, strazile (daca pot spune asa, care la acea epoca nu era nimic asfaltat), erau numai din nisip si tare imi mai placea sa fug desculta, dar si cand se incalzea tare ma mai frigea, ca nu stiam cum sa ajung mai repede la un loc umbros.
Da, Oana, amintiri care le vom povesti cu mare drag nepotilor nostri, asa cum au facut si ei cu noi in serile lungi de iarna.

Pentru tine si amintirea celor dragi.

Anca, pastrez clipe de neuitat despre bunica mea.
Serile de vara, cand eram murdara din cap pana in picioare, iar ea, dupa ce incalzea apa, ma baga in copaita de lemn si ma spala cu un sapun cu pelin, facut de ea in casa. Apoi ma clatea cu apa curata, calaie, dupa care ma infasura intr-un stergar gros si aspru si ma freca bine ca sa sa nu ma ia racoarea. Ma imbraca cu o camasa de borangic, cusuta de mana ei cu motive romanesti (flori rosii si albastre, toate cu mijloc rgalben si inconjurate de crengute verzi).
Ma aseza la masa si-mi punea dinainte un castronel din ceramica verde, plin cu lapte rece, cu putina sare si cu mamaliguta fierbinte. Imi dadea singura lingura de metal din casa ei, facuta dintr-un aluminiu usor, iar eu savuram cina simpla cu sfintenie.
Dupa ce mancam, spuneam impreuna Tatal nostru si ne urcam pe lavita ce mirosea a levantica si ma invelea cu un cersaf gros de in. Adormeam, ametita de parfumul de levantica si nu luam in seama mirosul lasat de fumul de la lampa cu sticla (atunci cand o stingeai).
Iti multumesc ca ai deschis acest topic si ca ne dai sansa sa rememoram chipul bunicilor noastre.
Poate, intr-o zi o sa revin in topicul tau ca sa-ti povestesc despre parfumul de liliac.
Iti pup printesa, iar pe tine te imbratisez.

Stefania, bun venit in Clubul - Coltul nostru cu amintiri!
Acum, cand vad orice postare noua in acest topic, nu pot decat sa vin fuguta, fuguta si sa depanam impreuna lucruri care ne ating partea cea mai sensibila.
Nu am prins lumina lampei in casa, dar prin debara mai gaseai una si era uzata pentru pentru a merge pe timp de noapte afara si bunica de multe ori ne povestea ca pe vremea cand era ea mai tanara, atatea facilitati nu existau.
Pentru ca ai pomenit, dupa ce ziceam Tatal nostru seara inainte de culcare, aveam impresia ca nu mai trebuie sa ma ridic din pat si asta pana a descoperit bunica, de ce nu ma duc sa-mi fac singura anumite necesitati pe timp de seara, in caz ca le uitasem.

Pana vei poposi din nou in coltul nostru drag si vei impartasi alte amintiri atat de profunde si numai amintirea lor te face sa te gandesti la ele cu mult respect, te las in parfum inconfundabil - parfum de liliac.

Anca, imi curg lacrimile cand citesc ce ati scris voi despre bunicutele voastre.
Din pacate, bunicuta mea a plecat la ceruri datorita unei neintelegeri armate ce s-a intamplat in anii 90 in Transnistria. Stii si tu de la televizor. O port in adancul inimii mele ca pe o mama ce s-a stins nedrept de repede.
Dumnezeu sa ni le odihneasca in pace!

Poate cand ma voi racori de lacrimi, o sa va povestesc si eu momente despre bunicuta mea.

Anca, in seara asta, mai mult ca niciodata, am simtit cat de bine ti se potriveste numele, Pacea-Armoniei.
Chiar daca nu scriu prea des sa stii ca nu pierd nici un mesaj din acest topic. Am fost norocoasa si am avut nu una, ci trei bunici pe care le-am iubit din tot sufletul si care mi-au marcat educatia si felul de a privi viata. Nu povestesc asa frumos ca tine sau ca Oana (formatie realista, ce sa faci), dar poate imi fac curaj si voi aduce si eu ceva amintiri.

O calda imbratisare,

Svetlana, chiar daca sunt si lacrimi de suparare, de tristete, de durere ca aplecat prea repede si in mod nedrept de langa cei dragi, de langa tine, dar sunt sigura ca sunt si lacrimi de bucurie, in aminitirea a celei care a fost o a doua mama pentru tine.

Pentru tine si amintirea bunicii tale dragi.

Nico, cat de norocasa esti!
Eu am avut parte de doua, din care, de cea mai legata am fost de bunica Raveica. Pot sa zic ca de bunica paterna m-a legat un altfel de raport, dar unul foarte bun si mergeam cu bucurie sa o vizitez, stiind ca acolo este campul de batalie intre nepoti pentru a dormi pe cuptior si in acelasi timp si masuratoarea nostra (era intrecere care s-a inaltat mai mult de cand nu ne-am mai vazut). Dar era un altfel de caracter, adica, atunci cand ne adunam toti verisorii (si de la 7 copii erau destui) si incepea harjoneala, ne mai arata culiserul din cui si numai auzeai: ia tubidam zaret (avea un tip de suport din lemn, imediat cum intrai pe usa in dreapta si acolo-i era locul, pe langa alte lucruri, ca de exemplu, era cana de baut apa, iar imediat langa gaseai galeata de apa, totdeauna rece).
Sa stii ca si eu provin dintr-o formatie realista, dar incerc sa fac si eu ce pot. Depinde de starea de spirit si de momentul in care scriu, poate pentru faptul ca in viata m-am confruntat cu bune si rele si am fost nevoita sa invat din zbor si poate acestea sunt urmarile.
Dupa cum bine iti aduci aminte de inceputurile mele cat de stangace mai eram si cata confuzie faceam, acum ca sunt la mine acasa, imi vine mult mai usor.
Important este sa nu ne subestimam niciodata si sa credem in ceea ce facem, nu trebuie sa ne nastem toti scriitori, dar in putinul nostru putem face foarte mult.

Pentru tine.

O lacrima a curs pe obrazul meu cind am citit tot ce ai scris.
Si eu pastrez in suflet amintiri frumoase legate de bunicile mele care au parasit aceasta lume de foarte multi ani.
Dar sa revin la goblen. Mult spor!

Frumoase amintiri, Gargaritelor.

Eu imi aduc aminte ca odata, dupa sanius, cand am intrat in casa, nu mai puteam sa ma descalt. Picioarele erau inghetate, iar scoaterea ciorapilor s-a lasat cu lacrimi. M-a ajutat bunica care mi-a infasurat picioarele cu carpe inmuiate in apa calda. Dupa ce am inceput sa imi simt degetele de la picioare, mi-a pregatit un lighean cu apa calda si sare si mi-a inmuita picioarele acolo. Mi-a facut si un ceai de tei cu lamaie (ce pretioasa era lamaia aceea, ca pe timpul acela nu le gaseai oriunde) si miere de albine pe care m-a pus sa-l beau incet si cat mai fierbinte.
Dupa baia de la picioare, m-a uns cu seu de oaie pe picioare si m-a masat mult. M-a incaltat apoi in ciorapi umpluti cu plante maruntite si m-a luat in brate si m-a dus ea in pat.
Nu am ramas cu degeraturi ca a repetat operatia aceasta cateva seri la rand.
Cand bunica era batrana s-a nimerit sa o gasesc plangandu-se de picioare. Atunci i-am spalat eu picioarele, i-am taiat unghiile si am uns-o cu o crema antireumatica. Tin minte ca a doua zi mi-a spus ca a dormit ca un prunc. Pana am plecat de la ea, in fiecare seara aveam ritualul nostru, - o masam pe picioare cu crema.

Acest transfer de grija peste ani este un soi de recompensa. Ce dai, aceea primesti. Dar cand toate stau si sub semnul afectiunii pe care o ai pentru celalalt, parca vindecarea este diferita.

Anca ce frumos scrii sau mai bine zis ce frumos dapeni amitiri si cu cata maiestrie le stropesti cu pace si armonie. Ce suflet frumos ai, cat de mandra trebuie sa fie bunica ta pentru ca are o nepoata asa speciala.
Te sarut draga mea, pe manutele amandoua, iar pe bunica ta o sarut pe anii care au trecut peste dansa si pe clipele frumoase pe care ti le-a oferit cu atata drag.