Nu stiu cum de ca s-a pierdut pe drum acel NU, dar nu sunt o formatie realista.

Adela, pe vremurile mele, in partea de sat unde stateam eu, erau destui copii, dar nu erau dealuri, ca saniusul sa fie si mai palpitant. Il gaseam la bunica, la cativa kilometri mai departe, unde ne strangeam si mai multi copii si trenuletele nu lipseau, bulgaritul si fluturasii prin zapada erau la ordinea zilei. Iar cand ne intorceam tarziu acasa si toti uzi, intram la bunica si azvarleam hainele de pe la usa, ne imbulzeam care mai de care sa prinda locul cel mai bun pe cuptior, ca tot cine era mai viteaz acela ramanea si la dormit, chiar daca spre dimineata cuptiorul se racea si iti intepenea oasele ca erai obligat sa cobori langa bunica in pat.
Dimineata, ne trezeam in miros de costita si ou prajit, iar apa trebuia sa o incalzesti ca nu te puteai spala atat de rece era.
Pe geamuri faceam ochiuri in florile de gheata ce s-au format de le gerul puternic, iar mai tarziu, toti infofoliti, ne indreptam spre casele noastre discutand ce tari trenulete au mai facut baietii.

Lena, initial, modelul si topicul, era destinat bunicii Raveica, pentru ca este exact imaginea bunicii mele. Parul alb, cu şaluţul (asa se zice la noi la batic) legat sub barbie, ochelarii pe nas cand se punea la gura sobii sa toarca. Nu avea acel tip de masinarie, dar improviza si imaginea in care fuiorul se invartea de zor, este atat de vie, cat si toate amintirile legate de ea.
Din acea lana ne facea ciorapi pe care-i impletea cu cele cinci andrele, ca si acum, daca ma pune cineva sa-i fac, nu as avea probleme.
In Coltul nostru cu amintiri, nu putea lipsi si amintirea celeilalte bunici. Am tinut foarte mult si la ea, doar ca s-a dus mult prea repede, pe cand eram o copila.
Asa ca in depanarea amintirilor, orizontul s-a largit.

Am citit cu placere tot ce s-a scris aici si te felicit, draga Anca, pentru deschiderea acestui topic. Din nefericire eu nu am avut bunici la tara, dar in minte imi staruie imaginea strabunicilor mei. Au fost cativa ani cand am stat la bunicii din partea tatalui, care locuiau in aceeasi curte cu parintii bunicului, strabunicii mei de care amintesc. Strabunica era o femeie maruntica, garbovita, dar cat de iute... Mereu o voi pastra in minte cum imi cosea camasute, cum avea grija de mine si cum ma invata poezii. Iar strabunicul, un barbat inalt, semet, mandru si aspru, dar drept in acelasi timp. Nu era chip sa misti in front in fata lui, dar avea un suflet mare. Pot spune ca am fost privilegiata ca intr-o anumita masura am fost indrumata de ei in frageda copilarie si stiam lucruri pe care copiii de varsta mea nu le stiau (ei au fost amandoi profesori si atunci mereu ma invatau cate ceva).
Sper ca nu v-am plictisit cu amintirile mele.
Printesei tale, Anca, ii trimit o calda imbratisare.

Ioana, ce conteaza daca sunt bunici sau strabunici, ca sunt la tara sau oras, cel mai mult conteaza amintirile care te-au rascolit si le-ai impartasit cu noi. Mi-au adus un zambet pe buze, gandindu-ma cum ar sta Mihaita in fata lui daca l-ar vedea.

Astazi va aduc un episod minuscul, dar cu promisiunea ca voi reveni cat de curand cu un nou episod si alte povestioare.

Ce frumos episod, ne-ai adus, Anca, draga. Incepe sa prinda contur povestea ta scrisa cu acul. Spor din plin si te astept cu noi si noi povestioare.
Pupici.

Anca, te asteptam cu episodul urmator, dar si cu povestioarele promise.

Sa stii ca intru cu drag in acest topic si m-ai facut si pe mine sa-mi aduc aminte de mamaia mea.
Te pup si te astept cu drag. Mult succes!

Anca, mi se pare mie sau bunicuta cu oul a lui Andersen Cilius Johannes Conrad, seamana cu bunicuta ta?

Dar de casuta de la tara, ce zici?

O aminitire mai recenta: