Am vrut sa aduc si eu un cantecel, dar nici unul nu a fost la inaltimea celui postat de tine, draga Bica. Nici unul nu poate egala sentimentele si trairile ce ne leaga de anii copilariei si care ne aduce aminte de primul cantecel invatat pentru mama noastra draga si asteptam cu nerabdare sa vina acea zi sa-l putem canta. Un cantec care si astazi mi se intampla sa-l mai fredonez, un cantec care nu poate fi uitat niciodata.
Mi-ar place mult sa-l aud maine la serbarea Claudiei. Spun mi-ar place, caci in afara de poeziile care trebuia sa le invete acasa, restul este o surpriza si oricat am incercat sa aflu ceva de la ea nu am reusit.

La inceputul saptamanii trecute i-am spus ca nu voi putea veni la serbare, dar o vor insotii bunica si bunicul. S-a uitat la mine cu ochii ei mari, plini de tristete, a lasat capul in jos si mi-a spus ca serbarea este pentru mamici si ca surpriza care ne-a pregatit-o daca nu voi veni cand o voi mai vedea.
Dragi gargarite, cu inima stransa de durere am strans-o la piept sa nu-mi vada ochii ce mi s-au umezit si am asigurat-o ca pentru nimic in lume nu voi pierde surpriza si serbarea pentru mamici. A fost o lectie pe care am invatat-o si mi-am propus ca ziua de maine sa o dedic serbarii si restul zilei in vizita la mamici, pentru ca sunt norocoasa ca le mai pot duce cate o floare.

Si acesta este rezultatul operei noastre, dupa o dupamiaza dedicata razei de soare pe care o va interpreta maine.



Multumesc, Flori, pentru o alta melodie care ne mangaie sufletul nostru de mama.