Fa-ti simtita prezenta
(autor necunoscut)


In sunete de haos, in lacrimi de abis
fii tu un zambet tandru, fii tu un mare vis…
nu crede tot ce zboara prin minți de rumegus,
nu fi nici tu cu ceilalti un fiu de carabus…
nu plange dupa ploaie cand nu vezi curcubeul,
nu suspina cand altul iti da ca hrana raul…
sa razi cand fulgera cu ironii stupide
venite de la caini cu mintile aride…
sa speri cand cade bruma pe visuri de iubire
sa crezi in stele care nu cad in amagire…
prezenta ta sa fie un soare pentru lume
iar chipul tau sa fie oglinda cu renume…

Boul si vitelul

Un bou, ca toţi boii puţin la simţire,
În zilele noastre de soart-ajutat…
Învaţă la şcoală cartea de cetire
Şi ajunse boul un bou învăţat.

Mare lucru-n lume e şi-nvăţătura!
Ţine loc de multe, chiar şi de talent…
Printr-o bună şcoală, rafinezi natura:
Din viţel poţi scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un aşa specimen greu să mai găseşti
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea ştiri politiceşti.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
„Unchiule, cum mergem?” — „Excelent, nepoate!
A mai grea problemă s-a şi resolvit”.

„Unchiule, iar glume!” — „Ba deloc, băiete!
Sunt de-acord cu toţii, foarte sigur ştiu…
Şi m-ascultaţi pe mine, eu citesc gazete:
Tu nu ştii nimica, eşti un agiamiu.

Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine,
C-am scăpat de-acuma de orice nevoi:
Ni sunt deopotrivă voitori de bine
Şi au multă milă cei mai mari de noi.

N-au pierit zadarnic, astă primăvară,
Dintre noi atâţia ca la zalhan.
Drepturile noastre sfinte triumfară:
O s-avem islazuri, dacă ni le-or da…”

A rămas viţelul ca un gură-cască,
Fericit că-n fine sacra speţ-a lui
O avea de-acuma din belşug să pască
Ş-o purta mai lesne greul jugului.

Autor: Ion Luca Caragiale

Va multumesc si eu gargaritelor, ca popositi pentru cateva secunde dintr-o zi, sa va odihniti aripile si sa cititi alaturi de mine o poezie.
Pupici


Aloo, telefoanele!

Fraţilor din Cilibia
Şi din toată România,
Cred probabil, c-aţi aflat
Cazul ce mi s-a întâmplat
Vine-un ordin ca ciclonul
Şi-mi blochează telefonul.
Trece o lună, o suport,
Dar fără telefon sunt mort!
Mi-e tot neamu-ntr-un canon
Şi mi se prăvale steagu!
- I’auzi Domnule! - Pribeagu
Să nu aibă telefon?
Dar se-ntorc în oseminte
Toţi strămoşii din morminte
Iar răzeşii din cortegiu
Strigă-ntruna: Sacrilegiu!

Dar cum sunt băiat deştept,
Nici o clipă nu aştept
Scrisul meu de-o săptămână
Îl îndrept direct în mână
Lui Maioru’ Căpăţână
Care-i şef şi de bonton
Comandant la Telefon,
Şi cu multă-nfrigurare
Îi scriu oful ce mă doare:
„Prea distins amfitrion,
Nu sunt „Von”
Nu port spadă, nici cordon,
Nu pot cioc, nici barbişon,
Nu beau vin fără sifon,
Nu sunt rudă cu pardon,
Spiridon,
Nici cu Doctorul Parhon,
Nici cu Gala Galaction
Sunt un simplu Nea Ion
Umorist autohton
Cunoscut din Raion
În Gramont şi-n Malmizon
Şi-n acest cumplit sezon
Am un straşnic ghinion
Căci pe-al Ţărei-ntregi, fronton,
Numai eu n-am telefon!

Am de toate; am palton,
Am plastron, am baston,
Am veston, am piston,
Murături într-un castron,
Am şi ţuică într-un bidon,
Am în curte-un lampion,
Am bomboane într-un carton,
Trei găini şi un clapon,
Cinci cutii e bulion,
Zece plăci de gramofon,
Anecdote un vagon,
Spirite un poligon,
Calambururi un pogon,
Şi volume-un camion,
Doar un lucru nu am: Ton!
Nu am ton la telefon!
De aceea, cer pardon
Prea distins amfitrion
Că lansez acest balon,
Dar cum ştiu din lume – un zvon
Că eşti pururi de bonton
Şi mai eşti la telefon
Cel mai important pilon
Şi ţivil,
Şi cazon,
Fă-mi şi mier-un mic plocon,
Înţelege-al meu canon,
Haide, ajută-l pe Ion,
Pune mâna pe buton
Şi repară-mi la maison,
Telefon!

Te-oi slăvi după dicton,
Ca într-un sympozion
Şi ţi-oi incrusta-n beton
Versuri de Francois Viillon,
Ode un batalion
Şi sonete-un milion!
Voi bea vin, voi bea cruşon,
Vin de Rin şi Sauvignon,
Şi-oi da sfoară din balcon,
Să se ducă-n lume zvon
Şi-n Paris şi-n Washington
Şi-în Saigon,
Şi-în Dijon
Şi-în hebron,
Că de ziua mea plocon
Mi-ai pus ton, la telefon.
Te salut cu mult rezon
Respectuos:
Pribeagu Ion

Autor: Ion Pribeagu

Mi-ai adus zambetul pe buze in aceasta dimineata.

Pupici

Seara rurala

Se uită soarele-napoi…
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Aşteaptă-n deal vreun car cu boi,
Să-l plimbe şi prin alte sate
Cu gospodari şi holde mai bogate?…

În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pământ
S-a prăbuşit cu turlele-n şosea,
Şi-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucării
Pentru copii,
Iar plopii - coşuri negre de maşini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru străini…

Prin curţi,
Găinile şi porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mămăligă,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotigă
De la oraş,
Unde-a schimbat sedilele de caş
Cu trei duzini de lumânări de ceară,
Că-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropaţi şi trei flăcăi, morţi pentru
Ţară.

Dar unde-i soarele din deal?…
Parcă-aşteapta
Pe cineva…
Pesemne, că, gonit de lună,
Şi-a dat cu popa “noapte bună”
Şi-a scăpătat…

Autor: Ion Minulescu

Deea, m-ai molipsit. In fiecare dimineata, cum deschid calculatorul, caut Sa citim o poezie, pe zi. Eram sigura ca nu ne uiti si in dimineata asta. Multumesc.

Nu-mi lua iubirea

De ce plang, Doamne? Ca am sufletul plin
De dragoste, de dor si de credinta?
Cum as putea eu, Doamne, sa spun ca e un chin
Sa simt tot ce mi-ai dat? Iti port recunostinta!
Mi-ai dat iubire si speranta in destin,
Mi-ai dat credinta pentru-o-ntreaga viata.
Cum as putea sa plang ca am sufletul plin?
Cad in genunchi plecandu-mi a mea fata.
Si-Ti multumesc, Doamne si Te implor acum,
Sa nu imi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Si chiar dac-am sa plang in lungul vietii drum,
Sa nu-mi consideri plansul ca pe un greu pacat.
Si-Ti multumesc pentru ca, Tu, imi esti
Tot sprijinul, tot reazemul din viata;
De rele, Doamne, Te rog sa ma feresti
Si da-mi iubire, si da-mi, Te rog, speranta.
Iubire pentru oameni, speranta-n vesnicie,
Da-mi linistea de care am nevoie,
Fereste-ma, Doamne, de ispita si prostie
Si lasa-ma sa cred, Te rog, Doamne, da-mi voie.
Sa sper si sa cred in dragostea si-n mila Ta,
Sa simt ca nu e vis speranta pe pamant
Si ia-mi, Te rog, viata si fa ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfant.

autor: Valeria Pintea

Elenuta, iti multumesc ca citesti poeziile postate in acest topic.
Pupici

Vara la tara...

Locuinta mea de vara
E la tara...
Acolo era sa mor
De urat si de-ntristare
Beat de soare
Si parlit ingrozitor!
Acolo, cand n-are treaba,
Orice baba
Este medic comunal.
Viata ce aci palpita
E lipsita
De confort occidental.

Nu exista berarie,
Nici regie...
Doar un hot de carciumar
Care are marfa proasta
Si-o nevasta
Ce se tine c-un jandar.
Cand te duci pe drumul mare
La plimbare,
Este praf de nu te vezi.
Trec, miscand domol din coada,
Spre livada
Ale satului cirezi.
Si te poarta sub escorta
O cohorta
De tantari subtiri in glas,
Inzestrati la cap c-o scula
Minuscula
Cu pretentie de nas...
Cand se ia cate-o masura,
Lumea-njura
Pe agentul sanitar
Si-l intreaba fara noima:
Ce-ai cu noi, ma?
Pentru ce sa dam cu var?...
Ale satului mari fete
Fara ghete

Ies la garduri pe-nserat...
(Am vazut aci-ntr-o noapte
Niste fapte
Care m-au scandalizat!)
Langa foc, o baba surda
Si absurda
Spune, ca si alte dati,
Tot povestea cu Ileana
Cosanzeana,
Plina de banalitati.
Doarme-apoi adanc comuna...
Numai luna
Galbena ca un bostan
Iese, mare si rurala,
La iveala,
Dintr-o margine de lan.
Cand si cand un caine urla
Ca din surla...
Carul mare s-a oprit
Suspendat, ca un macabru
Candelabru,
Peste satul adormit...
Dar in zori incep cocosii,
Pacatosii,
Ca sa faca iar scandal,
Sa te saturi de viata
Si dulceata
Traiului patriarhal!

D-aia zic eu, prin urmare,
Vorba mare:
Ca de-acuma, sa ma tai,
Nu-mi mai trebuie-alta cura
In natura,
Sa ma duceti cu alai!
Mearga pictorii la tara
Ca sa piara
De caldura si de praf!
Mie dati-mi strazi pavate,
Maturate,
Dati-mi cinematograf!
Ca un fluture pe floare,
Beat de soare,
Pentru ce sa mor asa?
Nu mai vreau taranci naive,
Primitive...
Mie dati-mi altceva!
Dati-mi, dati-mi strada-ngusta
Unde gusta
Omul viata mai din plin
Cu trasuri, femei cochete
Si cu fete
Incaltate cel putin!

Autor: George Toparceanu

Imi pare rau pentru Toparceanu ca nu a vazut si partea frumoasa a satului. Dar, ce sa-i faci? Nici astazi un tanar de la oras nu s-ar simti bine la tara.

Eli, superba poezia ta.

Deea, astazi ai reusit sa ma face sa cant la prima ora. Aceste versuri, le fredonez destul de des. Multumesc.