Mâini in rugă, pentru țară
Spune-mi vântule, amice, ai văzut în calea ta, Când colinzi în lumea largă, o țară ca țara mea? Ai văzut în altă parte, codrii verzi doinind duios, Mare albastră ca a noastră, țărm și val mai drăgăstos? Când ai șuierat prin stepe și pe munții stâncoși și goi, Ai văzut cocori și vulturi mai frumoși ca pe la noi? Anemone și narcise, și ninsori de păpădii, Mânji, mieluți şi căprioare pe întinsele câmpii? Ascultat-ai firul ierbii, nechezatul calului? Buciumul care răsuna-n inima Ardealului? Ai însoțit copilașii, când mergeau la colindat? Ai umblat și tu cu steaua, cum se umblă prin Banat? Inchinatu-te-ai tu, frate -n ziua Vovideniei, În cătrință și ciupag din straiul Olteniei? Ai văzut în lumea asta, fată ochioasă și zveltă, Cu păr negru, gură dulce cum este la noi, în deltă? Prin Moldova când ajungi, spune-mi vântule, te miri? Clopotele tu le tragi, când te rogi prin mănăstiri? Apoi când te-avânți ferice, tumultos precum un iureș, Cânți la zongoră și frunză prin frumosul Maramureș? Să te legeni printre spice și frunze de mărgărit, Să rămâi în țara-n care mulți străini s-au pripășit? Unde-ai mai văzut, hai spune-mi, cer albastru, ca al ei, Primăveri cu soare-n suflet, și miros de flori de tei! Veri cu maci la cingătoare, ciocârlii și lilieci, Dor și drag și cănt de jale, prin codrii și pe poteci! Spune-mi mie unde-n lume sunt oameni mai iubitori? Suflete de pus pe rană, gazde bune, primitori. La noi cântă mierla-n iarnă, cucu-aduce primăveri, Ciocârlia ne dezmiardă-n sfinte dimineții și seri. Unde ai văzut, hai spune-mi brațe, mâini mângâietoare, Troițele împodobite cu cununi de spic și floare! Dar biserici, sfinte locuri, ai mai văzut undeva? Mai frumoase și mai multe decât are țara mea? Vântul nu-mi poate răspunde, eu pe-aripa lui pornesc, Să-nconjor cu rugă țara și poporul românesc! Și-i sărut patriei glia, ce cu dragoste hrănește, Roua-mi întoarce sărutul, și ea simte românește! Îmbrățișez tot ținutul, codrii, de brazi și platani, Și-ți doresc de ziua ta sfântă țară: La multi ani!
_________________ Nic - Eu si Gargarita mea
|