Frumoase poezii si pline de sens.
Multumim pentru acest topic ce este o hrana pentru suflet.

Mai toarnă-mi ospătare un pahar cu viață!
Să fii atent la gust! Să fie potrivită!
Nici dulce-nici amară, nici caldă-nici cu gheață,
Așa cum e mai bună și merită servită!

Dacă îmi place gustul, să-mi dai chiar sticla-ntreagă!
Treptat și cumpătat s-o beau până la fund!
De-o fi să îmi devină din ce în ce mai dragă,
Să-ți cer o altă sticlă s-o beau de la-nceput!

Mai toarnă-mi ospătare un pahar cu viață
Și lasă-mi timp să-l beau, să-l sorb ca pe-un răsfăț!
Mai toarnă peste-amar o gură de dulceață,
Căci să simt gustul vieții, abia acum învăț!

Liliana Smerea Vacaru

Un prim sfios goblen pandemic
A apărut din mâini stângace
Ce-abia pot ține ațe-n ace.

El se declară fericit
De locu-n care-a nimerit.
E acceptat și înclinat,
Se știe că-i determinat
În paspartu să se plieze
Și-n ramă să se-evidențieze.

Ioana Ungureanu

Beatrice, mă bucur că ai găsit aceste versuri și ni le-ai adus aici.
Mulțumim!

Multumesc Lenuta.

Ce frumoasă sunteți, doamnă,
Chiar și-așa, puțin mai tristă
Când pășiți ușor spre toamnă,
Vara voastră mai există.

Când pășiți pe drum pierdută
Undeva într-o visare,
Soarele parcă sărută
Umbra voastră pe cărare.

Și așa frumos vă șade
Cănd vreți să puneți la loc
O șuviță ce tot cade
Și alunecă din coc.

Chiar dacă vă enervați
Când vă credeți furioasă
Poate nu știți, dar aflați
Doamna mea, sunteți frumoasă!

Știți voi doamnă ce minune,
Ce miracol v-a-ntrupat
Dar pe drum, câte un june
Vă privește încântat.

Fiindcă-n trupul de fecioară
Simt că se adăpostește
Încă multă primăvară
Care vă întinerește.

Iar de cumva se întâmpă
Un fir alb să strălucească
Ici și colo, pe la tâmplă,
Iarna n-o să poposească.

Până fulgii or să cearnă
Fluturi albi într-o ninsoare,
Bucurați-vă azi, doamnă
De căldură și de soare!

E ceva ce mă îndeamnă
Să vă-ntreb ce v-a-ntristat
Iar de nu-mi răspundeți, doamnă,
Răspund eu: n-a meritat!

Doamna mea fără de nume
Știu că nu vă regăsiți
Căci veniți din altă lume,
Dar vă rog eu să zâmbiți.

Și dacă te mai supăra viața
Și uneori uiți ce-i omenesc,
Din când în când să spui – Îmi cer iertare
Din când în când rostește – Te iubesc.

Pentru că timpul trece, nu rămâne,
Din nopțile ce gându-ți înrobesc
Decât regretul…Și poate vreodată
Ai vrea să mai poți spune: – Te iubesc.

Un frate, un părinte, un prieten…
Toți sunt la fel…toți îmbătrânesc…
Tu sparge zidul negru al mâhnirii
Și spune fără teamă: – Te iubesc.

Iubirea dăruită-ți va aduce
Iubirea cu ce-i sfânt și omenesc.
Din când în când să spui: – Îți cer iertare,
Din când în când rostește: – Te iubesc.

Iartă-i pe alții, iartă-te pe tine,
Iertarea e un dar dumnezeiesc
Găsește-ți libertatea prin iertare
Și, de iubești, tu spune – Te iubesc.

Pentru că timpul trece, nu rămâne,
Din nopțile ce gându-ți înrobesc
Decât regretul…

Și poate că vreodată
Vei plânge că n-ai spus un – Te iubesc.”

Te iubesc...
- Octavian Petrescu -

Emeric Imre - Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De când mă simt tot mai bogat de tine
Și-mi stau pe tâmple soarele și luna
Acum mi-e cel mai rău și cel mai bine.
Și uite, n-are cine s ne-ajute
Abia-și mai ţine lumea ale sale
Și-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie.
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie
Prin gări descreierate accidente
Mărfare triste vin în miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca să te apropii și ca să te sperii.
Jur împrejur priveliști aberante
Copii fragili ducând părinţi în spate
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Și albastroși venind spre zări uscate
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie.
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie
Mi-e dor de tine și îţi caut chipul
În fiecare margine a firii
În podul palmei dacă iau nisipul
Simt un inel jucându-se de-a mirii.
I-aud prin bătălii din vreme-n vreme
Ostașii gărzii tale ţi se-nchină
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chip slavon și nume de regină
Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie.

https://www.youtube.com/watch?v=9IBMK5yNn7o

Smerenie.

Să nu îi zici trecutului „trecut,
Ci să-l numești „frumoasă amintire,
Șfârșit cu gust amar de început
Un val ce legăna a ta iubire.

Să nu le spui greșelilor „păcat,
Ci le consideră o „lecție trăită”
Din care suspinând ai învățat
Să poți alege calea potrivită.

Să nu alungi singurătatea ca pe-un „chin”
Când ți-e privirea-n zare răstignită,
Ci crede, e „popasul cel divin”
Când poți vorbi cu inima-mpietrită!

Să nu te plângi de lacrimi, nu-s „poveri”
Ci gustă-le „aghiasma cea de leac”
Ce-ți spală sângerândele căderi
Lăsându-ți sufletul ca lacrima curat.

Să nu răspunzi dușmanului cu „rău”
Când te lovește-n inimă cu ură!
Compătimește-l ca pe-un „fariseu,
Nefericit fără credință și măsură...

Să nu blestemi ispitele ce vin,
Numește-le „frumoasă încercare”
Prin care șlefuindu-te devii
O piatră rară și strălucitoare!

Să nu râvnești la ceea ce-i străin
Și nu cârti de ai, de n-ai, de dai!
Căci gol goluț pe lume ai venit
Și nu pe bani obții un loc în Rai!

Să nu te miri când te vor părăsi
Și ți-or călca iubirea în picioare!
E calea lor prin care vor pieri
Căci dragostea e unica scăpare!

Să nu ai frică când s-or năpusti
Cu limbi de foc și arme peste tine!
De-l ai pe Dumnezeu, vei birui
Cu-n singur pai vei fi la înălțime!

Să nu mai spui că crucea-ți este grea
Când te trezește-un soare dimineața!
Că trece până tu vei cugeta
Minunea cea mai mare - însăși viața...

Autor Diana Sava Daranuța

Am făcut un pact cu viața pentru anul care vine,
Mi-am spus punctul de vedere cum m-am priceput mai bine.
Pe o foaie colorată, mi-am scris visele pe rând
Și cu zâmbetul pe buze, le-am pecetluit în gând.

Fără frică ori rușine dar arzând de nerăbdare,
Mi-am promis c-o să mă bucur, de orice rază de soare.
De oricare dimineață ce mi-e dat sa o trăiesc
Și de oamenii ce-n cale, aș putea să-i întâlnesc.

Mi-am propus cu dinadinsul să nu critic, să nu judec
Și cu multă sârguință, mila Domnului să-nduplec.
Să îmi schimb din obiceiuri, să fiu mult mai răbdător,
Pentru-a nu răni vreun suflet, vorbele să le măsor.

Am făcut pariu cu viața să fiu înțelept, puternic,
Că mi-e scurtă calea vieții și mi-e sufletul vremelnic.
Energia pozitivă cu sclipiri de flori și stele,
Zâmbetul și voia bună — sănătatea minții mele.

Pentru anul ce începe, voi trezi al meu egou,
Să pășesc pe drumul păcii, să fiu omul bun și nou.
Gândul rău să-l dau uitarii, pe cel bun să-l țin în minte
Pentru fiecare faptă, viața-n valuri să m-alinte.

Nu știu ce-mi oferă anul, însă eu știu ce-mi doresc:
Vreau să îmi urmez destinul, sufletul să-l șlefuiesc.
Să nu știu ce-nseamnă dorul, de copii și de nepoți,
Un an nou cu sănătate, vă urez cu drag la toți.

Autor Rodica Larie