Pereche (De ziua ta)

De ziua ta norocul ţi-l descântec
De ziua ta eu îţi doresc senin
De ziua ta - viaţa fie-ţi cântec
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta - garoafe prin cuvinte
De ziua ta - un fericit cămin
De ziua ta ţi le doresc fierbinte
Iubita mea din Pontul Euxin.
De ziua ta tu eşti aici, în mine
Cu fâlfâiri rotunde şi fluide
Iubirea mea subjugă, nu ucide...
Pereche de pe maluri Euxine.

Romeo Morari

Daca am avea iubire

Daca am avea iubire, toate le-am rabda usor
N-am lovi nici prin cuvinte, nici prin fapte care dor.
Nu ne-am tulbura cu duhul, n-am raspunde manios,
Daca am vedea in oameni, chipul Domnului Hristos.

Daca am avea iubire, ar inmuguri surasul
Ce ar sterge de pe gene si tristetea dar si plansul.
Daca am avea iubire, n-am trai doar pentru noi,
Am da doar iubire celui de langa noi.

Daca am avea iubire, sufletul ni s-ar sfinti,
Am fi ingeri de lumina ce pasesc spre vesnicii.
Am aduce bucurie si un strop de pace-n toate
Si-am tamadui cu-n zambet, sufletele intristate.

Daca am avea iubire, cea lasata de Hristos
Am vedea in cei din jur, numai ce este frumos.
Dumnezeu a pus in oameni, un talent sau chiar mai mult
Dar robiti de patimi multe, l-am uitat sau l-am pierdut.

Daca am avea iubire, am fi buni samariteni
Si am ridica pe umeri, toti bolnavi-acestei vremi.
Am primii in casa noastra pe toti Lazarii sarmani,
Nu ne-am strange-n punga noastra spre osanda, gologani.

Dar nu mai avem iubire, alergam vanand pacate,
Ne oprim pentru o clipa si-apoi mergem mai departe.
Si uitam ca timpul nostru intr-o zi se va sfarsi
Si in viata viitoare, ce am dat, vom dobandi.
Amin.

Croitorul

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută.
Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură
Și incearcă să-i găsească fir şi petec pe măsură.

El o coase şi-o ,,descoase" despre ce s-a întâmplat,
Ştiind că nu-i prima dată, când vine la reparat.
Ea sfioasă-şi pleacă ochii: - ,,Ştiu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!"

Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă:
,,Scuză-mă, dar nu rezist. Cum de eşti atât de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune, eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!

Milă-mi este-acum de tine, ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți!
Te-arunci cu ,,capu"-nainte, crezând că stau brațe întinse,
Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise!

Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc
bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume.
Ai să pierzi inconştiento, chiar şi sufletul din tine!"

Fiecare ,,impunsătură" care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată, în tăcere.
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea.
-,,Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!"

,,Fiecare inimă cred c-a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor.
Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință, este creierul uman.

Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,
Poate n-ar mai fi nevoie, creierul să o repare.
__________________
Autor-Liliana S. Vacaru